Baroul Dolj

Anghel Betolian s-a născut la Drăgăşani, în mai 1845 (P. Chiăcoiu, Anuarul Baroului 1905, Arte Grafice Ralian şi Ignat Samitca, Craiova, 1905, p.53). Începe cursurile primare la Craiova şi pentru a primi cea mai bună educaţie şi instrucţiune şcolară a urmat Liceul Sf. Sava din Bucureşti, iar apoi Facultatea de Drept în capitală, fiind licenţiat în anul 1868 cu teza „Drept roman. De condictione in debitu. Dreptul român” (Dicţionarul Personalităţilor Doljene, Aius, Craiova, 1999, pp.28-29 şi Un Dicţionar al Personalităţilor din Dolj, Aius, Craiova, 2005, p. 39).

Îşi începe o strălucită carieră juridică în anul 1869, cu o scurtă perioadă de magistratură, aceea de Consilier la Curtea de Apel din Craiova, până în anul 1871. Există lucrări care pretind că a fost şi Procuror General la aceeaşi instanţă şi Preşedinte al Curţii de Apel din Craiova (Dicţionarul Personalităţilor Doljene, preluat în Un Dicţionar al Personalităţilor din Dolj), dar aceste magistraturi nu s-au confirmat din nicio altă sursă documentară, deşi au fost verificate Anuarele pe anii 1870-1911.  În Anuarul Baroului din 1905 nu sunt menţionate nici magistraturile şi nici demnităţile politice, informaţii ce se pot confrunta cu Istoria Baroului Dolj 1864 – 1928. Mai exact, la Capitolul X – Consiliile de Disciplină, p. 295 există nota de subsol 2 care îl priveşte pe C.A. Mitescu, consilier, despre care se arată că deţinuse anterior magistraturile de Procuror General şi Preşedinte al Curţii de Apel, care sunt trecute pe seama lui Anghel Betolian de autorii cărţii apărută în 1999, reluată în 2005. Eroarea este explicabilă prin faptul că nota 1 priveşte date relative la fostul Decan al Baroului Dolj şi fără prea multă atenţie s-a trecut şi informaţia de la nota 2 în continuarea primei.

În anul 1871 a demisionat din funcţia de Consilier la Curtea de Apel şi intră în avocatură, demisionând definitiv din magistratură în 1877, iar de la 1 ianuarie 1878 a exercitat neîntrerupt profesia de avocat, căreia şi-a dedicat întreaga viaţă şi pricepere, fiind apreciat ca „om cu o cultură aleasă şi înzestrat cu mult talent, unul din avocaţii de frunte ai Baroului Dolj şi un distins jurist”(George Mil. Demetrescu, Istoria Baroului Dolj 1864 – 1928, Tiparul Prietenii Ştiinţei, Craiova, 1928, p.295).

Iată cum îşi făcea cunoscut deschiderea biroului de avocatură, alături de reputatul Petre Chiţu, Decanul Baroului Dolj la acea dată „Subsemnaţii Petre Chiţu şi Anghel Betolian, licenţiaţi în drept, îmbrăţişând profesiunea de avocat, cu onoare anunţăm celora ce vor avea necesitate de concursul nostru în apărarea cauzelor, atât la Curţile şi Tribunalele de aici, cât şi din cele alte districte, că am deschis un birou de avocatură, strada Madona Dudu nr. 1427, Casele D-lui G. Panaiotescu, ore de consultaţie : de la 8-9½ ante-meridiane şi de la 6-7½ post-meridiane. P. Chiţu – A. Betolian, Craiova, 15 iunie 1871” (George Mil. Demetrescu, Istoria Baroului Dolj 1864 – 1928, Tiparul Prietenii Ştiinţei, Craiova, 1928, p.117).

De-a lungul celor 14 ani de conducere a Corpului avocaţilor din Craiova, Anghel Betolian a avut sediul profesional în strada Gheorghe Chiţu nr. 23 (P. Chiăcoiu, Anuarul Baroului 1905, p.53). A fost căsătorit şi a avut un fiu – Sorin, care a urmat Colegiul Carol I din Craiova şi apoi Politehnica la Bucureşti, profesând ca inginer şi s-a stabilit în capitală. A locuit în timpul vieţii sale în Craiova, str. Gheorghe Chiţu 23, actual Simion Bărnuţiu nr.33, casă vândută, după un timp, de urmaşi (informaţii date de Dna. Marcela Carmen Victoria Predescu, fost avocat în Baroul Dolj şi jurisconsult, fiica avocatului George Dem. Miulescu, a cărei soră Florica Angela Miulescu a fost botezată de sora Decanului Betolian, motiv pentru care a şi primit numele de Angela).

„Fire aleasă, ajutat de o inteligenţă superioară şi dotat cu un spirit de judecată şi de observaţie proprie lui, reputaţia sa veni imediat şi cuceri de la început locul de onoare, nu  numai în Baroul nostru şi în cercul magistraturii locale, dar chiar şi în Baroul Capitalei, unde Betolian era apreciat ca un jurist de valoare şi desăvârşit cunoscător al dreptului” (George Mil. Demetrescu, op. cit., p.118).

Figură marcantă a oraşului, personalitate a Partidului Liberal, a fost ales pentru două legislaturi deputat de Dolj, fiind desemnat şi epitrop al aşezământului Madona Dudu. Demnităţile politice le-a exercitat până în anul 1893, dată după care s-a retras definitiv din politică şi s-a dedicat profesiei şi organizării sale, din noua demnitate de Decan al Baroului Dolj. Ca om politic a susţinut cu multă abnegaţie interesele naţionale, fiind deputatul care a citit în Adunarea Naţională, Declaraţia pentru Războiul de Independenţă.

Din această perioadă au rămas lucrările „Câteva cuvinte asupra organizării puterii legiuitoare în raport cu principiul separaţiunii puterilor” şi „Răspuns la Raportul Prefectului Dolj către Ministerul de Interne în privinţa anchetei de la Madona Dudu”, ambele publicate la Craiova.

La 15 septembrie 1895 a fost ales în funcţia de Decan, chiar dacă Petre Chiţu, care demisionase, candidase din nou. Ideea a fost mai puţin inspirată şi Anghel Betolian a obţinut 27 de voturi iar contracandidatul său doar 19. Cu acest prilej s-a ales şi Consiliul de Disciplină propus de Betolian, la acea dată având calitatea de Consilier doar 2 avocaţi. În 1907, noua Lege prevede un număr de 6 Consilieri, care alături de Decan formează Consiliul de Disciplină, ca organ de conducere al profesiei. De-a lungul mandatelor sale de Decan au deţinut demnitatea de Consilier avocaţi cu o reputaţie neştirbită : Ion Peruianu, Constantin A. Mitescu, G.I. Peşicu, Nicolae P. Guran, N.N. Coandă, C. Radulian, N.M. Viişoreanu, Iuniu T. Tălpeanu, N.B. Rioşanu, Constantin M. Ciocazan, Ion Pazu.

Încrederea acordată de colegi a fost pe deplin justificată, căci 14 ani au fost dedicaţi reformelor fără precedent pentru buna organizare a profesiei. Ideile directoare pe care le-a urmat permanent au fost ridicarea nivelului profesiei de avocat şi înlăturarea intermediarilor de procese. Astfel, la 5 februarie 1896, Decanatul a trimis Tribunalului Dolj, Secţia Comercială şi Notariat, o adresă motivată, prin care se cerea în mod ferm, ca actele notariale să fie redactate doar de avocaţi înscrişi pe Tablou, „jelbarii, copiştii şi redactorii de acte acaparând întreaga clientelă ce are nevoie de autentificare de acte” (George Mil. Demetrescu, op.cit., p. 123). Cu multă strădanie şi făcând uz de întreaga sa elocinţă, a reuşit să-l convingă pe Preşedintele Tribunalului de justeţea măsurii, iar în 1896-1897 s-a stabilit că actele notariale pot fi redactate doar de avocaţi.

