Noul Cod de procedură civilă – reglementare importantă şi de amploare în materia procesului civil – a fost adoptat şi pus efectiv în aplicare mai ales pe fondul unei necesităţi, de mulţi ani aşteptată, de a reforma procedura judiciară civilă în scopul asigurării unei reglementări unitare şi moderne care să vină în întâmpinarea justiţiabililor, magistraţilor, avocaţilor, consilierilor juridici, executorilor judecătoreşti şi a altor parteneri în înfăptuirea actului de justiţie.

În redactarea proiectului noului Cod de procedură civilă s-au avut în vedere realităţile socio-umane, jurisprudenţa naţională în materie civilă, reglementări procesual civile similare din diferite state (Codul de procedură civilă francez, belgian, german, italian, elveţian, cel al provinciei Quebec, spaniol, portughez, olandez, finlandez), respectiv jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a altor instanţe europene.

Noua reglementare procesual civilă vizează, în mod firesc, toate entităţile implicate în înfăptuirea actului de justiţie : magistraţi, avocaţi, executori judecătoreşti sau alţi  parteneri implicaţi, potrivit legii, în derularea procesului civil (interpreţi, experţi, notari publici, martori, personal auxiliar al instanţelor de judecată). Activitatea acestora a fost reconfigurată în lumina noului proces civil, competenţele şi atribuţiile fiind mai bine conturate şi centrate pe principiul prevăzut de art. 6 alin. 1 NCPC: „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege”.

În ceea ce priveşte activitatea avocatului, în procesul civil, în lumina noului Cod de procedură civilă, menţionăm faptul că atribuţiile şi competenţele acestuia au fost mai bine conturate iar rolul acestuia a crescut pe fondul unei responsabilizări mai mari a activităţii specifice de reprezentare şi asistare. În realitate, din punctul nostru de vedere, considerăm că noua reglementare procesual civilă a recunoscut rolul şi importanţa activităţii avocatului în procesul civil, aspecte care implică inerent şi un răspuns adecvat şi profesional din partea profesiei de avocat.

Prezentul material nu este şi nu se doreşte a fi o tratare exhaustivă a problematicii activităţii avocatului în cadrul procesului civil. O reglementare de o asemenea natură şi dimensiune (cum este cazul noului Cod de procedură civilă) resetează şi reaşează, pe toate palierele, activitatea procesual civilă specifică a avocatului . Analiză surprinde câteva texte legale, cu caracter de relativă noutate ce le-am considerat a fi într-o legătură mai strânsă cu profesia de avocat.

Astfel, în conformitate cu art. 13 din NCPC se consacră „dreptul la apărare” ca principiu general al desfăşurării procesului civil :” dreptul la apărare este garantat”. Se poate observa că există o consacrare expresă în noul cod în condiţiile în care, anterior, principiul era prevăzut implicit prin reglementări disparate sau desprins din Constituţie, din alte acte normative sau dedus din doctrină. Acest drept la apărare, din punct de vedere tehnic, este asigurat, printre altele, de către avocat care are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii (art. 2 alin. 3 din Legea nr. 51/1995). Dreptul la apărare este „garantat”, textul din cod venind în completarea art. 24 din Constituţie care face trimitere expresă la reprezentarea specializată prin mandatar avocat. În acelaşi sens menţionăm că, potrivit art. 15 din Legea nr. 304/2004, se stipulează că dreptul la apărare este garantat şi că, în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie reprezentate, sau după caz, asistate de un apărător.

Mai mult decât atât, pentru a se sublinia rolul şi importanţa avocatului în configurarea procesului civil, NCPC consacră expres regula legală potrivit căreia în recurs, cererile şi concluziile părţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea, inclusiv, este licenţiată în drept (art. 13 alin. 2 NCPC), aspect asupra căruia vom reveni în prezenta analiză.

Consacrarea expresă a principiului dreptului la apărare este importantă şi sub aspect practic deoarece judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege (art. 20 NCPC).

