Atunci când în iunie 2000 făceam publice, în afara pretoriului, existenţa unor disfuncţionalităţi ale justiţiei, într-un caz care privea statul francez (asasinarea, la Djibouti a magistratului francez Bernard BORREL), nu mi-am imaginat că va trebui să lupt vreme de 15 ani pentru ca Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului să recunoască, în unanimitate, că aceste acuzaţii erau fundamentate pe o situaţie de fapt suficient de temeinică şi că Franţa violase libertatea mea de exprimare ca Avocat, aplicându-mi o sancţiune penală. (Morice/France GC n°29369/10, 23.04.2015).

Libertatea de exprimare recunoscută în favoarea oricărei persoane, în condiţiile articolului 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, este cu atât mai întemeiată cu cât este exercitată de actori ai justiţiei, direct implicaţi în funcţionarea acesteia din urmă şi în cadrul apărării unei părţi.

Într-adevăr, această libertate de expresie este legată în mod substanţial de misunea avocatului, care are datoria de a atrage atenţia justiţiei, dar şi a publicului, asupra unor eventuale disfuncţionalităţi, autoritatea judiciară nefiind decât beneficiarul acestor dezvăluiri.

Afirmaţiile pot lovi, şoca sau îngrijora, dar ele privesc subiecte de interes general, legate de funcţionarea justiţiei, ceea ce presupune un nivel înalt de protecţie a libertăţii de exprimare.

Mai mult decât funcţionarea justiţiei, libertatea de exprimare a Avocaţilor îi obligă pe aceştia din urmă să se situeze la înălţimea mizelor conferite de misiunea lor de apărare.

A-ţi asuma riscul şi a avea deci curajul să denunţi tot ceea ce poate aduce atingere demnităţii persoanei umane,

A face acest lucru în timp şi în contratimp, fără a te teme de cei care vor să îi facă să tacă, să îi elimine sau chiar să îi ucidă,

Reprezintă grandoarea misiunii noastre.

Olivier Morice

Avocat în Baroul din Paris