Hotărâre Marea Cameră a CEDO  în cauza Cauza Pentikäinen contra Finlandei , din 20 Octombrie 2015

Hotărârea Marii Camere a CEDO în Cauza Pentikäinen contra Finlandei va rămâne un punct de reper în ceea ce privește înțelesul noțiunii de ”journalism responsabil”, nu numai în ceea ce privește conținutul publicației, cât și sub aspectul conduitei jurnalistului în exercitarea atribuțiilor sale. Această noțiune cuprinde inclusiv legalitatea conduitei unui journalist. În special, și în pofida rolul vital jucat de mass-media într-o societate democratică, jurnaliștii nu pot, în principiu, să fie eliberați din datoria lor de a se supune legii penale ordinare pe baza faptului că au calitatea de jurnaliști

Circumstanțele cazului

În speță, reclamantul care este jurnalist, a pretins că a existat o ingerință în dreptul său la libertatea de exprimare, deoarece poliția i-a cerut să părăsească scena unei demonstrații care devenise violentă și mai mult decît atât, a fost reținut  aproape 18 ore, timp în care nu a putut transmite informații.

La 9 septembrie 2006, el a fost trimis de către angajatorul său să facă  fotografii la o demonstrație deosebit de amplă,  în semn de protest față meeting-ul Asia-Europa (ASEM), care urma să aibă loc la Helsinki. Reclamantul avea și sarcina să facă un raport amplu privind demonstrația pentru versiunea tipărită a revistei și, de asemenea, să-l publice on-line imediat, îndată ce demonstrația se va fi  încheiat.

Cu câteva zile mai devreme, serviciile de securitate finlandeze au făcut o evaluare de risc cu privire la viitoarea demonstrație și au alertat Departamentul de Poliție de la Helsinki că aceasta ar fi una ostilă și nu ar avea ca scop evidențierea unui mesaj politic clar.

Astfel că poliția a luat măsuri excepționale, asigurând și o zonă separată rezervată reprezentanților mass media prezenți pentru a acoperi evenimentul. De asemenea, a notificat organizațiile media, organizând o relaționare permanentă cu aceasta.

Într-adevăr, violențele au escaladat, demonstranții au început să arunce cu sticle, pietre, să lovească ofițerii de poliție.  Poliția a anunțat prin difuzoare că demonstrația este oprită și că mulțimea ar trebui să părăsească locul. Sute de persoane plecat în mod voluntar prin intermediul mai multor căi de ieșire stabilite de către poliție. Reclamantul a avut o convorbire cu angajatorul și au ajuns la concluzia că ar trebui să rămână în continuare.

Spre sfârșitul demonstrației, Poliția a început să facă rețineri printre cei care nu s-au supus ordinului de părăsire a locului, inclusiv reclamantul. Acesta a susținut că i-au fost confiscate aparatul foto și cardurile de memorie. Cu toate acestea, Guvernul a susținut că, de îndată ce poliția a aflat că reclamantul este un membru al presei, camera, cărțile sale de memorie și alte echipamente au fost imediat tratate ca surse jurnalistice si returnate.

Instanța națională nu aplicat nicio sancțiune jurnalistului, fapta sa fiind considerată ”scuzabilă”.

Analiza CEDO

CEDO a analizat dacă a existat o ingerință libertatea de exprimare a jurnalistului, dacă această ingerință este prescrisă de lege, dacă are un scop legitim și dacă este necesară într-o societate democratică.

Curtea a considerat că din moment ce reținerea și condamnarea reclamantului a fost consecința comportamentului său ca journalist există prezumția că a existat o ingerință în dreptul său la libertatea de exprimare. Camera a constatat, de asemenea, că măsurile contestate avut o bază legală în dreptul finlandez, deci ingerința era „prevăzută de lege” și a urmărit mai multe scopuri legitime, și anume protecția siguranței publice, precum și prevenirea dezordinii și a criminalității.

