MEMENTO
În urmă cu 20 de ani, la data de 16 aprilie 2004, într-o zi de vineri, avea loc la Sofitel, în București, festivitatea de lansare a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, constituit în baza art. 63 lit. j) din Legea nr. 51/7 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României nr.113/6 martie 2001, a prevederilor Statutului profesiei de avocat, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 284/31 mai 2001 și legislației în materie.
În lunea imediat următoare, la data de 19 aprilie 2004, începeau activitățile de formare inițială pentru un număr de 120 de avocați stagiari, din toate barourile din țară, care au optat să urmeze cursurile Institutului.
Prin modificarea Statutului profesiei de avocat în anul 2011, la art. 289 se prevedea: „În vederea pregătirii și formării profesionale inițiale, avocații stagiari sunt obligați să urmeze cursurile I.N.P.P.A., în condițiile stabilite de U.N.B.R.”
Pentru a marca cei 20 de ani de funcționare a INPPA, Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România a aprobat organizarea unui eveniment aniversar, care va avea loc în luna august a.c.
La mulți ani INPPA!
La mulți ani cursanților, formatorilor și absolvenților INPPA, precum și tuturor avocaților participanți la evenimentele de formare profesională continuă organizate de I.N.P.P.A. sau în colaborare cu acesta!