PROIECTUL UNBR „FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA!” Campanie de responsabilitate socială

PROIECTUL UNBR „FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA!” Campanie de responsabilitate socială

17 februarie 2022

PROIECTUL UNBR „FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA!”

Campanie de responsabilitate socială

Descrierea proiectului

1. Preambul al proiectului Fii avocat în școala ta

Sunt 3 milioane de copii la nivel preuniversitar în România. Este vorba despre o masă de tineri expuși unor fapte ce pot atrage sancțiuni penale, în acord cu vârsta și discernământul lor în formare.

Traversăm al treilea an de pandemie, perioadă în care au apărut noi reguli, precum și o altă paradigmă în abordarea tuturor domeniilor societății. Ne adaptăm cu toții pentru a face față unui nou mod de viață.

În acest context, Uniunea Națională a Barourilor din România promovează un important proiect la nivel național, având convingerea că educația juridică este mai mult decât oricând necesară tinerilor, în evoluția lor ca viitori membri ai societății.

A explica situații de viață care îi preocupă, prin prisma normelor de drept, a consecințelor juridice, înseamnă a le da putere tinerilor să ia decizii informate în plan personal și profesional, precum și să acționeze într-o manieră angajată și pozitivă în societate.
Scopul proiectului Fii avocat în școala ta este de a sprijini tinerii pentru ca aceștia să poată reacționa adecvat la problemele generației lor. Educația juridică timpurie contribuie la sentimentul de apartenență la comunitatea și la cultura națională. Promovarea unei culturi primitoare pentru tineri presupune promovarea valorilor democratice ale societății. Aceste valori democratice – egalitatea, dreptatea, respectul pentru convingerile și opiniile celorlalți – sunt intrinsec legate de lege.

Fii avocat în școala ta este un proiect care își propune să provoace mintea tinerilor, să-i scoată din zona de confort pentru ca ei să-și pună întrebări. Ne dorim să le transmitem acestora faptul că libertăți fundamentale, născute din revoluții, cum este libertatea de expresie și de opinie, pot avea reversuri fatale ca pornografia sau extremismul.
Or, soluția magică se află în ei și în felul în care percep realitățile din jurul lor.

2. Detaliile generale care privesc desfășurarea proiectului

„Fii avocat în școala ta!” este un proiect al Uniunii Naționale a Barourilor din România, care se va desfășura la nivel național, în considerarea faptului că implicarea avocaților în viața comunității este esențială pentru întărirea respectului cetățenilor față de profesie.

Responsabilitatea socială în domeniul educației reprezintă o cale de a promova imaginea profesiei, de a obține încrederea, respectul și recunoștința cetățenilor și de a face cunoscut rolul avocatului în societate (de apărător al cetățeanului, al drepturilor și libertăților fundamentale și nu de complice al infractorilor, cum este perceput în ultima vreme).

De aceea, educația juridică în școli este domeniul predilect al campaniei de responsabilitate socială organizate de UNBR în perioada 2022-2023, scopul acesteia fiind promovarea culturii legalității și responsabilității în societate încă de pe băncile școlii și evidențierea rolului avocatului în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Proiectul se desfășoară pe două paliere: educația non-formală și educația formală.

> Educația juridică non-formală
Educația juridică poate fi promovată în școli și în mod non-formal, cu mai multă flexibilitate și creativitate în alegerea acțiunilor și a tematicii care pot fi abordate de către avocați împreună cu elevii.
Aceasta se desfășoară, în general, pe bază de voluntariat și protocoale de colaborare cu partenerii din sistemul educațional.

> Educația juridică formală

Prin Legea nr.273/2021[1], educația juridică face parte din domeniile de competențe cheie la nivel preuniversitar (gimnaziu și liceu) începând cu anul școlar 2022-2023,  iar prin Legea nr 184/2021[2], exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu activitățile didactice cu conținut juridic în învățământul liceal și gimnazial.

Pentru a participa la educația juridică formală, avocații trebuie să îndeplinească o serie de condiții prevăzute de Legea educației naționale.

De asemenea, o prioritate este implicarea Departamentului de Educație Juridică (DEJ) din cadrul UNBR în elaborarea programei școlare de predare a modulului de educație juridică în cadrul Educației antreprenoriale, financiare și juridice, care trebuie realizată până la începutul anului școlar 2022-2023.

