„De ce se opun avocații votului electronic la distanță?” articol preluat prin amabilitatea Juridice.ro

„De ce se opun avocații votului electronic la distanță?” articol preluat prin amabilitatea Juridice.ro

05 martie 2018

De ce se opun avocații votului electronic la distanță?

2 martie 2018 | Danny Gabriel BÂRDAN-RAINE

Avocații se opun votului electronic la distanță, deoarece acesta încalcă dispozițiile legale prevăzute în Legea nr. 51/1995 care impun că participarea avocaților la adunările generale ordinare sau de alegere ale baroului trebuie să fie efectivă, iar votul în cazul adunării generale de alegere a organelor de conducere trebuie să fie exprimat personal. Cerința privind caracterul intuitu personae al votului exprimat în vederea alegerii organelor de conducere ale baroului este incompatibilă cu un vot electronic la distanță care poate fi realizat de către orice persoană care deține numele de utilizator și parola avocatului. Nu în ultimul rând, printr-un vot electronic se încalcă cerința privind exprimarea unui vot secret, în condițiile în care orice sistem electronic performant are capacitatea de a identifica sursa și conținutul votului exprimat. În caz contrar, dacă nu ar exista această capacitate de identificare a sursei și a votului exprimat, atunci acest vot electronic poate fi ușor fraudat și imposibil de contestat.

Avocații se opun votului electronic la distanță, deoarece nu doresc că entități juridice și persoane fizice străine de profesia de avocat să fie implicate în adunările generale ale baroului și care pot influența prin diferite metode rezultatul votului.

Avocații se opun votului electronic la distanță, deoarece implementarea acestuia nu va realiza o economie în ceea ce privește cheltuielile de închiriere a spațiului destinat convocării adunărilor generale ale baroului, deoarece Statutul profesiei de avocat prevede la art. 68 alin. (8) că în situația în care exprimarea votului se va realiza în forma electronică este obligatorie respectarea dispozițiilor legale privind cvorumul, iar condiția cvorumului poate fi îndeplinită numai printr-o participare efectivăa avocaților la adunarea generală potrivit Legii nr. 51/1995.

Avocații se opun votului electronic la distanță, deoarece implementarea acestuia va genera costuri suplimentare uriașe. La o simplă verificare în spațiul virtual, se poate constata că un soft omologat și care să respecte standardele de securitate destinat exclusiv numărării și centralizării votului electronic valorează 5.890.000 lei la care se adaugă TVA (peste 1.200.000 Euro). Acesta a fost prețul contractului de achiziție publică pentru softul de numărare a voturilor pentru alegerile din anul 2014 din România privind Parlamentul European. De asemenea, în Parlamentul României s-a estimat prețul de achiziție al unui sistem de vot electronic la suma de aproximativ 2.000.000 lei.

Avocații se opun votului electronic la distanță, deoarece din modul de formulare al propunerii Consiliului Baroului București și al Consiliului Casei de Asigurări a Avocaților – Fililala București – Ilfov privind votul electronic și anume: „8. Adoptarea hotărârii privind desfășurarea adunărilor generale prin vot electronic, inclusiv de la sediul formei de exercitare a profesiei” se poate deduce un posibil motiv pentru care se dorește implementarea acestui sistem de vot. Astfel, exista posibilitatea să se urmăreasca sau să se accepte ideea ca votul să fie exprimat inclusiv de la sediile unor forme de exercitare a profesiei de avocat care au în componență un număr mare de avocați și care își vor exprima votul direct sau eventual prin intermediul unei singure persoane care va deține, cu acordul avocaților, toate numele de utilizator și parolele aferente acestora, vot al cărui conținut poate sa fie stabilit sau influențat în prealabil de către anumite persoane.

Subliniem faptul că Statutul profesiei de avocat prevede la art. 68 alin. (8) că oportunitatea votului electronic poate fi analizată numai pentru organizarea adunărilor elective, motiv pentru care apreciem ca se poate deduce un posibil scenariu pentru care se dorește implementarea votului electronic.

Avocații se opun votului electronic la distanță, deoarece avocații doresc alegeri libere și doresc să fie stăpâni pe propriul lor destin și viitor.

Dispozițiile Legii nr. 51/1995 care sunt încălcate prin conceptul votului electronic la distanță:

– Art. 54 alin. (1) din Legea nr. 51/1995: „Adunarea generală este legal constituită cu participarea majorității membrilor săi.”
– Art. 54 alin. (3) din Legea nr. 51/1995: „Adunarea generală convocată în condițiile alin. (2) este legal constituită cu participarea a cel puțin unei treimi din numărul total al membrilor săi.”
– Art. 51 alin. (4) din Legea nr. 51/1995: „Hotărârile adunării generale se iau cu votul majorității membrilor prezenți, în afara de cazurile în care legea prevede alt cvorum de sedință și de vot.”
– Art. 55 alin. (1) din Legea nr. 51/1995: „Adunările generale de alegere a organelor de conducere a baroului sunt legal constituite numai cu participarea majorității membrilor adunării generale a baroului.”
– Art. 55 alin. (3) din Legea nr. 51/1995: „Participarea la adunarea generală de alegere a organelor de conducere a baroului se face personal. Avocatul membru al baroului nupoate delega exercitarea dreptului său de vot unui alt avocat.”
– Art. 49 alin. (2) din Legea nr. 51/1995: „Alegerea organelor de conducere ale profesiei de avocat se face numai prin vot secret.

Avocat Danny Gabriel Bârdan-Raine
Președinte Asociația Societatea Avocaților din București


Articol preluat prin amabilitatea și cu acordul www.juridice.ro

Articolul a fost publicat inițial AICI