24 iunie 2024: Mesajul președintelui UNBR, Traian Briciu, cu ocazia Zilei avocatului român
Stimate colege,
Stimați colegi
Dacă Ziua Avocatului Român este atât o ocazie de celebrare a profesiei, cât și un prilej de reflecție asupra acesteia, anul acesta cel mai dezbătut subiect se referă la necesitatea modernizării legislației profesionale în acord cu timpurile actuale.
Aceasta a fost și tema larg discutată de participanții la Congresul Avocaților, care au fost de acord că este nevoie de o actualizare a reglementărilor profesiei. Într-adevăr, observăm cu toții că au loc schimbări iminente și inevitabile în exercitarea profesiei, care aduc, deopotrivă, oportunități și vulnerabilități.
De altfel, aceasta este și tema anului, abordată de multe barouri în cadrul conferințelor locale, a fost și tema concursului Naumescu, destinat tinerilor cu vârsta până în 35 de ani. Este și tema unui sondaj de opinie destinat avocaților, pentru a afla opiniile și percepțiile acestora cu privire la principalele transformări care au loc în exercitarea profesiei, și pentru a identifica oportunitățile de dezvoltare acesteia. Din toate aceste manifestări reiese că majoritatea avocaților își doresc schimbări, în special în privința lărgirii ariei de practică și a reducerii incompatibilităților și vă asigur că acest aspect este deja pe agenda UNBR.
În cadrul Congresului Avocaților, cei mai mulți participanți au apreciat că suntem într-o etapă în care, pentru a supraviețui profesional, suntem obligați să ne adaptăm unor schimbări pe care cu doar câțiva ani în urmă nici nu le concepeam. Ca factori care determină schimbările în profesie, s-au referit în special la utilizarea noilor tehnologii în activitățile noastre zilnice, la nevoia de inter-profesionalitate pentru a satisface cererea clienților pentru servicii integrate, la concurența acerbă a unor profesii noi sau la modul de finanțare a logisticii necesare desfășurării activității profesionale.
Toate aceste schimbări ar putea fi benefice din punct de vedere economic, însă o comercializare excesivă a profesiei ar putea avea efecte negative pe termen lung prin atenuarea identității avocatului în fața concurenței cu alte profesii și prin compromiterea unor principii fundamentale precum independența avocatului și secretul profesional.
Însă, dacă am fost de acord că trebuie să facem schimbări pentru a ne adapta timpurilor, sunt sigur că vom găsi împreună soluțiile cele mai echilibrate, astfel încât să întărim identitatea avocatului în societate și să ne păstrăm independența, să ne adaptăm vremurilor fără a ne abandona tradițiile.
Ca să închei într-o notă optimista, doresc tuturor avocaților implicare, capacitate de adaptare și încredere în viitorul profesiei, care depinde de fiecare dintre noi. La mulți ani tuturor avocaților!