Noua regulă a afectat foarte mult pe samsarii de procese şi jelbarii de acte, care s-au transformat astfel în secretarii unor avocaţi, care pentru a-şi câştiga clientela, apelau la serviciile lor, iar ceştia nu ar mai fi avut voie să intre în Palatul de Justiţie. Situaţia creată a dus la luarea unei noi măsuri de către Consiliul de Disciplină, care a hotărât că toţi avocaţii care cer să aibă un secretar, trebuie să obţină autorizarea Consiliului. Decanul Betolian, prin repetate adrese către Preşedintele Tribunalului, Procurorul General şi Prim Procurorul de pe lângă Tribunalul Dolj, a cerut ca aşa zisele servicii juridice ale secretarilor şi samsarilor să nu mai fie primite de instanţe şi de parchet, în dauna actelor profesionale realizate de tinerii avocaţi cu studii universitare.

Noile măsuri au fost bine primite de o parte a avocaţilor, dar au creat şi o opoziţie însemnată. Starea de indisciplină nu a fost niciodată tolerată de Anghel Betolian, cunoscut ca un om ferm şi sever, dar în egală măsură cu o autoritate neştirbită şi respectat de toţi avocaţii. În perioada Decanatului său au fost luate multe măsuri disciplinare faţă de avocaţii care nu se supuneau noilor reguli profesionale, starea de indisciplină făcându-l chiar să îşi anunţe la 17 mai 1899 demisia din funcţie, act ce a rămas fără finalitate, întrucât nu a fost primit de către Corpul avocaţilor.

Prin demersuri repetate şi cu sprijinul majorităţii confraţilor, a reuşit să impună în Adunările Generale ale Baroului din 26 ianuarie şi 15 februarie 1901 Regulamentul pentru funcţionarea secretarilor de avocaţi şi Condiţiile eliberării cărţii de intrare în Palatul de Justiţie, acte şi măsuri aplicate deîndată de către Consiliul de Disciplină. Pentru punerea în aplicare a noilor reguli de însănătoşire a exercitării profesiei de avocat, conducerea Baroului a cerut sprijinul Parchetului şi Prefecturii de Poliţie, căci lupta cu samsarii şi secretarii, care se stabiliseră în casele din preajma Palatului de Justiţie, nu era uşoară. Privind retrospectiv întreaga istorie a avocaturii craiovene, putem spune că lupta dintre cele două tabere – „un război de demnitate şi onoare pentru avocaţi” (George Mil. Demetrescu, op.cit., p.129) nu a fost niciodată atât de aprigă ca în perioada Decanatului Betolian.

Ca avocat şi în funcţia de Decan, demnitatea şi onoarea profesiei au fost mai presus de relaţiile personale, conduita sa fiind de neabătut de la acest principiu. Rămâne de exemplu cazul avocatului Gogu Ştefănescu, faţă de care a cerut radierea de pe Tabloul avocaţilor întrucât avea şi firmă de comerciant, iar conform Legii şi Regulamentului de organizare a profesiei, o persoană nu poate să fie şi comerciant şi avocat. Fiind un avocat apreciat şi un comerciant respectat, Consiliul de Disciplină a hotărât, în contra opiniei Decanului, că „a deschide prăvălii cu firme” nu este expres interzis de Regulament şi a respins cererea de radiere. Betolian a cerut ca problema să fie supusă dezbaterii Adunării Generale, în şedinţa extraordinară din 9 iunie 1896, în urma pledoariei sale pentru „onoarea şi demnitatea Corpului” (George Mil. Demetrescu, op.cit., p.131), votându-se ca măsurile din art. 2 şi 11 din Regulament să fie aplicabile, şi astfel Gogu Ştefănescu a fost radiat de pe Tabloul avocaţilor.

Cazul radierii din profesie pentru incompatibilitatea funcţiilor de avocat şi comerciant a făcut apoi obiectul unui litigiu tranşat de Curtea de Apel Craiova, care a menţinut soluţia existenţei incompatibilităţi între cele două profesii, numai că ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig recursului înaintat de Gogu Ştefănescu. Aceasta nu înseamnă că soluţia era în sensul apărării prestigiului profesiei şi reglementarea ulterioară explicită a tranşat disputa.

Un alt caz cunoscut în acea epocă a fost radierea de pe Tablou a avocatului Ion Stanovici, pe considerentul că la data înscrierii, cât şi ulterior a profesat fără să fie cetăţean român, chiar dacă ceruse „împământenirea de la Corpurile legiuitoare”(George Mil. Demetrescu, op.cit., p.134). Consiliul de Disciplină şi Corpul avocaţilor a fost ferm pentru această soluţie, chiar dacă ulterior Curtea de Apel Craiova a dispus înscrierea pe Tablou, pe considerentul că la data judecăţii, partea obţinuse „împământenirea ca român.” Aceleaşi soluţii au fost luate în anul 1905 şi în cazul avocatului Alex. Stanovici, fratele celui dintâi.

