Avocații Baroului Bistrița-Năsăud vor face voluntariat în școli: Drepturile civile și penale sau responsabilități, explicate elevilor

Avocații Baroului Bistrița-Năsăud vor face voluntariat în școli: Drepturile civile și penale sau responsabilități, explicate elevilor

18 martie 2022

Avocații Baroului Bistrița-Năsăud vor face voluntariat în școli: Drepturile civile și penale sau responsabilități, explicate elevilor

 

Avocații bistrițeni se întorc la școală, pentru a responsabiliza copiii și tinerii din Bistrița-Năsăud.

20 de avocați vor face voluntariat în cadrul acestui proiect.

„Echipa de proiect din cadrul Baroului Bistrița Năsăud conștientizează responsabilitatea și provocările asumate și avocații noștri sunt nerăbdători să se întoarcă la școală, alături de elevi! Consiliul baroului îi felicită și îi susține pe cei 20 voluntari pentru că au ales să se implice în această activitate de importanță majoră!”, transmite Baroul.

“Orice drept stă alături de o obligație corelativă. Copiii, tinerii sunt vulnerabili și credem că este foarte important ca ei să își cunoască drepturile și libertățile. Avem convingerea că ei trebuie să fie responsabilizați, în aceeași măsură, și cu privire la necesitatea respectării obligațiilor care le revin”, a transmis Baroul Bistrița-Năsăud.

Sursa: https://www.bistriteanul.ro/avocatii-baroului-bistrita-nasaud-vor-face-voluntariat-in-scoli-drepturile-civile-si-penale-sau-responsabilitati-explicate-elevilor/

Sursa: https://timponline.ro/elevii-din-judet-vor-invata-de-la-avocati-care-sunt-drepturile-si-responsabilitatile-lor/

Sursa: https://infobistrita.ro/avocatii-baroului-bistrita-nasaud-vor-face-voluntariat-in-scoli-pentru-responsabilizarea-elevilor/

GALERIE FOTO: