Informare privind restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS)
Urmare adoptării Ordonanței de urgență nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 – 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, şi reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate.
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență, restituirea sumelor se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale şi de către entitățile care plătesc venituri din pensii.
Sumele necesare efectuării restituirii, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din OUG 4/2023, se transferă de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în primele două zile lucrătoare ale lunii pentru care se efectuează plata, la solicitarea Casei Naționale de Pensii Publice, caselor de pensii sectoriale și a entităților care plătesc venituri din pensii.
Având în vedere prevederile legale invocate, Casa de Asigurări a Avocaților din România a efectuat demersurile necesare restituirii sumelor cuvenite pensionarilor ale căror venituri depășeau, în luna ianuarie 2022, 4.000 lei astfel:
1. Au fost stabiliți beneficiarii, din fiecare filială a C.A.A., care în luna martie 2023 vor primi sumele reținute în luna ianuarie 2022 cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate;
2. Personalul tehnic al C.A.A. a adaptat programul informatic și a efectuat toate calculele necesare restituirii sumelor cuvenite;
3. A fost recalculat venitul impozabil corespunzător lunii ianuarie 2022 și au fost stabilite diferențele de impozit;
4. Au fost efectuate demersuri către Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru restituirea sumelor reținute din veniturile din pensii.
Filialele C.A.A. vor primi, până pe data de 08 martie, în conturile indicate, sumele necesare restituirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și de asemenea vor primi tabelele de plată cu drepturile cuvenite pensionarilor.