Departamentul de promovare a educației juridice în școli, constituit la nivelul UNBR, va urmări realizarea scopului proiectului în principal prin următoarele acțiuni:

  • • Îndrumarea și facilitarea participării active a avocaților la educația juridică formală și non-formală în gimnaziu și liceu și participarea la crearea programelor privind această materie;
  • • Dezvoltarea dialogului cu Ministerul Educației Naționale pentru implicarea avocaților în programele de formare și acreditare a profesorilor care vor preda Educația juridică;
  • • Consilierea avocaților care doresc să se implice atât în educația juridică formală, cât și în cea non-formală;
  • • Propuneri de acțiuni specifice concrete pentru îndeplinirea scopului proiectului;
  • • Dezvoltarea conceptului de responsabilitate socială în domeniul educației și implicarea avocaților în astfel de activități.

Durata de desfășurare

2022-2023, cu posibilitate de prelungire.

Măsuri pentru demararea proiectului

I. RESURSE UMANE

  • • Realizarea selecției avocaților și formarea echipelor inițiale de Proiect la nivelul fiecărui Barou de către Consiliul Baroului – termen 28.02.2022;
  • • Desemnarea de către fiecare Decan a unui coordonator de Proiect și informarea DEJ – termen 14.02.2022;
  • • Elaborarea de către DEJ a criteriilor minimale de selecție a avocaților implicați în Proiect;
  • • Elaborarea de către DEJ și comunicarea către coordonatorii de Proiect a măsurilor organizatorice și a informațiilor cu privire la derularea Proiectului la nivelul fiecărui Barou – termen 21.02.2022;
  • • Înscrierea avocaților pentru selecția echipelor de Proiect, în perioada 09-20.02.2022;
  • • Identificarea și realizarea unor modalități de apreciere a implicării colegilor avocați în echipele de Proiect.

Departamentul Educație Juridică al UNBR (DEJ) va realiza Fișa de atribuții pentru coordonatorii de Proiect de la nivelul fiecărui Barou.

II. RESURSE MATERIALE

  • • Materiale suport pentru susținerea modulelor/temelor – concepere și editare;
  • • Afișe, pliante, roll-up-uri, materiale online etc. – concepere și editare;
  • • Materiale promoționale;
  • • Premii, cadouri, diplome.

III. PROTOCOALE DE COLABORARE

  • • Protocol colaborare cu Ministerul Educației si cu Ministerul Justiției;
  • • Protocoale colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene – draft conceput și furnizat de DEJ;
  • • Protocoale colaborare cu unitățile de învățământ gimnazial și liceal – draft conceput și furnizat de DEJ;
  • • Procese-verbale de realizare a modulelor individuale – draft conceput și furnizat de DEJ;
  • • Acorduri GDPR – draft conceput și furnizat de DEJ.
  • • Termen semnare Protocoale inițiale – 05.03.2022.

IV. ACTIVITĂȚI ÎN CADRUL PROIECTULUI

1. SCOPURILE PROIECTULUI – Scopurile legate de Educația Juridică și cele legate de implicarea avocaților în Educația Juridică.

IMPORTANȚA EDUCAȚIEI JURIDICE ÎN ȘCOLI

Copiii trebuie să devină conștienți de omniprezența legii în viața lor și să înțeleagă originea și necesitatea regulilor. Ei vor putea astfel să înțeleagă mai bine că limitele și interdicțiile din viața lor de zi cu zi sunt însoțite de drepturi, libertăți și responsabilități. Această bază solidă de cunoaștere va fi fundația unui proces educațional util de-a lungul vieții.
Formarea reflexelor juridice ale tinerilor le va da încredere în capacitatea lor de a acționa în cunoștință de cauză și de a depăși dificultățile cu care se vor confrunta în viață.

Mai mult, copiii mici sunt deja în contact cu legea; ei cer adesea să înțeleagă „de ce” le sunt impuse anumite reguli și sunt profund îngrijorați atunci când simt nedreptate. Cu cât un individ este conștient mai devreme de prezența legii în viața sa și de rolul pe care îl poate juca în evoluția acesteia, cu atât relația sa cu legea este mai pozitivă și participativă.

