De prevederile Legii 62/2020, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 425, din 21 Mai 2020 pot beneficia persoanele juridice: operatori economici, practicieni ai profesiilor liberale, entități juridice de drept privat și persoanele fizice.
Condițiile pentru a obține amânarea chiriei, fără a plăti dobânzi și penalități, sunt întreruperea activității sau scăderea veniturilor sau încasărilor cu cel puțin 15% în luna martie 2020 față de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgență.
Legea 62 reglementează și situația locatorilor. Astfel, acestora li se va plăti chiria de către organul fiscal teritorial competent. Procedura se realizează în baza cererii de amânare a locatarului, cu depunerea documentației necesare:
• Contract de locațiune
• Act adițional care va conține: acordul părților pentru amânarea plății chiriei, perioada de amânare și suma aferentă, datele de identificare, contul bancar, semnăturile părților
• Orice act al locatarului care face dovada imposibilității de a plăti chiria
Banii vor fi restituiți ulterior statului prin eșalonări, în rate egale, după încetarea perioadei de amânare, până la 31 decembrie 2020.
Facilitățile se aplică pentru perioada stării de urgență și pentru luna următoare încetării stării de urgență.