Hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene privind condițiile în care avocatul poate fi considerat ”furnizor”, respectiv ”consumator” potrivit Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii
Hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene privind condițiile în care avocatul poate fi considerat ”furnizor”, respectiv ”consumator” potrivit Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii
- Hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene privind condițiile în care avocatul poate fi considerat ”furnizor”, respectiv ”consumator” potrivit Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii
În 2015, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat două hotărâri importante din perspectiva aplicabilității Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în ceea ce privește contractele încheiate de avocați.
În cauza Birutė Šiba împotriva Arūnas Devėnas Curtea lămurește condițiile în care avocatul poate fi considerat ”furnizor” de servicii, iar în cauza Horațiu Ovidiu Costea împotriva SC Volksbank România SA lămurește condițiile în care o persoană fizică ce exercită profesia de avocat poate fi considerată ”consumator”.
Prin Hotărârea din 15 ianuarie 2015, în cauza Birutė Šiba împotriva Arūnas Devėnas, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că aceasta se aplică contractelor standardizate de prestări de servicii juridice precum cele în discuție în litigiul principal, încheiate de un avocat cu o persoană fizică ce nu acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională”.
Pentru a ajunge la această concluzie, Instanţa CJUE a făcut consideraţii asupra incidenţei criteriilor de apreciere a caracterului abuziv al unei clauze contractuale prevăzute de Directivei 93/13 , detaliind condiţiile în acestea sunt aplicabile contractelor de servicii avocaţiale, în funcţie de specificul lor. În acest context, CJUE a făcut precizări importante cu privire la următoarele aspecte:
– Aplicabilitatea Directivei 93/13 contractelor de prestări juridice în funcţie de criteriul calităţii contractanţilor. Calitatea de “vânzător sau furnizor” a avocatului în sensul acestei Directive;
– Aplicabilitatea Directivei 93/13 contractelor de prestări juridice în funcţie de criteriul sistemului de protecţie;
– Condiţiile în care clauzele din contractele de prestări juridice devin abuzive: clauze standardizate care nu reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii;
– Clauzele standardizate nu pot pune problema confidențialității raporturilor avocaţilor cu „clienții consumatori”;
– Clauzele negociate din contractele avocaţiale care conţin informaţii supuse confidenţialităţii nu intră sub incidenţa Directivei 93/13;
– Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor în funcţie de criteriile privind natura contractului şi inteligibilitatea şi claritatea acestora se face de către instanţele de trimitere.
Hotărârea CJUE în cauza Birutė Šiba împotriva Arūnas Devėnas, prin care stabilește că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie aplicată și serviciilor avocațiale, însă în condițiile expuse mai sus, reprezintă punctual de plecare a unei jurisprudențe noi în materia contractelor încheiate de avocat cu clienții.
Însă o altă hotărâre CJUE din 3 septembrie 2015 în cauza în cauza Horațiu Ovidiu Costea împotriva SC Volksbank România SA sunt precizate condițiile în care când o persoană fizică ce exercită profesia de avocat și încheie un contract de credit cu o bancă, fără ca scopul creditului să fie precizat în acest contract, poate fi considerată „consumator”.
În această cauză, CJUE a statute că ” articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o persoană fizică ce exercită profesia de avocat și încheie un contract de credit cu o bancă, fără ca scopul creditului să fie precizat în acest contract, poate fi considerată consumator, în sensul acestei dispoziții, atunci când contractul menționat nu este legat de activitatea profesională a acestui avocat. Împrejurarea că creanța născută din același contract este garantată printr‑o garanție ipotecară contractată de această persoană în calitate de reprezentant al cabinetului său de avocat și având ca obiect bunuri destinate exercitării activității profesionale a persoanei respective, precum un imobil care aparține acestui cabinet, nu este relevantă în această privință.
A se vedea: