• Acceptarea de către România a jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție. În ce cauze va putea apărea statul roman în fața acestei Curți și care sunt excepțiile

LEGE nr. 137 din 8 iunie 2015 pentru acceptarea jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2015

Legea nr. 137/2015 conține, practic, Declarația de acceptare a jurisdicției obligatorii a  Curții Internaționale de Justiție (CIJ) , cu sediul la Haga,  care este principalul organ judiciar al Organizației Națiunilor Unite. Până în present, 71 de state ale lumii recunosc jurisdicția CIJ, România fiind al 72-lea.

Prin aceasta declarație, statul roman obține dreptul de a aduce în fața CIJ un alt stat care a acceptat jurisdicția obligatore a acesteia, în condiții similare, și își asumă obligația de a apărea în fața acestei Curți atunci când este chemat de alt stat, care, de asemenea a acceptat această jurisdicție printr-o declarație asemănătoare.

Excepții de la jurisdicția obligatore CIJ, formulate de statul Român

Declaraţia formulată de România exceptează anumite domenii de la jurisdicţia obligatorie a CIJ, în vederea protejării unor interese considerate importante. Acestea sunt:

a) oricărui diferend cu privire la care părţile în cauză au fost de acord sau vor fi de acord să recurgă la altă metodă de soluţionare paşnică în vederea obţinerii unei decizii definitive şi obligatorii;

b) oricărui diferend cu un alt stat care a acceptat jurisdicţia obligatorie a Curţii Internaţionale de Justiţie în conformitate cu articolul 36 alineatul (2) al Statutului Curţii cu mai puţin de 12 luni înainte de depunerea cererii de chemare în judecată în faţa Curţii sau în cazul în care această acceptare a fost făcută numai în scopul soluţionării unui anumit diferend;

c) oricărui diferend referitor la protecţia mediului înconjurător;

d) oricărui diferend referitor la sau în legătură cu ostilităţi, război, conflicte armate, acţiuni individuale sau colective întreprinse în legitimă apărare sau în îndeplinirea de funcţii în conformitate cu orice decizie sau recomandare a Organizaţiei Naţiunilor Unite, desfăşurarea de forţe armate în străinătate, precum şi decizii cu privire la acestea;

e) oricărui diferend care se referă la sau este legat de folosirea în scop militar a teritoriului României, inclusiv a spaţiului aerian şi a mării teritoriale sau a zonelor maritime, unde România exercită drepturi suverane şi jurisdicţie suverană;

f) oricărui diferend referitor la chestiuni care, conform dreptului internaţional, aparţin exclusiv jurisdicţiei naţionale a României.

Competența CIJ

Conform art. 36 din Statutul Curţii, în competenţa instanţei internaționale  intra toate cauzele pe care i le supun partile, precum si toate chestiunile prevazute în mod special în Carta Natiunilor Unite sau în tratatele si conventiile în vigoare.

Statele parti vor putea oricând sa declare ca recunosc ca obligatorie ipso facto si fara o conventie speciala, în raport cu orice alt stat care accepta aceeasi obligatie, jurisdictia Curtii pentru toate diferendele de ordin juridic având ca obiect:

a) interpretarea unui tratat;

b) orice problemă de drept internaţional;

c) existenţa oricărui fapt care, dacă ar fi stabilit, ar constitui încălcarea unei obligaţii internaţionale;

d) natura sau întinderea reparaţiei datorate pentru încălcarea unei obligaţii internaţionale”.

Jurisdicția CIJ este duală: contencioasă și consultativă.

În exercitarea jurisdicției contencioase, CIJ este competentă să soluționeze litigiile între state conform dreptului internațional. Numai statele pot apărea în fața acestei Curți, nu și organizațiile internaționale, colectivități sau persoane fizice sau juridice.

În ceea ce privește jurisdicția consultativă, Curtea poate da un aviz consultativ asupra oricarei chestiuni juridice, la cererea oricarei institutii autorizate prin Carta Natiunilor Unite sau în conformitate cu dispozitiile Cartei sa faca o asemenea cerere.

Jurisprudența contencioasă a CIJ poate fi consultată AICI, iar cea consultativă AICI