Analiza Hotărârii CJUE din 15 ianuarie 2015 cu privire la contractele de prestări juridice încheiate între avocatul “furnizor” şi clientul “consumator”
Analiza Hotărârii CJUE din 15 ianuarie 2015 cu privire la contractele de prestări juridice încheiate între avocatul “furnizor” şi clientul “consumator”
- Analiza Hotărârii CJUE din 15 ianuarie 2015 cu privire la contractele de prestări juridice încheiate între avocatul “furnizor” şi clientul “consumator”
Curtea de justiţie a Uniunii Europene a decis că “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că aceasta se aplică contractelor standardizate de prestări de servicii juridice precum cele în discuție în litigiul principal, încheiate de un avocat cu o persoană fizică ce nu acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională”.
Pentru a ajunge la această concluzie, Instanţa CJUE a făcut consideraţii asupra incidenţei criteriilor de apreciere a caracterului abuziv al unei clauze contractuale prevăzute de Directivei 93/13 , detaliind condiţiile în acestea sunt aplicabile contractelor de servicii avocaţiale, în funcţie de specificul lor.
În acest context, CJUE a făcut precizări importante cu privire la următoarele aspecte:
– Aplicabilitatea Directivei 93/13 contractelor de prestări juridice în funcţie de criteriul calităţii contractanţilor. Calitatea de “vânzător sau furnizor” a avocatului în sensul acestei Directive;
– Aplicabilitatea Directivei 93/13 contractelor de prestări juridice în funcţie de criteriul sistemului de protecţie;
– Condiţiile în care clauzele din contractele de prestări juridice devin abuzive: clauze standardizate care nu reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii;
– Clauzele standardizate nu pot pune problema confidențialității raporturilor avocaţilor cu „clienții consumatori”;
– Clauzele negociate din contractele avocaţiale care conţin informaţii supuse confidenţialităţii nu intră sub incidenţa Directivei 93/13;
– Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor în funcţie de criteriile privind natura contractului şi inteligibilitatea şi claritatea acestora se face de către instanţele de trimitere.
- 1. Litigiul principal şi întrebările preliminare
Doamna Šiba a încheiat cu avocatul Devėnas trei contracte standardizate de prestări de servicii juridice cu titlu oneros, în care nu au fost specificate modalitățile de plată a onorariilor și termenele în care această plată trebuia să fie efectuată şi nu au fost menţionate cu precizie nici diferitele servicii juridice pentru care era solicitată plata, nici costul prestațiilor care corespundeau acestora.
Întrucât Doamna Šiba nu a onorat plata contractelor, părţile au ajuns în instanţă. Însă Curtea Supremă a Lituaniei a avut dubii cu privire la incidenţa Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii asupra contractelor avocaţiale şi a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze CJUE următoarele întrebări preliminare:
„1) Persoana fizică beneficiară a unor servicii juridice în temeiul unui contract de prestări de servicii juridice cu titlu oneros încheiat cu un avocat, aceste servicii fiind prestate în cauze care ar fi privit interese personale ale persoanei fizice respective (divorț, partajul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei etc.), trebuie să fie considerată «consumator» în sensul legislației Uniunii privind protecția consumatorilor?
2) Un avocat, membru al unei profesii liberale («[liberal] profession» în limba engleză), care încheie cu o persoană fizică un contract de prestări de servicii juridice cu titlu oneros, prin care se obligă să presteze servicii juridice astfel încât persoana fizică respectivă să poată atinge scopuri care nu au legătură cu activitatea sa profesională, trebuie să fie considerat «vânzător sau furnizor» în sensul legislației Uniunii privind protecția consumatorilor?
3) Contractele de prestări de servicii juridice cu titlu oneros pe care un avocat le încheie în cadrul activității sale profesionale pe care o desfășoară în calitate de membru al unei profesii liberale intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/13[…]?
4) În cazul în care răspunsul la a treia întrebare este afirmativ, pentru a califica aceste contracte drept contracte încheiate cu consumatorii trebuie să se aplice criteriile generale sau acestea trebuie să fie recunoscute ca fiind contracte încheiate cu consumatorii pe baza unor criterii specifice? În cazul în care, pentru a califica aceste contracte drept contracte încheiate cu consumatorii, este necesar să se aplice criterii specifice, care sunt aceste criterii?”
