DECIZIA ÎCCJ nr. 3 din 19 ianuarie 2015 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 2 martie 2015

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că ”admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează în cameră de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului”.

Prin recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală privind admiterea în principiu a contestaţiei în anulare referitor la participarea procurorului la desfăşurarea acestei proceduri.

În practica judiciară ai fost evidenţiate trei orientări:

Într-o primă orientare a practicii, unele instanţe au examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în şedinţă publică, cu sau fără citarea părţilor şi cu participarea procurorului.

Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au analizat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în camera de consiliu, cu sau fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

Într-o a treia orientare a practicii, alte instanţe au examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în camera de consiliu, cu sau fără citarea părţilor, dar cu participarea procurorului.

Art. 431 din Codul de procedură penală reglementează procedura admiterii în principiu a contestaţiei în anulare:

„(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

(2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.”

Aşa cum se poate observa, legiuitorul nu a prevăzut în mod expres participarea procurorului în această procedură prealabilă judecării în fond a contestaţiei în anulare.

Principalul argument al soluției pronunțate de Înalta Curte constă în faptul că dispoziţiile art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală, care consacră obligativitatea prezenţei procurorului la judecată, instituie o regulă cu caracter general, incidentă ori de câte ori este vorba despre o activitate procesuală de judecată, inclusiv în materia căilor extraordinare de atac, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare.

De asemenea, în considerentele deciziei s-a arătat că nu este lipsit de relevanţă faptul că art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală a format obiectul analizei Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” este neconstituţională.