Concluziile conferinţei “Sistemul de drept ca factor economic în România și Germania”

Concluziile conferinţei “Sistemul de drept ca factor economic în România și Germania”

10 septembrie 2014

 

Concluziile conferinţei “Sistemul de drept ca factor economic în România și Germania”

Marți, 9 septembrie 2014, a avut loc, la Bucureşti, conferinţa cu tema “Sistemul de drept ca factor economic în România și Germania”, organizată  de Asociaţia Avocaţilor din Germania (DAV), împreună cu Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR), Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ), Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK) şi cu sprijinul Ambasadei Germaniei la Bucureşti.

Avocat Prof. Dr. Wolfgang Ewer, Președintele Asociației Germane a Avocaților (DAV), a dat tonul dezbaterilor subliniind importanţa alegerii dreptului şi a jurisdicţiei aplicabile în contractele internaţionale,  în contextul concurenţei dintre dreptul continental şi cel anglo-american. Domnia sa a arătat că, prin această alegere,  avocaţii   au un rol important în viaţa economică, în asigurarea stabilităţii şi a siguranţei afacerilor

“Dreptul anglo-saxon a luat avans datorită limbii engleze şi a marketingului bine făcut. Astfel, argumentele trec în plan secund. De aceea, avocaţii români şi cei germani ar trebui să susţină împreună avantajele dreptului continental, pentru că suntem de aceeaşi parte a mesei”, a spus Wolfgang Ewer.

Avocat dr. Gheorghe Florea, preşedintele UNBR, a susţinut utilitatea schimbului de idei a avocaţilor români cu cei germani, mai ales în ceea ce priveşte doctrina şi jurisprudenţa, în contextul în care dreptul contractelor, consacrat de Noul Cod Civil, a fost inspirat în mare măsură din dreptul german. Rolul avocaţilor este să aducă plusvaloare noilor instituţii de drept, de care mediul de afaceri are atâta nevoie. Domnia sa a subliniat poziţia de rezistenţă a dreptului naţional, concretizată în noua legislaţie a contractelor, precum şi eforturile pe care le fac avocaţii români în misiunea de armonizare a dreptului continental şi rolul lor constructiv în procesul de alegere a dreptului şi a jurisdicţiei aplicabile contractelor internaţionale.

În deschidere a luat cuvântul şi Dr. Julie Trappe de la Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională, Bonn, cu o prezentare a fundaţiei “IRZ”,  care activează de 15 ani în România, în scopul unei bune cooperări în domeniul juridic, ca bază pentru o bună cooperare în domeniul economic.

Avocat Markus Hartung, Președintele Comisiei DAV de drept al profesiei a vorbit despre criteriile pe care avocaţii se pot bizui în alegerea dreptului şi a jurisdicţiei aplicabile contractelor internationale. Acestea sunt: siguranţa legislaţiei, predictibilitatea, costuri rezonabile şi posibilitatea de a impune o decizie.

Dreptul continental are avantajul că ajută părţile atunci când un contract are o lacuna pentru că facilitează determinarea voinţei interne a părţilor contractante . Spre desoebire de acesta, sistemul anglo-american se raportează strict la litera contractului. În mod specific, dreptul german întruneşte criteriile de mai sus, astfel că « Law made in Germany » este recomandabilă atunci când într-un contract comercial este posibilă alegerea dreptului şi a jurisdicţiei.

Avocat Prof. Dr. Claus Köhler, LL.M., Președintele Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, München, a susţinut tema “Arbitrajul în cadrul soluționării litigiilor transfrontaliere” . Acesta a subliniat aspectele relevante care sunt în favoarea arbitrajului, respective celeritatea, confidenţialitatea, faptul că arbitrii ţin mai mult cont de interesele părţilor, studiază şi aspectele economice şi caută soluţii globale care să mulţumească părţile din mai multe puncte de vedere.

În contextul discuţiilor privind alegerea instanţei arbitrale, Dl Köhler a fost întrebat din sală dacă recomandă Curtea de Arbitraj de la Paris. Acesta a răspuns, foarte sugestiv, că nu oricine îşi permite un Bentley dar,  mai ales, nu întotdeauna avem nevoie de un Bentley. De multe ori poate fi mai potrivit un Audi.

Avocat Prof. Dr. Falk Würfele, membru al Comisiei Directoriale a Grupului de Lucru Dreptul construcțiilor, DAV, Düsseldorf, a vorbit despre avantajul stabilităţii juridice pentru mediul de afaceri, prin exemple din dreptul achizițiilor publice. Dânsul a arătat că în achiziţiile publice, alegerea dreptului aplicabil nu prea intră în discuţie întrucât avem de a face cu autorităţi şi nu se poate negocia. Însă băncile pot stabili în anumite condiţii dreptul aplicabil. De aceea, ceea ce e important pentru părţile implicate este securitatea juridică şi stabilitatea sistemului de drept.

Avocat Prof. Dr. Liviu Cristian Alunaru, Decanul Baroului Arad, a susţinut un discurs pe tema  particularităților contractului de vânzare în dreptul german și roman. Dânsul a mai vorbit şi despre proiectul CESL, al  Comisiei Europene,  care şi-a propus să aducă statele la masa negocierilor în vederea realizării unei legislaţii europene unitare în materie de vânzare, prin includerea în dreptul naţional a unor dispoziţii comune. Dl. Alunaru a arătat dificultăţile realizării acestui proiect întrucât “e vorba şi de o ofensivă masivă anglo-americană în acest cadru de lucru. Vorbim în engleză de termeni traduşi din dreptul continental, care sunt lucruri străine dreptului anglo saxon. Apar confuzii deoarece aceiaşi termeni, cum ar fi “prescription” sau “compensation” au un anume înţeles în dreptul anglo saxon şi cu totul altul în dreptul continental”.

În cadrul dezbaterilor, Dl. Wolfgang Ewer l-a întrebat pe Dl. Prof. Dr.  Dan Oancea, Vicepreședintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, dacă,  în calitatea sa de profesor universitar, ne poate vorbi despre apropierea dreptului român şi cel german şi la nivel universitar. Profesorul Oancea a răspuns că ambele sisteme de drept au acelaşi punct de pornire, dreptul roman, astfel încât există aceeaşi bază de principii fundamentale comune. Există însă uneori deosebiri de conţinut în cazul unor concepte şi categorii aparent similare, ceea ce reprezintă un factor de risc atunci când nu sunt bine cunoscute ambele sisteme de drept. De aceea, în alegerea dreptului aplicabil, român sau german, soluţia o reprezintă cunoaşterea satisfăcătoare a dreptului în discuţie. Cunoaşterea unui drept străin poate fi realizată încă din timpul studiilor universitare, graţie programelor Erasmus sau programelor similare, care oferă studenţilor, încă din timpul studiilor de licenţă, posibilitatea de a se urma cursuri la facultăţi din alte ţări europene şi de a specializa astfel în legislaţia naţională a unui stat membru UE.

La final, Avocat Prof. Dr. Wolfgang Ewer, Președintele Asociației Germane a Avocaților (DAV) precum şi ceilalţi participanţi la dezbatere  şi-au exprimat intenţia de a de a întări schimbul de experienţă şi de a colabora în continuare în vederea susţinerii dreptului continental la alegerea legii aplicabile şi a jurisdicţiei contractelor internaţionale.