Educația juridică este o abilitate inter-curriculară, astfel încât dobândirea de către tineri a unor minime noțiuni de drept contribuie la o societate democratică sănătoasă, inclusiv printr-o mai bună înțelegere a unor noțiuni și concepte prezente în cadrul altor materii.

Orice act educațional este, în esență, preventiv, astfel încât inițierea în drept încă din școală are un rol important în combaterea violenței și delincvenței juvenile

IMPORTANȚA IMPLICĂRII AVOCAȚILOR ÎN EDUCAȚIA JURIDICĂ ÎN ȘCOLI

Avocații au un rol esențial în promovarea statului de drept și a unei culturi a legalității, precum și a valorilor și atitudinii pozitive față de lege a generațiilor viitoare.
Avocații pot inspira tinerii să devină cetățeni activi, să ia decizii responsabile din punct de vedere etic în viața lor de zi cu zi și să demonstreze empatie și respect pentru ceilalți membri ai societății.
În cadrul deschis și flexibil al modulelor de educație juridică non-formală în școli, avocații voluntari vor încuraja elevii să reflecteze și să își exprime opinia cu privire la probleme juridice din viața cotidiană.

2. ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE JURIDICĂ NON-FORMALĂ

  • • Obiective interne – stabilite la nivel de Departament;
  • • Activități în cadrul unităților de învățământ – participarea la ore de dirigenție, la ore de Educație social și de Educație antreprenorială, financiară și juridică – module lunare sau bilunare, bazate pe materialele furnizate de DEJ; (pentru anul școlar în curs – 5 module pe teme stabilite de DEJ);
  • • Activități extracurriculare – organizarea de procese simulate, concursuri, dezbateri, eseuri pe teme date;
  • • Organizare de vizite în cadrul instituțiilor de profil – instanțe, penitenciare etc.;
  • • Distribuire de materiale informative și promoționale.

3. ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE JURIDICĂ FORMALĂ

  • • Elaborare propuneri de programă școlară pentru modulele de Educație Juridică – pe clase/grupe de vârstă;
  • • Sprijinirea avocaților pentru dobândirea competențelor psiho-pedagogice necesare pentru predarea formală, prin intermediul UNBR-INPPA;
  • • Asigurarea de către UNBR a legăturii cu Ministerul Educației și informarea avocaților cu privire la demersurile legate de Educația juridică.

V. PROMOVAREA PROIECTULUI

  • • Realizarea unui branding al proiectului (logo, design grafic) care va însoți orice acțiune și orice comunicare;
  • • Conferință de lansare/deschidere a proiectului, cu reprezentanți ai UNBR, Ministerului Educației și Consiliului Elevilor;
  • • Parteneriate media cu publicații în domeniul educației. Interviuri, articole, comunicate despre avocați și activitatile de educație juridică în școli;
  • • Pe lângă website-ul specific, se vor crea conturi pe toate rețelele sociale frecventate de elevi: Facebook, Instagram, TikTok etc.;
  • • Dezvoltarea unor aplicații, jocuri în domeniul educației juridice;
  • • Distribuirea de materiale informative;
  • • Organizare de evenimente si competiții destinate elevilor și profesorilor;
  • • Kit de comunicare – pus la dispoziție de DEJ fiecărui coordonator de Proiect.

Echipa

Coordonator: Av Luminița IOANA

Av. Doina Stupariu 1. Vaslui
2. Iași
3. Neamț
4. Suceava
5. Botoșani
6. Bacău
7. Vrancea
Av. Andreea Ciurea 1. Brașov
2. Harghita
3. Covasna
4. Mureș
5. Sibiu
6. Buzău
7. Alba
8. Cluj
Av. Teodora Calipetre 1. Constanța
2. Tulcea
3. Brăila
4. Galați
5. Ialomița
6. Giurgiu
7. Călărași
Av. Luminița Ioana 1. Argeș
2. Olt
3. Vâlcea
4. Dâmbovița
5. Dolj
6. Gorj
7. Timiș
8. Mehedinți
Av. Ema Antonescu 1. Prahova
2. Caraș-Severin
3. Hunedoara
4. Bihor
5. Arad
6. Bistrița
7. Maramureș
8. Sălaj
9. Satu-Mare
Av. Silvana Racoviceanu 1. București
2. Ilfov
3. Teleorman

Criterii minimale de selecție pentru echipa de proiect, la nivelul fiecărui barou:

  • • Să fie avocat definitiv;
  • • Să se bucure de o bună reputație socio-profesională;
  • • Să nu aibă sancțiuni disciplinare în ultimii 5 ani;
  • • Să nu înregistreze restanțe la plata taxelor și contribuțiilor profesionale.