Corpul avocaţilor din Craiova, la îndemnul Decanilor Anghel Betolian şi Petre Chiţu, a votat la 1 septembrie 1901 Actul de protest faţă de Nota apărută în Monitorul Imperiului German. Din publicaţiile vremii reiese faptul că asociaţia ziariştilor evreuo-germani din redacţiile ziarelor străine publicase mai multe articole ostile avocaţilor şi comercianţilor români, discreditându-i în ţările occidentale. În baza curentului de opinie creat, în Monitorul Imperiului German a fost publicată o „Notă a Guvernului German prin care se interzicea avocaţilor români de a mai angaja procese ale caselor germane de comerţ, fără o prealabilă consultare a Consiliului de Disciplină” (George Mil. Demetrescu, op.cit., p.135). Corpul avocaţilor din Craiova a votat astfel „moţiunea prin care se înfiera atitudinea jignitoare demnităţii noastre”(Ibidem), ce a avut un viu ecou în toată ţara.

 Această atitudine fermă şi fără precedent avea să prefigureze soluţia  conflictului apărut la 19 septembrie 1902. Christian Alexian, avocat cu reputaţie neştirbită, a fost dat afară din şedinţa de judecată a Tribunalului Dolj, condusă de judecătorul Ioan Coandă, întrucât susţinerile juridice din timpul şedinţei au fost jignitoare faţă de instanţă, motiv injust invocat.

Corpul avocaţilor a hotărât declanşarea unei greve de protest, niciunul dinte avocaţi nemai apărând în faţa acestui magistrat. Decanul Betolian a primit puteri depline din partea Corpului în găsirea soluţiilor de rezolvare a acestui conflict. Cum în urma întrevederilor cu Preşedinţii Tribunalului şi al Curţii de Apel nu s-a putut găsi o soluţie agreată de ambele părţi. La cererea sa, la 6 octombrie 1902, Anghel Betolian a fost primit de către Ministrul Justiţiei, Eugeniu Stătescu, care a decis că „magistratul îşi depăşise limitele atribuţiunilor sale şi astfel a adus o ofensă gravă dl. avocat Chr. Alexian” (Idem, p.137). Soluţia a dus la încetarea grevei, act fără precedent în ţară.

Anghel Betolian a depus eforturi asidue pentru adoptarea unei noi Legi a avocaturii. Personalitate marcantă a vremii sale, fusese consultat de către Ministrul Justiţiei, Eugeniu Stătescu, care în 1903 a propus un proiect de modificare a Legii din 1864. Decanul Baroului Dolj l-a făcut cunoscut tuturor avocaţilor şi a cerut confratelui său de la Bucureşti, dl. Danielopol să convoace primul Congres al avocaţilor la Bucureşti, în 1905, pentru a lua în discuţie acest proiect şi a fi elaborat de Congres un nou proiect de lege, care să exprime voinţa tuturor avocaţilor din România. Din păcate acest Congres nu s-a ţinut, el organizându-se la Iaşi, în 1906, cu aceeaşi temă, numai că la acea dată, starea sănătăţii l-a împiedicat pe Decanul Betolian să participe.

Congresul de la Iaşi a avut însă în vedere amplul proiect de lege, ca act nou, scris de Anghel Betolian, document manuscris rămas în Arhiva Baroului Dolj, care a fost supus dezbaterii tuturor avocaţilor. Legea din 1907 a ţinut cont doar în parte de propunerile însemnate făcute de Decanul nostru, iar avocatul George Demetrescu Miulescu, autor al Istoriei Baroului Dolj 1864 – 1928, care îndeplinea la acea dată funcţia de Secretar al Consiliului de Disciplină (cf. manuscris, op.cit., p.140), arată că, privind comparativ, atât proiectul iniţiat în 1903 de Ministrul Justiţiei, cât şi proiectul din 1906 semnat Anghel Betolian, ca şi conţinut, erau acte superioare Legii adoptată în 1907 (George Mil. Demetrescu, op.cit., pp.138-139).

