Avocat Mihai BACO, Avocat Danny Bârdan: Dacă secretul profesional nu există, atunci avocatura nu mai subzistă

Avocat Mihai BACO, Avocat Danny Bârdan: Dacă secretul profesional nu există, atunci avocatura nu mai subzistă

24 octombrie 2023

 

Dacă secretul profesional nu există, atunci avocatura nu mai subzistă

 

Avocat Mihai BACO                                                              Avocat Danny BÂRDAN

Vicepreședinte U.N.B.R.                                                        Membru al Consiliului U.N.B.R.

 

O temă de actualitate este reprezentată de raportul dintre secretul profesional al avocatului, Legea nr. 129/2019 și Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului.

Terminologia de „entitate raportoare” utilizată în Legea nr. 129/2019 constituie o expresie incompatibilă cu principiile și specificul profesiei de avocat, motiv pentru care se recomandă avocaților să utilizeze, în contextul descris de Legea nr. 129/2019, sintagma de „avocat – subiect al Legii nr. 129/2019”. Conform legii atracției, vom ajunge să credem și totodată se va materializa ceea ce vom spune în mod constant. Modul în care vorbim și spusele noastre vor căpăta sens în viața profesională.

Există tentația ca secretul profesional al avocatului să fie perceput doar ca o obligație stabilită în sarcina acestuia în relația cu clientul său, fapt ce rezultă din modul de formulare a art. 11 din Legea 51/1995, care prevede că: „Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredințată.”

În realitate, secretul profesional reprezintă cu întâietate un drept al avocatului de a păstra confidențialitatea informațiilor primite de la client, iar acest drept constituie o garanție a independenței avocatului, această concluzie fiind confirmată de art. 1 alin. (2) lit. e) din Statutul profesiei de avocat prin reglementarea principiului păstrării secretului profesional.

Determinante pentru subiectul în cauză sunt prevederile parag. (9) al Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului care stabilesc că: „(…) ar trebui să existe scutiri de la orice obligație de raportare a informațiilor obținute fie înainte de o procedură judiciară, în timpul acesteia sau după aceasta, fie în cursul evaluării situației juridice a unui client. Prin urmare, consilierea juridică ar trebui în continuare să facă obiectul obligației de păstrare a secretului profesional, cu excepția cazurilor în care:

– juristul participă la spălarea banilor sau la finanțarea terorismului;
– consilierea juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului; sau
– juristul știe că un client dorește consiliere juridică în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului”.

De subliniat faptul că ultimă teză acoperă forma unei intenții indirecte în sensul că avocatul nu a urmărit să ofere consultanța juridică în scopul spălării banilor, dar, având suficiente informații în acest sens la momentul acordării consultanței juridice, a acceptat posibilitatea ca acel client să utilizeze informațiile primite pentru a desfășura o activitate ilicită de spălare a banilor.

Observăm, așadar, că nu ne aflăm în prezența unor veritabile excepții, ci ne aflăm de fapt în prezența unor situații în care avocatul devine, potrivit legii, participant la activitatea infracțională de spălare de bani, fapt ce atrage alte consecințe mai grave pentru avocat și prin urmare nu se mai poate reține aplicabilitatea secretului profesional.

Cu ocazia transpunerii directivei europene de către legiuitorul național, esența prevederile menționate anterior se regăsesc în cuprinsul  dispozițiilor art. 33 alin. (5) din Legea nr. 129/2019 care stabilesc că: „Avocații vor aduce la îndeplinire dispozițiile prevăzute de prezenta lege, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare, privind păstrarea secretului profesional.”

