Cabinetul de avocat este una din formele individuale de exercitare a profesiei de avocat, formă recunoscută ca atare de Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat (art. 5 din lege consacră această formă, alături de cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi profesionale cu răspundere limitată, aspect reiterat și în art. 180 alin. 1 lit. a din Statut). Așa cum este firesc, cabinetul de avocat își găsește reglementarea, în ceea ce privește înființarea, funcționarea, actele juridice ce pot fi încheiate, încetarea, în Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat, fiind în ipoteza unor norme legale speciale, derogatorii care se pot completa cu dreptul comun, numai în măsura compatibilității.

Dintre entitățile (formele) în care se poate exercita profesia de avocat (cabinet individual, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi profesionale cu răspundere limitată), legiuitorul a înțeles să confere, în mod expres, personalitate juridică proprie numai societății profesionale cu răspundere limitată din avocatură. Această interpretare rezultă din faptul că art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 care menționează că societatea profesională cu răspundere limitată este o societate cu personalitate juridică, constituită în condiţiile prevăzute de prezenta lege şi de Statutul profesiei de avocat. În cazul celorlalte forme de exercitare a profesiei nu există această mențiune legală.

Cu privire la această prevedere legală, trebuie subliniat faptul că această personalitate juridică proprie atribuită numai uneia dintre formele de exercitare a profesiei trebuie interpretată și înțeleasă în contextul legii speciale (Legii nr. 51/1995 și Statutului), fiind în consecință o personalitate juridică specială specifică activității de avocatură. Conferirea acestei personalități are efecte în funcționarea acesteia și în plan patrimonial (de exemplu societatea profesională cu răspundere limitată este titulară a unui patrimoniu propriu, obligaţiile şi răspunderea societăţii profesionale cu răspundere limitată sunt garantate cu patrimoniul propriu – art. 6 alin. 3 și 4 din Legea nr. 51/1995, etc.).

Per a contrario, pentru celelalte forme de exercitare a profesiei de avocat nu sunt aplicabile aceste consecințe legale speciale (mai sus-menționate). Totuși, trebuie menționat faptul că neconferirea prin lege a personalității juridice proprii pentru cabinetul de avocat, cabinete asociate/grupate, societăți civile profesionale nu trebuie să ne conducă la ideea că aceste forme de exercitare a profesiei de avocat nu pot participa, în nume propriu, la circuitul civil, respectiv nu ar putea dobândi separat, drepturi sau obligații. Această participare firească la circuitul civil este permisă, așa cum vom detalia, atât de reglementarea legală specială, cât și de dreptul comun.

Astfel, în cabinetul individual îşi poate exercita profesia un avocat definitiv, singur sau împreună cu alţi avocaţi colaboratori, respectiv cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun a profesiei; în mod corespunzător cabinetele individuale se pot asocia şi cu societăţile civile profesionale – art. 5 alin. 2 și 3 din Legea nr. 51/1995. Este recunoscut faptul că aceste cabinete individuale pot încheia, în condițiile legii, convenției de asociere, pentru exercitarea în comun a avocaturii. Totodată, cabinetele individuale se pot grupa în scopul folosirii în comun a unui patrimoniu profesional şi/sau a unor salariaţi, iar fiecare cabinet își păstrează individualitatea în raport cu clienţii – art. 181 alin. 1 din Statut. Mai mult decât atât, între formele de exercitare a profesiei se pot stabili raporturi de conlucrare profesională, iar convenţia de conlucrare profesională se înregistrează la barou – art. 184 din Statut.

Avocatul care profesează individual (în cadrul unui cabinet de avocat) are dreptul la sediu profesional în circumscripţia baroului în care este înscris şi la sedii secundare în alt barou din ţară sau din străinătate – art. 37 din Legea nr. 51/1995. Așadar, cabinetul de avocat, pentru a avea sediul profesional principal sau secundar ori va trebui să aibă în patrimoniu un imobil cu această destinație, ori va încheia un contrat de închiriere sau comodat cu privire la un imobil unde urmează să fie fixat sediu.

În ceea ce privește patrimoniul propriu, menționăm faptul că în cazul transformării unei forme de exercitare a profesiei, avocaţii titulari ai cabinetelor individuale, avocaţii asociaţi ai cabinetelor asociate, ai societăţilor civile profesionale şi ai societăţilor profesionale cu răspundere limitată pot contribui cu titlu de aport la forma de exercitare a profesiei rezultată din transformare cu cota-parte indiviză din patrimoniul de afectaţiune profesională, astfel cum acesta este reflectat în evidenţele financiar-contabile ale formei de exercitare a profesiei care se transformă, întocmind în acest scop actele financiar-contabile de transfer către forma de exercitare a profesiei în care au optat să se transforme. Aporturile transferate se vor opera la valoarea nominală reflectată în evidenţele financiar-contabile ale formei de exercitare a profesiei care se transformă – art. 182 alin. 4 din Statut. Este indubitabil faptul că legiuitorul a recunoscut faptul că un cabinet de avocat poate avea patrimoniu propriu de afectațiune (bunuri mobile sau imobile). Textul legal prevede că aceste bunuri de afectațiune sunt reflectate în evidențele financiar contabile ale ”formei de exercitare a profesiei care se transformă”.

