Uniunea Națională a Barourilor din România participă la proiectul LawyerEx de schimb de avocați în statele membre UE. Anunț privind selecția participanților. RUNDA 2
Uniunea Națională a Barourilor din România participă în calitate de partener la Proiectul LawyerEX al cărui scop este schimbul de avocați între țările Uniunii Europene (UE) care urmărește să permită o mai mare mobilitate a avocaților în cadrul Uniunii Europene și să contribuie la dezvoltarea unei culturi judiciare europene.
Proiectul este condus de Fundația Europeană a Avocaților, în parteneriat cu Barourile naționale din Cipru, Cehia, Italia, România, Slovacia și Spania, Baroul Avocaților din Polonia și barourile locale din Atena, Barcelona și Paris. Pe parcursul duratei proiectului (august 2019 – iulie 2021), avocații din 9 state membre ale UE (tineri avocați cu experiență profesională de până la 7 ani) vor avea posibilitatea de a fi instruiți în străinătate în instituții gazdă din sectorul juridic.
Pe durata proiectului sunt prevăzute 4 perioade de schimb între avocații europeni.
Apelul la candidaturi (Runda 2) este lansat de organizațiile partenere respective în diferite perioade pe parcursul fiecărui an (a se vedea tabelele orientative de mai jos). Informații despre apeluri și termenele exacte pot fi solicitate de la persoanele de contact naționale din fiecare țară parteneră (a se vedea, de asemenea, secțiunea V – contacte utile din Ghidul LawyerEx). În ceea ce privește procesul de aplicare, solicitanții trebuie să completeze formularul de solicitare a proiectului (a se vedea documentul 1 atașat) și să furnizeze informații despre țările preferate pentru schimb (3 preferințe), datele preferate, limbile vorbite și zonele de practică preferate. CV-ul lor (în limba engleză) trebuie, de asemenea, atașat la formularul de înscriere. Avocaților selectați pentru cea de a doua rundă de schimburi li se va oferi un loc de muncă în perioada martie – iunie 2020, ținând cont de preferințele lor și de disponibilitatea posturilor în instituțiile gazdă. Depunerea candidaturilor presupune ca persoanele interesate sunt de acord cu termenele și condițiile ELF privind protecția datelor personale.
Schimburile nu au niciun cost pentru instituțiile beneficiare, iar cheltuieli de deplasare, de ședere și de cazare ale avocaților participanți sunt acoperite de Comisia Europeană si parțial de avocații selectați să participe în proiect.
Pentru mai multe detalii persoana de contact din cadrul UNBR este dna Veronica Morecut, [email protected], tel: 021/3134875, 021/3160739, fax: 021/3134880.
U.N.B.R. inițiază procesul de selectare a 2 (doi) avocați care doresc să participe în proiect, într-un alt stat UE pentru runda 2.
Apelul este adresat avocaților practicieni cu experiență profesională de maximum 7 ani și cu o înaltă și demonstrabilă cunoaștere a limbii engleze.
Cererea trebuie să conțină curriculum vitae (în limba engleză), formularul de înscriere completat, o scurtă scrisoare de motivație care să explice rațiunile care ar trebui avute în vedere la selectarea pentru a participa în proiect (în limba engleză), numărul dosarului profesional, adresa de e-mail, telefon de contact.
Candidaturile pot fi trimise prin e-mail la următoarea adresă: [email protected], cu menționarea în titlul mesajului a numelui candidatului, a titlului proiectului (LawyerEx) precum și a perioadei de schimb pentru care s-a făcut opțiunea.
Termenul de primire a candidaturilor este 23 ianuarie 2020.