Introducere
Pe 16 noiembrie 2016 a expirat termenul pentru transpunerea în legislația națională a Directivei 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate.
Până la această dată, statele membre UE au fost obligate să adopte toate legile, regulamentele si actele administrative necesare pentru a pune în aplicare prevederile Directivei și să informeze Comisia Europeană despre măsurile adoptate.
Acest raport evaluează dacă România a transpus complet Directiva și monitorizează stadiul implementării prin analiza modului în care drepturile prevăzute de aceasta au devenit parte din practica națională.
Cercetarea a avut loc concomitent în Bulgaria, Cipru, Ungaria, Polonia, România, Slovenia și Spania. Adoptarea Directivelor UE privind drepturile procedurale în cadrul procesului penal reprezintă un pas important pentru consolidarea cadrului legal cu privire la drepturile suspecților și inculpaților din Uniunea Europeană. Acest raport va ajuta atât Comisia Europeană cât și Statele Membre să înțeleagă mai bine care este stadiul implementării Directivei la nivel național și dacă există provocări
în calea unei implementări complete.
…
Raportul complet poate fi descărcat / vizualizat AICI !
Notă: Preluare prin amabilitatea APADOR-CH (http://www.apador.org/dreptul-la-un-avocat-in-procedurile-penale/)