Procedurile ce revin avocaților care se află în situațiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 129/2019, constând în evaluarea riscurilor, cunoașterea clientelei, identificarea beneficiarului real și alte proceduri conexe au rolul de a preveni implicarea sub diferite forme a avocaților în activități specifice spălării banilor. În esență acesta este și scopul directivei și implicit al legii naționale în ceea ce privește profesia de avocat.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 11 alin. (9) din Legea nr. 129/2019 care prevăd că:  „Atunci când entitatea raportoare nu este în măsură să aplice măsurile de cunoaștere a clientelei, aceasta nu trebuie să deschidă contul, să inițieze ori să continue relația de afaceri sau să efectueze tranzacția ocazională și trebuie să întocmească un raport de tranzacție suspectă în legătură cu clientul respectiv, ori de câte ori există motive de suspiciune, care va fi transmis Oficiului.”

Teza finală a normei juridice menționate anterior se impune a fi coroborată cu dispozițiile art. 33 alin. (5) din Legea nr. 129/2019, în sensul că nu poate opera obligația de a comunica Oficiului raportul de tranzacție suspectă în legătură cu clientul respectiv, deoarece o astfel de conduită ar constitui o ingerință în ceea ce privește secretul profesional al avocatului.

Acest concept de prevenție nu constituie un element nou pentru profesia de avocat, în acest sens fiind dispozițiile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 al căror conținut este preluat în art. 139 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, care prevăd că: „Avocatul este îndreptățit să se retragă imediat și să renunțe la asistarea și reprezentarea clientului în cazul în care acțiunile și scopurile acestuia, aparent legale la începutul asistenței și/sau al reprezentării, se dovedesc, pe parcursul acesteia, ca fiind infracționale.”

De subliniat faptul că secretul profesional își produce efectele și în situația anterioară încheierii contractului de asistență juridică, mai exact acesta produce efecte începând cu momentul în care clientul apelează la un avocat pentru a beneficia de servicii juridice, chiar dacă acestea nu ajung să fie realizate efectiv.

Să luăm, de pildă, următorul exemplu: clientul solicită avocatului realizarea unui serviciu juridic care presupune trei etape din care primele două sunt legitime, iar a treia etapă prezintă suspiciuni în ceea ce privește o tranzacție suspectă.

În practică, pot apărarea două situații și anume:

– Situația în care avocatul îi explică clientului că ultima etapă nu poate fi realizată cu suportul acestuia, deoarece constituie o tranzacție suspectă care intră sub incidența Legii nr. 129/2019, reușind să îl convingă pe client să renunțe la această etapă. Aceasta este situația clientului de bună – credință  care nu urmărește în realitate să desfășoare o astfel de activitate ilicită, dar a fost îndrumat greșit de alte persoane înainte de a consulta un avocat.
– Împrejurarea în care avocatul nu reușește să îl descurajeze pe client cu privire la ultima etapă, caz în care avocatul va înceta de îndată relația contractuală, deoarece la momentul respectiv are cunoștință de faptul că cele două etape, deși legitime, reprezintă măsuri premergătoare ultimei etape care este una ilicită.

De regulă, un spălător de bani cu experiență oferă cele trei etape către trei avocați distincți, astfel încât avocații care realizează primele două etape să nu poată realiza vreo conexiune între ele, iar analizate individual acestea nu prezintă niciun fel de suspiciune cu privire la o posibilă activitate de spălare de bani.

Se ridică întrebarea: când are avocatul obligația de a informa Oficiul?

Un exemplu în acest sens poate consta în situația în care avocatul reprezintă un client care este un creditor înscris la masa credală într-o procedură de insolvență, iar în urma consultării de către avocat a actelor contabile puse la dispoziție de către administratorul judiciar sau a rapoartelor de activitate întocmite de către acesta cu privire la debitorul aflat în insolvență, identifică o tranzacție suspectă efectuată de către debitor și care nu are legătură cu activitatea clientului său. În condițiile în care nu sunt prejudiciate interesele clientului său, avocatul are obligația de a raporta Oficiului tranzacția respectivă.

Concluzionăm, așadar, că reglementările adoptate la nivel european și național trebuie să fie interpretate și aplicate în sensul stabilirii unui just echilibru între interesul public de a preveni și combate fenomenul de spălare a banilor și importanța respectării secretului profesional al avocatului.