Devenit tradiţie, editorialul meu anual post-Congresul Avocaţilor adună gânduri, impresii, senzaţii. Nu pune concluzii, cu atât mai puţin nu acuză. Nici nu face recurs…poate doar la morală, dacă nu vi se pare un termen prea vetust şi desuet.

Atmosfera anului pre-electoral s-a simţit în tot Congresul din acest an, s-a vorbit la subiect, uneori chirurgical de aplicat, câmpii au scăpat nebătuţi, vorbe-n vânt au fost mai puţine.
De aceea intru şi eu abrupt în subiect: revelaţia sesiunii de deschidere a fost Doamna Andreea Ciucă, Preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România. Cu un discurs liber, fără nicio foaie în faţă, Andreea Ciucă a electrizat pur şi simplu sala, a ţinut-o cu răsuflarea tăiată, a purtat-o de la la Alfa la Omega prin toate problemle şi of-urile avocaturii moderne, cu incursiuni în filosofia dreptului modern şi a sfârşit prin a primi standing ovation şi aplauze la scenă deschisă, care nu au contenit 47 secunde…ei bine, da, le-am cronometrat pentru că am simţit că va fi record. Şi a fost.

Un alt discurs inteligent, dar din păcate presărat cu accente populiste l-a avut Ministrul Justiţiei în exerciţiu, Tudorel Toader. Domnul Ministru a fost motivul pentru care s-a aglomerat instantaneu totul la Inter: parcarea de care de transmisie a 5 televiziuni, holul de la intrarea în sala Ronda de cel puţin 20 microfoane, stative, cameramani şi reporteri de teren. Care au dispărut ca prin farmec după ce a plecat şi ministrul. Cu toate acestea, presa mainstream a preluat în număr mare aspecte din speech-ul lui Tudorel Toader, de la Hotnews până la Profit.ro şi Ziarul Financiar. Ce ne-a anunţat ministrul de resort? Că speră că în mandatul Domniei sale sediul UNBR să se mute în noul Cartier al Justiţiei, care deocamdată e în stadiu de proiect – măcar n-a fost abandonat şi prăfuit prin vreun fişet – şi că viitorul oraş în oraş se va învârti după soare, cam ca omologul său de la Paris, că tot e acolo “oraşul luminilor”. Care în treacăt fie vorba, “Cité Judiciare de Paris”, aflat în apropierea Porte de la Clichy, în arondismentul “unu şapte” adună într-un ansamblu futurist instante, sediul Ordinului Avocaţilor din Franţa, biblioteci, săli de lectură, spaţii multifuncţionale, birouri, hotel, restaurante. Şi mult, foarte mult spaţiu verde. Al doilea aspect savuros şi savurat de cei prezenţi a fost remarca ministrului că după terminarea mandatului îşi va lua roba din cui şi se va întoarce în avocatură. Recunosc că mi-a stat pe limba întrebarea “de mâine?”, dar m-am abţinut. Întodeauna m-am întrebat de ce oamenii vădit inteligenţi şi cu ştiinţa nativă şi cultivată a discursului aleg să se adreseze chiar şi target-urilor elevate cu abordări semi-populiste. Nu-l pot bănui pe Tudorel de naivitate copilărească, chiar dacă prenumele îi este diminutivat. Sala l-a plăcut, prezenţa sa a fost o recunoaştere necesară, a atras şi alţi fost miniştri ai justiţiei, Cătălin Predoiu, Robert Cazanciuc, într-un cuvânt a “dat bine”. Mişcare de PR cu efect scontat.

Congresul în sine, dezbaterile, au fost vii şi pe alocuri chiar aprinse, fără a atinge însă termperatura de fierbere. Probabil, anul viitor lucrurile vor sta altfel. Cred că vom avea nevoie de aviz ISU suplimentar pentru pompieri, cel puţin în momentele depunerii candidaturilor şi numărării sufragiilor pentru conducerea şi mai ales, Preşedinţia UNBR.