Augmentarea rolului avocatului în procesul civil reiese şi din reglementarea, în art. 58 NCPC, a curatelei speciale. Astfel, numirea curatorului special se va face de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească (curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal). Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calităţii sale, ţinându-se seama de activitatea desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată. Această curatelă specială se poate instituie în următoarele cazuri : (1) în caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are reprezentant legal, (2) în caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică, (3) în ipoteza în care o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2) NCPC, chemată să stea în judecată, nu are reprezentant, (4) când legea prevede sau când circumstanţele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil, judecătorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant în condiţiile art. 58 alin. (3), arătând în încheiere limitele şi durata reprezentării, (5) în cazul citării moştenitorilor, până la intervenirea lor în proces, printr-un curator special numit de instanţă, (6) în cazul citării prin publicitate în condiţiile art. 167 NCPC ori (7) în cazul coparticipării procesuale, dacă părţile nu îşi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului (art. 202 NCPC).

Având în vedere faptul că acest curator special (care are şi calitatea de avocat) nu este un reprezentant convenţional, nu va trebui să fie asistat de către avocat pentru a pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului (art. 83 NCPC).

           În privinţa curatelei speciale se poate lesne observa că aceasta a intrat în competenţa exclusivă a avocaţilor recunoscându-se astfel importanţa instituţiei şi necesitatea încredinţării acesteia unui profesionist – avocat. Îndeplinirea în bune condiţii a acestei noi „competenţe” cât şi menţinerea legislativă a atribuţiei în sfera avocaturii este şi va fi o provocare pentru întreaga profesie.

           Reprezentarea convenţională a părţilor în procesul civil a fost în parte reconfigurată, legiuitorul dând prioritate reprezentării prin mandatar avocat. Potrivit art. 80 NCPC părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. În cazul reprezentării prin mandatar avocat s-au păstrat regulile instituite de vechiul Cod de procedură civilă, fiind implementate şi aspecte de noutate. În cazul reprezentării persoanelor fizice în faţa primei instanţe, precum şi în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar (art. 83 alin. 1 NCPC). Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.

În cazul în care mandatul de reprezentare este dat unui mandatar neavocat, acesta nu poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor (excepţia este prevăzută la art. 83 alin. 2 NCPC care prevede că în cazul în care mandatarul neavocat al persoanei fizice este soţ sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în faţa oricărei instanţe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licenţiat în drept).

           Prioritatea dată reprezentării prin avocat este evidentă şi în cazul recursului deoarece art. 83 alin. 3 NCPC prevede că la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat, în condiţiile legii. Această „reprezentare obligatorie” trebuie analizată şi prin prisma art. 13 alin. 2 NCPC în sensul că în recurs, cererile şi concluziile părţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept. Pornind de la acest text legal, în recurs, la judecata cererii de suspendare, părţile trebuie să fie reprezentate de avocat sau, când este cazul, de consilierul juridic (art. 484 alin. 6 NCPC). Având în vedere că textul legal nu distinge, reprezentarea obligatorie prin avocat trebuie realizată atât în cazul recurentului, cât şi în cazul intimatului (aspecte subliniate şi de art. 486 alin. 1 lit. e NCPC raportat la art. 490 alin. 2 NCPC).

Regula reprezentării obligatorii prin avocat este prevăzută şi în cazul contestaţiei în anulare şi al revizuirii, conform art. 83 alin. 4 NCPC (desigur, dacă aceste căi de atac au ca obiect hotărâri definitive). De asemenea, şi în cazul procedurii menite să asigure o interpretare unitară a legii, respectiv sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, raportul asupra chestiunii de drept supuse judecăţii va fi comunicat părţilor, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat sau, după caz, prin consilier juridic, punctele lor de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii (art. 520 alin. 10 NCPC). Lipsa semnăturii avocatului sau consilierului juridic atrage sancţiunea neluării în seamă a punctelor de vedere ale părţilor.

În cazul reprezentării convenţionale a persoanelor juridice impune reprezentarea convenţională exclusiv prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii (art. 84 alin. 1 NCPC). În consecinţă, această reprezentare convenţională va trebui să respecte prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale Legii nr. 514/2003 privind consilierii juridici.