Tot cu privire la actele juridice ce pot fi încheiate de cabinetul de avocat menționăm că art. 186 din Statut prevede că toate formele de exercitare a profesiei pot angaja personal auxiliar, fiind interzisă angajarea ca personal auxiliar a persoanelor cu studii juridice superioare. Așadar cabinetul de avocat, ca atare, poate angaja, pe bază de contract de muncă, personal auxiliar (altul decât juriști).

În raport cu dispozițiile legale analizate se pot trage următoarele concluzii:

• Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat conferă, în mod expres, personalitate juridică proprie numai societății profesionale cu răspundere limitată din avocatură. Această personalitate juridică proprie are un caracter special prin raportare la specificul activității avocațiale și la modul în care poate fi exercitată aceasta
• Cabinetul de avocat nu are personalitate juridică proprie, conferită ca atare de Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat
• Legea nr. 51/1995 și Statul profesiei de avocat, deși nu conferă personalitate juridică proprie cabinetului de avocat, permite totuși ca această formă de exercitare a profesiei să încheie, în nume propriu, o serie de acte juridice și, mai mult decât atât, să aibă un patrimoniu propriu afectat exercitării profesiei de avocat (evidențiat ca atare fiscal contabil). Aceasta presupune, și prin prisma reglementării speciale, faptul că există o capacitate civilă de folosință și de exercițiu specială potrivită scopului pentru care a fost creat, a cabinetului de avocat – chiar dacă nu are personalitate juridică. În acest context, se poate opina că forma de exercitare a profesiei analizată – respectiv cabinetul de avocat, poate participa la circuitul civil, devenind titular de drepturi și obligații civile.

Pe lângă dispozițiile legale speciale mai sus-menționate, este necesar a fi analizate și regulile de drept comun în materie, respectiv compatibilitatea acestora cu normele speciale din materia avocaturii. Astfel, potrivit art. 188 NCC sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art. 187. Condițiile impuse de art. 187 NCC sunt : (1) organizare de sine stătătoare, (2) patrimoniu propriu , afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.

Prin prisma acestor texte legale generale se poate opina că forma de exercitare a profesiei – cabinet de avocat are o personalitate juridică generală (și nu cea specifică dată de reglementarea specială), care îi permite să fie un participant la circuitul civil, putând dobândi drepturi și obligații. Criteriile impuse de Codul civil sunt respectate:

• Cabinetul de avocat nu este declarat, de lege, ca având personalitate juridică proprie (art. 188 teza a II-a NCC)
• Cabinetul de avocat este legal înființat prin actul constitutiv aprobat și înregistrat la barou, potrivit legii
• Organizare de sine-stătătoare – cabinetul de avocat are un sediu, o denumire, în cadrul lui funcționează un avocat fondator, eventual alături de alți avocați colaboratori, personal auxiliar, etc.
• Cabinetul de avocat poate avea patrimoniu propriu care este afectat exercitării profesiei de avocat : sediu (imobil), disponibilități financiare în cont bancar, bunuri mobile, logistică de birou, etc.

În această interpretare, sub auspiciile acestei capacități civile generale (alta decât cea specială conferită de Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat), cabinetul de avocat poate participa la circuitul civil (art. 218 NCC), existând o capacitate de folosință și de exercițiu specială (art. 205 – 211 NCC).

Cu privire la această interpretare poate există și o abordare critică. Se poate susține că art. 188 NCC nu se aplică cabinetelor de avocat (deci nu le conferă nici măcar o personalitate juridică generală, de drept civil) deoarece legea specială nu conferă personalitate juridică decât societății de avocatură cu răspundere limitată (în concluzie se va aplica norma specială care va înlătura de la aplicare art. 188 NCC – norma generală). Totuși, trebuie observat faptul că reglementarea specială nu exclude expres cabinetul de avocat de la orice formă de personalitate juridică, iar în ceea ce privește societatea din avocatură cu răspundere limitată nu se prevede că ”numai aceasta” poate avea personalitate (formularea legală nu este restrictivă). Ca atare, nu există un conflict între norma specială și norma generală (care ar exclude norma generală), ci mai degrabă ar putea fi o completare a normei speciale cu regula de drept comun.

