Decizia Comisiei Permanente a UNBR nr. 218 din 01-02 noiembrie 2024 prin care se amână, până la 16.12.2024, intrarea în vigoare a normelor interne ale UNBR date în aplicarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, adoptate prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 98/30.08.2024

Decizia Comisiei Permanente a UNBR nr. 218 din 01-02 noiembrie 2024 prin care se amână, până la 16.12.2024, intrarea în vigoare a normelor interne ale UNBR date în aplicarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, adoptate prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 98/30.08.2024

04 noiembrie 2024

UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
COMISIA   PERMANENTĂ

 

 

D E C I Z I A   nr.   218
01-02 noiembrie 2024

În baza dispozițiilor art. 67 alin. 1 lit. a) și (3) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare,

Ținând cont de faptul că, prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 98/30.08.2024, au fost aprobate normele interne ale Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), date în aplicarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, conform prevederilor art. 2 lit. n) și art. 59 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 coroborat cu art. 3 lit. d) și art. 4 alin. (2) lit. d) din Ordinul Președintelui O.N.P.C.S.B. nr. 37/2021, urmând a intra în vigoare la data de 01.10.2024;

Văzând că, prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 98/30.08.2024, s-a stabilit că, până la data de 15.09.2024, barourile și avocații pot remite propuneri și observații pe adresa de email [email protected] și s-a mandatat Comisia Permanentă să aprobe eventualele modificări și completări, urmând ca decizia să fie supusă ratificării Consiliului UNBR;

Având în vedere faptul că propunerile de modificare/completare a Hotărârii Consiliului UNBR nr. 98/30.08.2024 au necesitat un timp suplimentar de analiză și, prin Deciziile Comisiei Permanente nr. 214/30 septembrie 2024 și, respectiv, 217/09 octombrie 2024 s-a amânat intrarea în vigoare a normelor interne ale UNBR date în aplicarea Legii nr. 129/2019, până la data de 10.10.2024, respectiv, 04 11.2024;

Analizând propunerile de modificare/completare a Hotărârii Consiliului UNBR nr. 98/30.08.2024 venite de la avocați și constatând că este necesar ca normele interne să intre în vigoare odată cu un Ghid de aplicare a prevederilor legislației în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, care să conțină și modele orientative a unor documentații specifice pentru avocați;

Analizând proiectul Regulamentului de organizare și funcționare a Registrului avocaților care desfășoară activități fiduciare și a Registrul avocaților care desfășoară servicii de stabilire temporară a sediului pentru societăți, prevăzute în art. 8 și 9 din Reglementarea sectorială a UNBR în aplicarea Legii nr. 129/2019;

Comisia Permanentă, în ședința în din data de 01-02 noiembrie 2024,

D E C I D E :

   Art. 1 – (1) Până la data de 16.12.2024, se amână intrarea în vigoare a normelor interne ale UNBR date în aplicarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, adoptate prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 98/30.08.2024:

1. Reglementarea sectorială a UNBR în aplicarea Legii nr. 129/2019;
2. Procedura de control a organismului de autoreglementare UNBR în aplicarea Legii nr. 129/2019.

(2) Până la această dată, Comisia Permanentă se va întruni pentru a analiza și decide aprobarea Ghidului de aplicare a prevederilor legislației în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.

Art. 2 – (1) Decizia Comisiei Permanente va fi supusă ratificării Consiliului UNBR.
(2) Prezenta hotărâre se comunică membrilor Consiliului UNBR și Barourilor și se afișează pe website-ul www.unbr.ro .

C O M I S I A     P E R M A N E N T Ă


Descarcă Decizia fișier DOCX / PDF