Pe de o parte, în cazul avocatului contractul de asistenţă juridică încheiat între avocat şi client (partea în proces) stabileşte şi conferă puteri de reprezentare judiciară potrivit legii şi contractului. Pe de altă parte, puterile de reprezentare ale consilierului juridic sunt stabilite potrivit art. 4 din Legea nr. 514/2003 care consacră asigurarea reprezentării autorităţii sau instituţiei publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă drept una din principalele atribuţii legale ale acestuia.

Soluţia legislativă referitoare la reprezentarea în recurs se aplică şi în cazul persoanelor juridice, art. 84 alin. 2 NCPC fiind similar art. 83 alin. 3 NCPC : „la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat sau consilier juridic, în condiţiile legii.” Se poate observa că problematica „reprezentării obligatorii prin avocat sau consilier juridic” nu mai este aplicabilă, în cazul persoanelor juridice, pentru contestaţia în anulare şi revizuire.

În privinţa conţinutului mandatului de reprezentare, reglementarea este asemănătoare vechiului Cod de procedură civilă în sensul că mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa aceleiaşi instanţe; el poate fi însă restrâns, în mod expres, la anumite acte. De asemenea, avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de parte. Susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri (art. 87 NCPC). Totuşi nu trebuie uitat faptul că renunţarea la judecată sau la dreptul dedus judecăţii, achiesarea la hotărârea pronunţată, încheierea unei tranzacţii, precum şi orice alte acte procedurale de dispoziţie nu se pot face de reprezentant decât în baza unui mandat special (art. 81 alin. 1 NCPC).

Având în vedere că art. 81 alin. (1) NCPC nu distinge, pentru a putea îndeplini acte procedurale de dispoziţie şi avocatul are nevoie de un mandat special.

În acest sens art. 131 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat prevede că pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare, sau dispoziţie în numele şi pe seama clientului.

În concluzie, pentru a putea îndeplini acte procedurale de dispoziţie valabile, este suficient ca împuternicirea avocaţială bazată pe un contract de asistenţă juridică prin care a fost împuternicit în acest sens să menţioneze dreptul la săvârşirea unui act de dispoziţie expres nominalizat (astfel se respectă forma specială a mandatului).

Noul Cod de procedură civilă instituie obligativitatea dovedirii calităţii de mandatar avocat, în condiţiile legii. În acest sens, art. 85 alin. (3) NCPC consacră expres dovedirea calităţii de mandatar avocat prin înscris, potrivit legii de organizare şi exercitare a profesiei de avocat. Avem în vedere „împuternicirea avocaţială” Acelaşi regim îl are şi „delegaţia consilierului juridic”. Mai mult decât atât, când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată – art. 151 NCPC, iar avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.

Sub aspectul puterii probante privitor la împuternicirea avocaţială, art. 44 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 prevede că toate „actele întocmite de avocat  pentru legitimarea sa faţă de terţi a calităţii de reprezentant au forţă probantă deplină până la înscrierea în fals”.

Din punctul de vedere al reglementării profesionale „împuternicirea avocaţială” are caracter de înscris reglementat prin art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. Astfel se prevede că „întinderea puterilor de reprezentare pe care clientul le conferă avocatului” este prevăzută de contractul de asistenţă juridică care, sub acest aspect, are funcţia procesuală de mandat expres în sensul de „mandat special”

Totodată, art. 126 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat reglementează dovada „limitelor” puterilor avocatului. Menţiunile exprese din contractul de asistenţă juridică privind obiectul acestuia constituie un „mandat special” în accepţiunea dată de art. 81 alin. (1) NCPC condiţiei de valabilitate a actelor procedurale de dispoziţie făcute prin avocat.

„Împuternicirea avocaţială” se întocmeşte de avocat. Dacă este semnată de client nu este necesară semnarea împuternicirii şi de avocat.