Existența unei eventuale personalități juridice de drept civil a cabinetului de avocat, respectiv a posibilității acestuia de a dobândi un patrimoniu, în numele formei de exercitare a profesiei, trebuie analizată și în contextul Noului Cod civil care statuează cu privire la patrimoniul de afectațiune (art. 31 -33 NCC). Astfel, conform art. 31 NCC orice persoană fizică sau juridică este titulara unui patrimoniu care poate face obiectul unei afectațiuni, inclusiv pentru exercitarea unei profesii autorizate (cum este cazul avocaturii). În completare, art. 33 NCC statuează: constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual  au unei profesii autorizate se stabilește prin actul încheiat de titular, cu respectarea condițiilor de formă și de publicitate prevăzute de lege.

Întrebarea firească care se impune este dacă cabinetul de avocat poate dobândi un patrimoniu propriu, patrimoniu care să fie afectat exercitării profesiei de avocat, ori această afectațiune este specifică numai avocatului – persoană fizică autorizată?

În conformitate cu art. 176 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat la constituirea formelor de exercitare a profesiei, precum şi ulterior acestui moment, avocaţii au dreptul să stabilească patrimoniul afectat exercitării profesiei, în condiţiile legii, cu respectarea procedurii reglementate de Consiliul U.N.B.R. cu privire la constituirea Registrului electronic al evidenţei patrimoniului de afectaţiune al avocaţilor; înscrierea efectuată în registru are efecte de opozabilitate faţă de terţi în condiţiile prevăzute de lege. Din acest text legal ar rezulta faptul că numai avocații – persoane fizice autorizate au această posibilitate a afectațiunii speciale (care nu constituie înstrăinare potrivit art. 32 alin. 2 NCC), nu și formele de exercitare a profesiei. Totuși, menționăm și art. 182 alin. 3 din același Statut care precizează în legătură cu ipoteza transformării formelor de exercitare a profesiei : transformarea se poate realiza separat sau deodată cu reorganizarea formelor de exercitare a profesiei de avocat, prin fuziune, absorbţie, divizare totală sau divizare parţială (desprinderea unei părţi din patrimoniul de afectaţiune profesională, astfel cum acesta este reflectat în evidenţele financiar-contabil ale formei de exercitare a profesiei supuse divizării parţiale). Din interpretarea acestui text legal s-ar deduce aparent ideea că există un patrimoniu de afectațiune profesională propriu formei de exercitare a profesiei, evidențiat ca atare în evidențele financiar-contabile. Existența acestui patrimoniu de afectațiune propriu formei de exercitare este ”aparentă” deoarece aceasta ar putea fi constituit potrivit art. 176 alin. 3 din Statut, text mai sus-invocat (însă reglementarea nu exclude ca forma de exercitare a profesiei să-și constituie, în mod propriu, pe parcursul derulării activității, un patrimoniu profesional).

Din coroborarea acestor texte legale (cele din Codul civil și din Statul profesiei de avocat) se poate concluziona că un cabinet de avocat, pe parcursul derulării activității, poate dobândi bunuri mobile ori imobile care pot fi afectate exclusiv exercitării profesiei de avocat (dacă avem în vedere principiul specialității persoanei juridice – în cazul nostru – formă de exercitare a profesiei – art. 207 NCC). De altfel, din practică, a rezultat faptul că bunuri mobile sau imobile au fost achiziționate, în nume propriu, de către cabinete de avocat, fără să existe vreun impediment juridic u privire la aceste operațiuni.

La fel de adevărat este faptul că după intrarea în vigoare a Noului Cod civil și, implicit a textelor legale (art. 31 – 33 NCC) referitoare la patrimoniul de afectațiune în cazul unei profesii autorizate, atât în practica notarială, execuțională cât și cea referitoare la înscrierea în cartea funciară, există o ”reticență” în a se accepta faptul că un cabinet de avocat (similar biroului notarial, biroului de executor judecătoresc, etc.) nu poate si de exemplu cumpărător sau adjudecatar al unui imobil, neavând personalitate juridică, apărând inerent și imposibilitatea înscrierii în cartea funciară, ca proprietar, a cabinetului de avocat.

În aceste situații în care nu se acceptă, că un cabinet de avocat, ar avea personalitatea juridică, dacă acest cabinet ar fi adjudecatar al unui imobil în urma unei executări silite, înscrierea în cartea funciară urmează a se face în baza actului de adjudecare și, eventual, în baza unei declarații autentice a avocatului fondator al cabinetului (în sensul că această formă de exercitare a profesiei îi aparține, fiind fondator și că atribuie acestui imobil destinația de bun afectat exercitării profesiei). Într-un atare context, opinăm că se va înscrie în cartea funciară, ca proprietar avocatul titular al cabinetului adjudecatar, cu notarea faptului că acest imobil este destinat afectațiunii profesionale speciale.