Comunicatul Baroului Galați privind implementarea proiectului „Fii Avocat în școala ta!”

Comunicatul Baroului Galați privind implementarea proiectului „Fii Avocat în școala ta!”

17 martie 2022

Comunicatul Baroului Galați privind implementarea proiectului „Fii Avocat în școala ta!”

 

„Fii avocat în școala ta!”, proiectul de educație juridică inițiat de Uniunea Națională a Barourilor din România capătă contur!

Baroul Galați, prin Coordonatorul local al proiectului, av. Alice Comănescu, a semnat Protocolul de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, reprezentat de doamna Inspector General Prof. Gina Brînzan, urmând ca în zilele următoare să se finalizeze și lista unităților de învățământ în care se va desfășura acest proiect.

Până la sfârșitul anului școlar, cei 40 de avocați din cadrul Baroului Galați care au ales să se implice direct în această inițiativă se vor întâlni cu elevi din gimnaziile și liceele gălățene, pentru a-i ajuta să se familiarizeze cu noțiunile de bază ale dreptului, promovând respectul față de lege și o atitudine civică pozitivă!

Ne dorim să ajungem cu mesajul nostru la cât mai mulți copii, atât din mediul urban cât și din cel rural, convinși fiind că educația este răspunsul pentru o societate democratică sănătoasă, bazată pe principii corecte, de natură a forma o nouă generație de cetățeni responsabili și lideri ai viitorului

Sursa: https://baroulgalati.ro/wp-content/uploads/2022/03/comunicat-implementare-proiect-_Fii-avocat-in-scoala-ta_.pdf