Legea prin care avocații vor avea dreptul la sediu în viitorul “Cartier al Justiției” a fost promulgată
La data 28 decembrie 2021, Președintele României a semnat decretul de promulgare a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (PL-x 646/20.10.2020)
Scopul acestei legi este crearea cadrului legal pentru includerea sediilor destinate avocaților în zona instituțiilor judiciare, conform proiectului “Cartierul Justiției”.
Prin completările aduse legii nr. 255/2010, au fost declarate de utilitate publică lucrările de interes public național pentru construcții administrative necesare funcționării sistemului judiciar sau organizării profesiei de avocat, conform legii sale speciale.
Astfel, prin noua reglementare inițiată de senatorii Cazanciuc Robert-Marius, Fenechiu Cătălin-Daniel și Dircă George-Edward, în zona destinată instituțiilor judiciare se vor regăsi și sediile organelor profesionale ale avocaților, ținând cont de apartenența firească a acestora la marea familie a justiției și asigurând consacrarea rolului avocatului de partener indispensabil al justiției.