În ceea ce privește necesitatea într-o societate democratică, Curtea a constatat că reclamantul a renunțat la dreptul său de a utiliza zonă separată, asigurată pentru presă, decizând să rămână cu demonstranții, chiar și după ordinele de dispersare. S-a stabilit că reclamantul a fost conștient de ordinele poliției de a părăsi scena, dar a decis să le ignore, asumându-și riscul de a fi reținut.

De asemenea, Curtea a reținut că demonstrația a fost o chestiune de interes public legitim, precum și rolul crucial al mass-media în furnizarea de informații privind modul de gestionare al demonstrațiilor de către autorități. De asemenea, a considerat că prezența jurnaliștilor este o garanție că autoritățile pot fi trase la răspundere pentru comportamentul lor vis-à-vis de demonstranți și publicul larg. De aceea, orice încercare de a elimina jurnaliștii de la scena unei demonstrații trebuie să fie supusă unui control strict.

Jurnalism responsabil în raport cu conduita publică

Curtea a reiterat că protecția conferită jurnaliștilor de articolul 10 al Convenției este supusă condiției ca ei să acționeze cu bună-credință pentru a oferi informații corecte și de încredere, în conformitate cu principiile jurnalismului responsabil. În jurisprudența Curții, noțiunea de jurnalism responsabil s-a concentrat până acum în principal pe chestiuni legate de conținutul unei publicații sau declarații orale, mai degrabă decât cu privire la conduita publică a unui jurnalist.

Cu toate acestea, conceptul de jurnalism responsabil, presupune ca o activitate profesională care se bucură de protecția articolului 10 al Convenției, nu este limitată la conținutul de informații care sunt colectate și / sau difuzate prin mijloace jurnalistice. Această noțiune cuprinde inclusiv legalitatea conduitei unui jurnalist, fiind de relevanță pentru prezenta cauză, interacțiunile sale publice cu autoritățile în exercitarea atribuțiilor jurnalistice. Faptul că un jurnalist a încălcat legea în acest context este un cel mai relevant, chiar dacă nu decisiv, în considerentele de care trebuie să se țină seama atunci când se stabilește dacă a acționat în mod responsabil.

Curtea reiterează, în acest context, că jurnaliștii care își exercită libertatea de exprimare trebuie să-și asume „obligații și responsabilități”.  Paragraful 2 al articolului 10 nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar în ceea ce privește acoperirea mediatică a chestiunilor de interes public. În special, și în pofida rolul vital jucat de mass-media într-o societate democratică, jurnaliștii nu pot, în principiu, să fie eliberați din datoria lor de a se supune legii penale ordinare pe baza faptului că au calitatea de jurnaliști. Cu alte cuvinte, un jurnalist nu poate pretinde o imunitate exclusivă de răspundere penală pentru simplul motiv că, spre deosebire de alte persoane care își exercită dreptul la libertatea de exprimare, infracțiunea în cauză a fost săvârșită în timpul exercitării funcțiilor sale jurnalistice.

Având în vedere toate elementele de mai sus și ținând cont de marja de apreciere acordată statului, Curtea concluzionează că, în speță, autoritățile naționale și-au bazat  deciziile pe motive relevante și suficiente și au vizat un echilibru corect al intereselor în joc. Acest aspect transpare și din faptul  că autoritățile nu au împiedicat în mod deliberat jurnalistul să acopere demonstrația, în încercarea de a ascunde de public acțiunile poliției în ceea ce privește demonstrația, în general, sau față de protestatari individuali. Totodată, reclamantul nu a fost împiedicat să-și desfășoare activitatea  de jurnalist, în timpul demonstrației sau după aceasta. Prin urmare, Curtea conchide că ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare a  fost „necesară într-o societate democratică” în sensul articolului 10 al Convenției. Prin urmare, nu a existat o violare a articolului 10 al Convenției.