2. Aplicabilitatea Directivei 93/13 contractelor de prestări juridice în funcţie de criteriul calităţii contractanţilor. Calitatea de “vânzător sau furnizor” a avocatului în sensul acestei Directive
Nicio dispoziție din cuprinsul Directivei 93/13 nu precizează căror tipuri de contracte li se aplică aceasta. Directiva 93/13 definește contractele cărora li se aplică prin referire la calitatea contractanților, după cum aceștia acționează sau nu acționează în scopuri legate de activitatea lor profesională.
Prin urmare, pentru a determina aplicabilitatea Directivei în privinţa contractelor de prestări juridice, instanţa CJUE a trebuit să stabilească dacă avocatul are calitatea de “vânzător sau furnizor”, în sensul Directivei .
După cum se arată în al zecelea considerent al Directivei 93/13, normele de drept uniforme în ceea ce privește clauzele abuzive trebuie să se aplice „tuturor contractelor” încheiate între vânzători sau furnizori și consumatori, astfel cum sunt definiți aceștia la articolul 2 literele (b) și (c) din Directiva 93/13:
– «consumator» înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale (art. 2, lit.b)
– «vânzător sau furnizor» înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională, publică sau privată. (art. 2, lit. c)
Avînd în vedere acest criteriu al calităţii contractanţilor, Curtea a concluzionat că “ un avocat care, precum în cauza principală, în cadrul activității sale profesionale, prestează, cu titlu oneros, un serviciu juridic în favoarea unei persoane fizice care acționează în scopuri private este un <<vânzător sau furnizor>>, în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 93/13. Prin urmare, contractul privind prestarea unui astfel de serviciu este supus regimului acestei directive”.
- 3. Aplicabilitatea Directivei 93/13 contractelor de prestări juridice în funcţie de criteriul sistemului de protecţie
Un alt argument al CJUE adus în aprecierea aplicabilităţii Directivei 93/13 contractelor de prestări juridice este acela al sistemului de protecţie pus în aplicare prin această directivă, și anume aceea că un consumator se găsește într o situație de inferioritate față de un vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora. În acest sens, CJUE citează Hotărârea Cipolla și alții, C 94/04 și C 202/04, punctul 68, potrivit căreia în domeniul serviciilor oferite de avocați, există, în principiu, o inegalitate între „clienții consumatori” și avocați, în special din cauza diferențelor dintre părți în materie de informare. Într adevăr, avocații dispun de un nivel ridicat de competențe tehnice pe care consumatorii nu le au în mod necesar, astfel încât aceștia din urmă se pot confrunta cu dificultăți în aprecierea calității serviciilor care le sunt prestate .
- 4. Considerentele CJUE cu privire la condiţiile în care clauzele din contractele de prestări juridice devin abuzive: clauze standardizate care nu reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii
Dată fiind natura specială a reglementărilor privind profesia de avocat, care implică şi o natură specială a contractelor încheiate cu clienţii, bazate pe principiul confidenţialităţii, în cauza s-a pus şi problema dacă “pentru a califica aceste contracte ca fiind încheiate cu consumatorii trebuie să se aplice criteriile generale sau acestea trebuie să fie recunoscute ca fiind contracte încheiate cu consumatorii pe baza unor criterii specifice? În cazul în care, pentru a califica aceste contracte drept contracte încheiate cu consumatorii, este necesar să se aplice criterii specifice, care sunt aceste criterii?” (Întrebarea preliminară nr. 4)
Condiţii premisă pentru a se putea trece la calificarea unei clause drept abuzive
De observat că instanţa CJUE nu a răspuns la această întrebare în dispozitivul hotărârii, însă, în considerente, a arătat că premisele de bază şi obligatorii pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă în sensul Directivei 93/13 sunt:
– acea clauză să nu fi făcut obiectul unei negocieri individuale (clauză standardizată)
– acea clauză standardizată nu reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii.
Aceste două condiţii sunt prevăzute în definiţia clauzei abuzive şi, prin urmare, reprezintă condiţii sine qua non pentru ca o clauză să poată fi considerată ca fiind abuzivă.
Articolul 2, lit. a: „În sensul prezentei directive: (a) „clauzele abuzive” înseamnă clauzele contractuale definite la articolul 3;
Articolul 3 alin. 1 “ O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului”.
Criterii de apreciere a unei clauze abuzive
În ceea ce priveşte celelalte două criterii prevăzute de Directivă pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale prevăzute de Directivă, respectiv natura serviciilor (art. 4, alin 1) şi inteligibilitatea şi claritatea limbajului în contractele scrise (art. 5), acestea nu pot fi apreciate decât de instanţele naţionale, în funcţie de circumstanţele concrete.