Veşnicul măr al discordiei, bugetul Casei de Asigurări, şi-a onorat şi anul accesta statutul de main event. Până la urmă s-a decis audit extern, nu s-a aprobat descărcarea bugetară, complexul “Corpore Sano” rămâne în picioare – a existat inclusiv o propunere să se vândă – şi nu primeşte deocamdată niciun frăţior (alt ansamblu de tratament) sau o surioară (o policlinică), aşa cum era vorba anii trecuţi. Un personaj interesant, central aş putea spune, numai dacă avem în vedere că a acaparat tot timpul din mijlocul congresului (de vineri după-amiaza, mutare în plic şi continuare sâmbătă până aproape de check-out-ul camerelor de la Inter), este Sergiu Capisizu, şeful Comisiei de Cenzori. Care a venit în fața confraţilor cu un raport stufos, documentat chirugical, până la a patra zecimală cum spun finanţiştii. Senzaţia mea şi a celor din jur a fost însă că omul e bun, dar nu spune tot, că a lăsat multe dintre capitolele financiare, deducerile contabile şi corecţiile financiare în coadă de peşte şi că nu a tras concluziile, ci că doar le-a fluturat. Totuşi, raportul lui Capisizu, întărit de auditul realizat de Fidexpert – poate nu strică o prezentare a companiei condusă de Manuela Furdui, să ştie lumea că e una dintre cele mai puterncie şi respectabile firme româneşti de profil, care suflă în ceafă Big Four – raportul lui aşadar, care denotă tehnici de…încerc să ocolesc cuvântul “manipulare” – “persuasiune”, gata, l-am găsit, conţine multe lacune, de formă, nu de fond. Afirmaţii de genul “randamentul titlurilor de stat poate fi negativ” sau “mai era şi diferenţa de curs valutar, dar am omis-o în calcul” ar face să râdă orice domnişoară de la ASE. Ba chiar şi bila aceea care nu mai cade cred că s-ar mişca puţin de chicotit.

Una peste alta, un preambul interesant, un an bun în avocatură, ecou al unei economii în cifre pozitive, relaxarea şi liniştea se simt şi în Congres. Decani stăpâni pe ei şi pe delegaţiile pe care le conduc, o temă interesantă a lucrărilor, despre “secretul profesional” – tratată foarte modern în discursul Preşedintelui Gheorghe Florea din debutul Congresului şi mai apoi în cel al Vice-Preşedintelui Ioan Chelaru – pusă corect şi ferm în discuţie de către vorbitori. Partea cu percheziţia la sediile profesionale ale entităţilor avocaţiale a fost mai degrabă şoptită decât tranşată.

Am observat şi o nouă specie de delegat: delegatul de Facebook. Scris “delegat” legat, nu “de legat de Facebook”…inteligenți, mizez pe asta. Preocuparea centrală a câtorva avocaţi şi avocate din jurul meu – la paritate, CNCD poate dormi liniştit – în tot timpul lucrărilor au fotografiat, selfie-uit, postat, share-uit, comentat, reply la comentat şi tot aşa…unii altora, oameni aflaţi în aceeaşi sală, la câteva scaune distanţă. Angry. Nu sentimentul, emoticonul.

Concluzia mea este că e un moment de separare de ape, de generaţii în avocatură, dar că cei noi nu au argumente forţe, ci doar o justă cauză naturală. Luările lor de poziţie sunt îndrăzneţe prin ton şi abordare, dar rămân încă deficitare la capitolul substanţă şi consistenţă. Parcă vor să schimbe de dragul schimbării. Dar în fond ”Rebel fără cauză” a fost un film care a făcut istorie. Fără a se înţelege că am descoperit vreun James Dean, căci nici Sala Ronda nu e masa rotundă a lui Arthur. Cavaleri s-ar mai găsi…mai ales dacă nu se deconspiră vreun protocol.

Sursa: www.legalmarketing.ro