Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a celui ce a fost eminentul avocat Dumitru SOARE din Baroul Galați, fost membru al Comisiei Permanente a Uniunii Avocaților din România, al Consiliului UAR și al Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, fost Decan al Baroului Galați.
Civilist de o finețe aparte, înzestrat cu un talent oratoric astăzi rar întâlnit, pledoariile sale captivând efectiv sălile de judecată, a contribuind decisiv la formarea multor generații de avocați, fiind un exemplu de profesionist în drept, capabil să răspundă și să reacționeze în orice situație, un model demn de urmat!
În cei peste 40 de ani de avocatură, domnul avocat Dumitru Soare s-a dedicat cu abnegație profesiei de avocat, afirmându-se ca un jurist de excepție la perfecționarea cadrului legislativ al profesiei de avocat în perioada tumultuoasă a anilor ‘90.
Pentru merite deosebite în perfecționarea activității barourilor, a Uniunii Avocaților din România și a Uniunii Naționale a Barourilor din România, în cadrul Congresului avocaților 2010 i-a fost conferită diploma și medalia jubiliară „1990–2010, douăzeci de ani de profesie independentă și cu organizare autonomă”.
Este o zi tristă pentru profesia de avocat și pentru toți cei care l-au cunoscut!
Condoleanțe familiei îndurerate!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!