Conferinţă INPPA – Baroul Bacău, 20-21 iunie: Înţelegerea şi aplicarea noilor coduri fundamentale ale României
Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în colaborare cu Baroul Bacău, conferinţa cu tema „Înţelegerea şi aplicarea noilor coduri fundamentale ale României”. Evenimentul va avea loc în zilele de 20 şi 21 iunie 2014 în Aula Universităţii „George Bacovia” din Bacău.
Vor fi abordate următoarele subiecte:
– „Aspecte dificile din materia procedurilor civile speciale”- Domnul Claudiu Constantin Dinu, lect. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti
– „Unele aspecte privind etapa scrisă şi propunerea probelor în procesul civil” – Domnul av. Mircea Ursuţa, lect. univ. dr. la Universitatea din Oradea
– „Unele observaţii privind infracţiunile contra patrimoniului” – Domnul Constantin Duvac, conf. univ. dr., cercetător asociat al Academiei Române – Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”
– „Garanţiile dreptului la apărare în cadrul procedurii de cameră preliminară” – Domnul Petruţ Ciobanu, lect. univ. dr. la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, lector INPPA la disciplinele Drept Penal şi Drept Procesual Penal, consilier în cadrul Consiliului Baroului Bucureşti şi consilier în cadrul Consiliului UNBR
– „Principalele modificări aduse de noul Cod penal în materia infracţiunilor contra persoanei” – Domnul Mihai Adrian Hotca, prof. univ. dr., decan al Facultăţii de Ştiinţe Sociale şi Administrative din cadrul Universităţii “Nicolae Titulescu” din Bucureşti
Se acordă 15 puncte de pregătire profesională continua.