În cazul în care contractul de asistenţă juridică este semnat de client (sau reprezentantul acestuia, în accepţiunea dată de normele ce reglementează încheierea contractului de asistenţă juridică şi reprezentare: mandatarul, soţul, împuternicitul clientului) deoarece potrivit art. 3 alin. (1) lit. d), „împuternicirea avocaţială” este un act juridic întocmit de avocat potrivit atribuţiilor conferite de lege pentru a atesta identitatea părţilor, a conţinutului şi a datei actelor, astfel că semnătura părţii este „atestată”de avocat care semnează împuternicirea – pentru atestarea conformităţii cu contractul de asistenţă juridică şi reprezentare. Aşadar, împuternicirea avocaţială trebuie să prevadă expres dreptul avocatului de a efectua acte procedurale de dispoziţie.

           Din prezentarea sintetică a dispoziţiilor legale în materie de reprezentare convenţională prin mandatar avocat reiese rolul important al avocatului avut în vedere de legiuitor, în lumina noului Cod de procedură civilă.

           În primul rând s-a restrâns posibilitatea efectivă de reprezentare prin mandatar neavocat. Acesta, ca regulă, nu poate pune concluzii pe excepţii procesuale şi pe fondul cauzei, aspecte foarte importante pentru soarta unui proces. În aceste cazuri, mandatarul neavocat este „constrâns” să angajeze un avocat (când dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie).

           În al doilea rând, în faza recursului (ori în contestaţie în anulare şi revizuire, în cazurile arătate) reprezentarea prin avocat este obligatorie, sub sancţiunea nulităţii. Noua reglementare deşi a fost criticată încă de la faza proiectului de cod, este foarte utilă dacă avem în vedere că recursul vizează numai aspecte de legalitate ceea ce presupune inerent un dialog între specialişti jurişti (judecătorul pe de o parte, avocatul pe cealaltă parte). Soluţia reprezentării obligatorii prin avocat urmăreşte să evite exercitarea unor recursuri informe sau vădit nefondate. Soluţia este firească mai ales din prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (prin mai multe decizii s-a statuat că obligaţia reprezentării obligatorii prin avocat în faţa unei instanţe superioare nu este incompatibilă cu art. 6 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil). Şi exercitarea acestei atribuţii (alături de curatela specială) implică o mare responsabilitate din partea avocaţilor. Avocatul care ar trebui să semneze un recurs este prima „instanţă de filtru” cu privire la admisibilitatea şi temeinicia acestei căi de atac. Semnătura avocatului nu trebuie să fir una pur formală, ci trebuie să existe numai în cazul în care sunt argumente serioase pentru promovarea unei asemenea căi de atac. O abordare superficială a acestei noi atribuţii poate să conducă, în timp, la credibilizarea sau decredibilizarea profesiei de avocat, la menţinerea sau abrogarea textelor legale incidente dacă acestea nu îşi găsesc finalitatea urmărită de legiuitor.

O altă noutate legislativă cu impact indirect cu privire la activitatea avocatului, în cadrul procesului civil, este reprezentată de procedura verificării cererii de chemare în judecată şi regularizării acesteia – art. 200 NCPC. Desigur, nu ne propunem în prezentul demers în a analiza condiţiile şi limitele regularizării. Ceea ce este important de menţionat este faptul că dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 194-197 NCPC, se poate anula după urmarea procedurilor reglementate de art. 200 NCPC. Această procedură de regularizare urmăreşte evitarea încărcării instanţelor cu cereri „informe” redactate cu nerespectarea condiţiilor de formă impuse de cod. Având în vedere finalitatea procedurii de regularizarea cât şi consecinţele nerespectării condiţiilor formale (anularea cererii) îndrăznim să afirmăm noua reglementare are un dublu impact cu privire la activitatea avocatului. În primul rând, dacă în cazul recursului reprezentarea prin avocat este obligatorie, în cazul cererii introductive de instanţă, reprezentarea/asistarea prin avocat devine „necesară” pentru parte. Este destul de probabil ca o cerere redactată de parte să „treacă” foarte greu de faza regularizării (având în vedere toate aspectele formale ce trebuie inserate în cerere). În al doilea rând, regularizarea cererii de chemare în judecată implică şi o mai mare responsabilizare şi atenţie din partea avocatului care redactează un asemenea act de procedură.  Orice omisiune sau neconcordanţă raportate la art. 194-197 NCPC ar putea să conducă la o anulare a cererii de chemare în judecată, cu efecte nefaste în planul relaţiei profesionale cu clientul.