La iniţiativa Decanului, între anii 1903-1904 au fost puse bazele „Asociaţiei pentru redactarea actelor de notariat”, înfiinţată de Baroul Dolj pentru stabilirea regulilor după care se încheie aceste acte şi a onorariului ce poate fi perceput cu această ocazie, de către avocat. Prin eforturile susţinute ale domnilor avocaţi M. Măldărescu, P. Celăreanu, G.D. Pencioiu, I. Peruianu, C. Turceanu, V. Antonescu ş.a. au fost adoptate mai multe norme şi s-au pus bazele „Sindicatului  pentru redactarea actelor de notariat”, care a funcţionat în prima sa formă până în 1909. Asociaţia profesională astfel creată a numărat 140 de membrii – avocaţi şi apărători – fiind foarte bine primită, ca un mijloc de asigurare a bunăstării profesionale şi legalităţii actelor întocmite (Idem., p.223).

La iniţiativa Decanului de Ilfov, Mihail Antonescu între anii 1905-1909, după lungi şi aprige discuţii pornite încă din 1903, a fost obligatorie purtarea robei în instanţă. Anghel Betolian nu a agreat această normă, dar s-a supus ei, căci dura lex sed lex.

În cei 14 ani în care s-a aflat în fruntea Corpului avocaţilor, formarea culturii juridice a tinerilor avocaţi stagiari şi organizarea administrativ – financiară a Baroului au fost direcţiile principale ale decanatului Betolian. Au fost înfiinţate cotizaţii lunare (3 lei avocaţi definitivi şi 1 leu avocaţi stagiari) şi taxa de înscriere în Barou de 50 lei, pentru formarea unui fond de rezervă şi acoperirea cheltuielilor curente. Avocaţi de mare încredere au fost desemnaţi cu responsabilitatea mânuirii fondului bănesc (Idem., p.142).

Convins de faptul că doar profesia îţi asigură o adevărată cunoaştere şi înţelegere a celor mai delicate probleme ale dreptului, în anul 1897 a inaugurat prima conferinţă juridică destinată formării stagiarilor. Astfel, la 12 noiembrie acel an, Aureliu M. Eliescu a ţinut conferinţa „Reductibilitatea dotei” şi mai târziu D. Oprişan a vorbit despre „Măsurile necesare pentru conservarea averii copilului conceput dar nenăscut” (Idem., p.144).

Seria conferinţelor juridice i-a adus preţuirea avocaţilor tineri şi autorul George Demetrescu Miulescu apreciază că această nobilă preocupare l-a apropiat foarte mult de cei veniţi în profesie în timpul decanatului său, devenind un adevărat mentor pentru generaţia de jurişti formată atunci în Craiova şi care i-au păstrat o vie amintire (Idem., p.142).

Călăuzit de aceleaşi idei şi cu concursul unor colegi iluştri : I. St. Budurescu, I. Peruianu, M. Kintescu, Iuniu Tălpeanu, Aureliu M. Eliescu şi Tache Policrat, a înfiinţat în anul 1898 revista de drept „Gazeta Judiciară”, ce cuprindea articole de legislaţie, doctrină, jurisprudenţă şi economie politică. Din păcate revista nu a durat prea mult în timp.

Un nou ciclu al conferinţelor juridice a fost reluat în 1903, reputaţi avocaţi craioveni susţinând mai mult teme, îndeosebi din materia obligaţiilor şi a moştenirii. Printre avocaţii care s-au format sub aura sa îl regăsim pe viitorul Decan Dem. D. Stoenescu şi mulţi alţii care se vor afirma peste ani. O altă serie a conferinţelor s-a deschis în 1907, ele încheindu-se 2 ani mai târziu. Alţi tineri avocaţi se afirmă acum : Nicu Popilian, Eliodor Vergati, George Dem. Miulescu. Conferinţele îmbrăcau forma unor interesante dezbateri juridice, prezidate de Betolian şi se adresau nu doar tinerilor avocaţi, ci întregului Corp, privind probleme de drept de mare însemnătate. Ultima conferinţă din 18 ianuarie 1909 nu s-a mai putut ţine, căci mentorul  era bolnav, o veche suferinţă cardiacă agravându-se.