Prin urmare, din considerentele expuse în Hotărâre, reiese că instanţa CJUE face distincţie între condiţiile premise obligatorii pentru a se putea trece la calificarea unei clauze ca fiind abuzive şi criteriile de apreciere a unei asemenea clause, aprecierea revenind instanţelor naţionale.
- 5. Clauzele standardizate nu pot pune problema confidențialității raporturilor avocaţilor cu „clienții consumatori”.
Curtea a precizat că aşa cum reiese din articolul 1 alineatul (1) și din articolul 3 alineatul (1) al Directivei 93/13, aceasta se aplică numai, clauzelor care nu s-au „negociat individual” . Conform Art. 3, alin. 1, o clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Curtea a considerat că atunci “când un avocat decide, să utilizeze, în raporturile contractuale cu clienții săi, clauzele standardizate redactate în prealabil de el însuși sau de organele ordinului său profesional, acestea sunt integrate direct în contractele respective prin voința acestui avocat”.
“Din moment ce avocații decid în mod liber să recurgă la astfel de clauze standardizate care nu reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 93/13, nu se poate susține, pe de altă parte, că aplicarea acesteia din urmă poate aduce atingere specificității raporturilor dintre avocat și clientul său, precum și principiilor care stau la baza exercitării profesiei de avocat”, se mai arată în considerente.
“În ceea ce privește în special împrejurarea că, în cadrul activităților lor, avocații sunt obligați să asigure respectarea confidențialității raporturilor lor cu „clienții consumatori”, aceasta nu constituie, în consecință, un obstacol în calea aplicării Directivei 93/13 în privința clauzelor standardizate ale contractelor privind prestarea de servicii juridice. Astfel, clauzele contractuale care nu fac obiectul unei negocieri individuale, în special cele care sunt redactate pentru o utilizare generală, nu cuprind, prin natura lor, informații personalizate referitoare la clienții avocaților a căror divulgare să poată aduce atingere secretului profesiei de avocat”.
- 6. Clauzele negociate care conţin informaţii supuse confidenţialităţii nu intră sub incidenţa Directivei 93/13
În considerente, Curtea a precizat că “redactarea specifică a unei clauze contractuale, în special cea privind modalitățile de stabilire a onorariilor de avocat, ar putea eventual, cel puțin în mod incidental, să divulge anumite aspecte ale relației dintre avocat și clientul său care ar trebui să rămână secrete. Cu toate acestea, o astfel de clauză ar fi negociată individual și ar fi, pentru acest motiv, după cum reiese din cuprinsul punctului 19 din prezenta hotărâre, exceptată de la aplicarea Directivei 93/13”.
- 7. Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor în funcţie de criteriile privind natura contractului şi inteligibilitatea şi claritatea acestora se face de către instanţele de trimitere
Evident, în procedura preliminară, instanţa CJUE nu poate să judece în legătură cu caracterul abuziv sau neabuziv al clauzelor supuse litigiului principal, ci doar să interpreteze dispoziţii din Directive pentru ca apoi instanţele naţionale să aplice aceste interpretări în cazuri concrete.
Însă Directiva 93/13 conţine două criterii generale de apreciere a caracterului abuziv al clauzelor, care nu pot fi analizate decât în circumstanţele concrete ale cazului. Este vorba de:
– criteriul naturii serviciilor care fac obiectul contractului (prevăzut de Art. 4 alin 1 din Directiva 93/13)
– criteriul limbajului clar și inteligibil în contractele scrise (prevăzut de Art. 5 din Directiva 93/13)
Potrivit Art. 4 alin 1 din Directiva 93/13 “ caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde”.
Cu privire la acest criteriu, Curtea arată că “aprecierea respectivă trebuie efectuată de instanța națională luând în considerare această natură și raportându se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea acestuia” (considerentul 33 din Hotărâre)
Articolul 5 din Directiva 93/13 prevede că “În cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într-un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator”.
Referitor la acest criteriu Curtea a arătat că “în ceea ce privește contractele referitoare la servicii juridice precum cele în discuție în litigiul principal, revine instanței de trimitere sarcina să ia în considerare natura specială a acestor servicii în aprecierea caracterului clar și inteligibil al clauzelor contractuale, conform articolului 5 prima teză din Directiva 93/13, iar în cazul în care există îndoieli să dea acestor clauze, în temeiul celei de a doua teze a acestui articol, interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator”.