Totodată, reconfigurarea procesului civil determină regândirea strategiei de abordare, din partea avocatului, a litigiului civil. În conformitate cu art. 201 NCPC a fost reglementată foarte strict etapa scrisă a procesului civil, în care părţile se îţi comunică reciproc pretenţiile şi apărările prin cererea de chemare în judecată, întâmpinare ori răspunsul la întâmpinare. Avocatul, indiferent de calitatea celui pe care îl reprezintă în proces – reclamant sau pârât -, trebuie să acorde o atenţie sporită acestei etape dacă avem în vedere că toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a le mai invoca (art. 178 alin. 5 NCPC) sau că părţile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare şi toate excepţiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute (în caz contrar, ele vor răspunde pentru pagubele pricinuite părţii adverse). Şi în faza recursului aspectele de noutate implică o atenţie sporită din partea avocatului dacă avem în vedere că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 NCPC nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor (art. 488 alin. 2 NCPC).

Regulile în materie de citare şi comunicare actelor de procedură au suferit modificări, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea care trebuie realizată unui avocat. În conformitate cu art. 162 NCPC înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada. În lipsa acestora, înmânarea citaţiei sau a actelor de procedură se va face administratorului clădirii, iar, în lipsă, paznicului sau agentului de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în prealabil identitatea şi calitatea sa. Se poate observa că prin noua reglementare s-a extins sfera persoanelor care pot primi valabil citaţia (funcţionar/persoană însărcinată cu primirea corespondenţei, administrator clădire, paznic, agent de pază) ceea ce impune o mai bună organizare şi gestiune la nivelul structurii administrative a formei de exercitare a profesiei.

Pentru soluţionarea procesului civil într-un termen optim şi previzibil şi pentru urgentarea procedurii s-a prevăzut că în cazul în care după sesizarea instanţei, dacă părţile au avocat sau consilier juridic, cererile, întâmpinările ori alte acte se pot comunica direct între aceştia. În acest caz, cel care primeşte cererea va atesta primirea pe însuşi exemplarul care urmează a fi depus la instanţă sau, după caz, prin orice alte mijloace care asigură îndeplinirea acestei proceduri (art. 169 NCPC). În consecinţă, reprezentarea părţilor prin mandatar avocat deschide această posibilitate rapidă de comunicare între părţi. În acelaşi sens, reprezentarea prin avocat face posibilă aplicarea art. 215 alin. 3 NCPC care prevede că procesele în care partea sau părţile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv consilier juridic se vor dezbate cu prioritate, soluţie de altfel firească şi oportună.

           În materie probatorie, noul Cod de procedură civilă a păstrat procedura de administrare a probelor prin avocaţi, în condiţiile art. 366-388 NCPC, procedură care ar trebui să conducă la decongestionarea instanţelor de judecată. Faţă de vechea reglementare a fost instituită şi o obligaţie în sarcina instanţei de judecată în sensul că judecătorul, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pune în vedere acestora, dacă sunt reprezentate sau asistate de avocat, că pot să convină ca probele să fie administrate de către avocaţii lor (art. 239 NCPC). Cu privire la luarea interogatoriului, art. 356 alin. (1) NCPC prevede că răspunsul la interogatoriu al părţii aflate în străinătate şi care „va putea fi interogată prin mandatar” în condiţiile art. 356 alin. (1) NCPC va fi comunicat în scris mandatarului sub forma unei procuri speciale şi autentice şi care va fi depus, ca atare, la dosarul cauzei. În cazul când „mandatarul este avocat” art. 356 alin. (2) NCPC prevede că este suficientă procura specială certificată de avocat, fără a fi necesară o „procură autentică”. Tot cu privire la această materie semnalăm o nesincronizare legislativă între noul Cod de procedură civilă şi Legea nr. 51/1995. În conformitate cu art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995 activitatea avocatului poate consta şi în redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare. Pe de altă parte, potrivit art. 278 alin. 1 pct. 1 NCPC data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una dintre modalităţile prevăzute de lege, respectiv:  din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcţionar competent în această privinţă. Din analiza celor două texte legale ar rezulta că data certă pentru un înscris sub semnătură privată nu ar mai putea fi acordată de către avocat, acesta neputând fi asimilat „funcţionarului competent”.