„În după amiaza zilei de 20 ianuarie 1909, pe când se angaja într-o pledoarie la Curte de Apel, se simţi rău, procesul se amână din această cauză, iar medicul constată o puternică congestie pulmonară, fără putinţă de îndreptare. În noaptea de 23 ianuarie trecu în lumea veşniciei, la 65 de ani, în plină vigoarea a talentului său” (Idem., p.408).

După 36 de ani de avocatură neîntreruptă în cadrul Baroului Dolj şi 14 ani de Decanat, fiind reales de 7 ori în această funcţie, Anghel Betolian s-a stins din viaţă, „în plin apogeu al carierei sale, dominând Corpul avocaţilor prin marea sa personalitate şi prestigiul la care-l ridicase”(Idem., p.146). Ca avocat, pleda în grele mai grele procese, pe cele mai controversate probleme de drept, un adevărat maestru al profesiei (Idem.,p.407).  În finalul capitolului dedicat Decanatului Betolian, George Demetrescu Miulescu mărturiseşte că este unul dinte avocaţii care l-a cunoscut foarte bine, care a fost influenţat de personalitatea sa, dar tot de la el a învăţat că obiectivitatea cercetătorului istoric este mai presus de sentimente, principiu urmat şi de noi.

La trecerea sa în nefiinţă, avocatul Nicu I. Popilian scria „a murit pe neaşteptate cel mai învăţat avocat din Craiova (…) fost deputat în Adunarea Naţională ce a declarat războiul, şi care de multă vreme îndeplinea misiunea de Decan al Baroului de Dolj. Caracter semeţ dar loial. Era trufaş faţă de cei puternici, dar înduioşător faţă de cei obijduţi. Nicio dată nu şi-a plecat fruntea faţă de corifei politici pentru a izbuti în afacerile sale de avocat. Suflet mândru, figură impozantă, a preferat să stea departe de luptele politice, decât să înalţe pe umerii săi mediocrităţile care acaparaseră în ultima vreme Partidul Liberal, al cărui vajnic luptător fusese odinioară. Era un adevărat cuvântător, înzestrat cu o comunicativă putere de convingere, ce se ridica deseori până la cea mai desăvârşită elocvenţă, graţie clarităţii ideilor sale şi sincerităţii cu care vorbea.  Pledoariile lui întreceau cele mai admirabile prelegeri universitare, căci poseda secretul ştiinţei şi darul de a-l comunica (…) (N.I. Popilian, Democraţia – Revistă politică, economică şi juridică, 5 febr. 1909, Craiova).

În perioada interbelică, în memoria marilor Decani, prin eforturile tuturor avocaţilor craioveni, Palatul de Justiţie a fost împodobit maiestos cu busturile primului şi celui mai luptător dintre aceştia, pentru afirmarea prestigiului profesiei noastre. „Conduşi de sentimentul înălţării demnităţii profesionale şi acela al cinstirii memoriei celor mai de seamă reprezentanţi ai Baroului nostru, la 3 martie 1923 se ia hotărârea ridicării unui bust în Palatul de Justiţie, fostului Decan Anghel Betolian, iniţiativă pe care Consiliul Baroului o primeşte şi o trece spre executare. (…) Mai târziu, în adunarea din 8 iunie 1924, după propunerea Decanului. Dem. D. Stoenescu, se hotărăşte (…) să se ridice un al doilea bust lui Gheorghe Chiţu, primul Decan al Baroului Dolj” (Idem., p.248).

Busturile iluştrilor avocaţi craioveni au străjuit holul Palatului de Justiţie – Sala paşilor pierduţi, până la preluarea imobilului de către stat, în anul 1948, fiind ulterior atribuit Universităţii din Craiova, instituţie pe care o adăposteşte şi în prezent. Bustul Anghel Betolian şi-a pierdut evidenţa odată cu preluarea de către stat. Eforturile, chiar actuale de identificare a acestuia au rămas fără rezultat (Raport de activitate al Consiliului Baroului Dolj pe anii 2007-2011).

Cine nu are trecut nu are nici viitor. Trebuie să ne cunoaşte trecutul pentru a ne prefigura viitorul. Carpe Diem !