Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a celui ce a fost eminentul avocat Ion POPA din Baroul Galați, fost membru al Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, fost Decan al Baroului Galați, fost Director al Centrului Teritorial Galați al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA).
Domnul avocat Ion Popa a absolvit Facultatea de Drept din cadrul prestigioasei Universități ”Alexandru Ion Cuza” din Iași. A făcut studii postuniversitare la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, specializarea: drept maritim și fluvial.
În anul 1990 a părăsit magistratura pentru avocatură, profesie pe care a practicat-o cu onoare și devotament până la sfârșitul zilelor.
Este o zi tristă pentru profesia de avocat și pentru toți cei care l-au cunoscut!
Condoleanțe familiei îndurerate!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!