Cu privire la înscrisurile care nu pot fi trimise instanţei, chiar dacă judecătorul solicită acest lucru, art. 299 NCPC prevede că instanţa nu va putea cere trimiterea în original a testamentelor avocaţi, precum şi a altor înscrisuri originale ce se găsesc în arhivele acestora (se vor putea însă cere copii certificate ale acestora). Cercetarea acestor înscrisuri, dacă este necesară, se va face, cu citarea părţilor, de un judecător delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în altă localitate, prin comisie rogatorie, de către instanţa respectivă. Prin excepţie, când procedura verificărilor înscrisurilor o impune, instanţa va putea ordona prezentarea testamentelor originale sau a altor înscrisuri originale, depuse la avocaţi, pentru efectuarea expertizei grafoscopice în laboratoarele de specialitate dacă expertiza actului nu se poate efectua la sediul arhivei.

Similar vechii reglementări, avocatul este scutit de a depune mărturie cu privire la faptele de care au luat cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar şi după încetarea activităţii lor. Avocaţii vor putea totuşi depune mărturie, dacă au fost dezlegaţi de secretul de serviciu ori profesional de partea interesată la păstrarea secretului, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel (art. 317 NCPC).

În planul cheltuielilor de judecată noul Cod de procedură civilă cuprinde aspecte de noutate, în concret cu privire la posibilitatea recuperării acestor cheltuieli de la partea care a „pierdut” procesul. În acest sens, art. 451 alin. 2 NCPC prevede că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Noua reglementare este mult mai clară şi oportună în raport cu vechiul Cod de procedură civilă care prevedea în art. 274 alin. 3 o altă formulă de cenzurare a cheltuielilor de judecată, respectiv judecătorii avea dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori constatau motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În noua reglementare se poate observa că s-a renunţat la criteriul onorariilor minimale (soluţie firească), iar judecătorul va putea reduce motivat onorariile avocaţilor în mod excepţional din moment ce textul legal instituie criteriul „vădit disproporţionat”. Rămâne de văzut interpretarea ce va rezulta din jurisprudenţa instanţelor privitoare la acest text legal.

În procedura arbitrajului reprezentarea convenţională prin mandatar avocat generează efecte specifice faţă de judecata în faţa instanţelor statale. Potrivit art. 546 alin. 2 NCPC în procedura arbitrală, împuternicirea dată avocaţilor, potrivit legii, valorează alegerea domiciliului sau, după caz, a sediului procesual la avocat, dacă în cuprinsul acesteia nu se prevede altfel, şi cuprinde dreptul avocatului de a exercita opţiunile cu privire la caducitatea arbitrajului, precum şi de a solicita ori de a accepta prelungirea termenului arbitrajului.

Cu privire la faza executării silite menţionăm că art. 638 NCPC prevede că sunt titluri executorii şi „alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie”, iar potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 51/1995 contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului (procedura de executare fiind cea prevăzută de dispoziţiile Codului de procedură civilă).

Din simpla analiza a acestor dispoziţiile legale care implică într-o formă directă sau indirectă atribuţiile şi competenţele specifice ale avocatului în angrenajul procesului civil român ne putem da seama rolul şi menirea avocatului avute în vedere de legiuitor. În acest context, putem afirma, fără teama de a greşi, că avocatul rămâne un partener important al actului de justiţie, un pilon indispensabil derulării unui proces civil echitabil.

*

*    *