Notă: Selecția echipelor de proiect se va face până la data de 28.02.2022.

Principalele atribuții ale Coordonatorului de proiect (la nivel de barouri)

Coordonatorul de proiect este desemnat de Decan până la data de 14.02.2022;

Principalele responsabilități ale Coordonatorului de proiect:

  • • Centralizează datele privind avocații interesați de participare / implicare voluntară – date primite pe de o parte de la Departamentul de Educație Juridică al Uniunii (DEJ), iar pe de altă parte de la baroul în cauză, ca urmare a procedurii de recrutare. Acest obiectiv se va realiza la data de 21.02.2022;
  • • Transmite de îndată Consiliului baroului lista centralizată a avocaților înscriși în proiect, în vederea realizării selecției de către consiliu, până la data de 28.02.2022;
  • • Transmite DEJ datele privind componența echipelor de proiect selectate de Consiliile baroului până la data de 02.03.2022;
  • • Înainte de începerea programului, va organiza o ședință de informare fizic sau online cu avocații selectați în echipa de proiect, cu privire la reperele de implementare unitară a proiectului; În cadrul informării va recomanda întregii echipe de proiect captarea de imagini foto de grup (integral) cu elevii la fiecare modul realizat; se va efectua cel puțin o fotografie în care elevii sunt poziționați cu spatele la obiectiv; nu se recomandă postarea imaginilor în spațiile publice fizic sau online decât cu respectarea normelor legale;
  • • Va centraliza – pe cât posibil – imaginile primite de la echipa de proiect și le va transmite DEJ, în vederea promovării proiectului, la nivel național și local;
  • • Comunică membrilor DEJ cu privire la orice aspect organizatoric teoretic și practic privind derularea proiectului;
  • • Informează DEJ privind realizarea modulelor pe etape intermediare, sub aspectul îndeplinirii unor standarde profesionale optime (prezență / prestație) de către avocații implicați;
  • • Verifică periodic, atunci când consideră necesar, implementarea proiectului de către echipele de proiect;
  • • În situația în care constată eventuale deficiențe în desfășurarea activității de către oricare dintre membrii echipei de proiect, acesta informează de îndată DEJ și propune consiliului baroului analizarea situației și luarea unor măsuri adecvate;
  • • Centralizează procesele – verbale de realizare a modulelor individuale și le transmite periodic către DEJ.

Rezultate așteptate

  • • Implicarea avocaților în acțiuni de voluntariat și responsabilitate socială;
  • • Consolidarea relațiilor dintre barouri, avocați și comunitățile locale, prin intermediul acțiunilor întreprinse;
  • • Promovarea imaginii profesiei de avocat prin implicarea colegilor avocați în programe de responsabilitate socială în sprijinul educației;
  • • Conștientizarea rolului avocaților în societate și în statul de drept.

[1] Legea nr. 273 din 16 noiembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare

Articolul 68 (1) Curriculumul național pentru învățământul primar și gimnazial se axează pe 8 domenii de competențe-cheie care determină profilul de formare a elevului: (…) f) competențe antreprenoriale, financiare și juridice;

Articolul 344 (1) Atribuțiile centrelor comunitare de învățare permanentă la nivel local sunt următoarele:

(…) c) oferă servicii educaționale pentru copii, tineri și adulți prin:

(iv) programe de educație antreprenorială, financiară și juridică;

[2] Legea nr. 184 din 1 iulie 2021 privind modificarea art. 16 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat

Articolul 16: Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă numai cu: (…) b) activități și funcții didactice în învățământul superior, activități didactice cu conținut juridic în învățământul liceal și gimnazial.


Descarcă Prezentare Proiect fișier DOCX / PDF