Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul, pe de parte, la onorariu şi, pe de altă parte, la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, aspect consacrat ca atare de art. 31 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, aspect reiterat și art. 127 alin. 1 din Statul profesiei de avocat.

Onorariul avocațial este unul din elementele esențiale ale contractului de asistență juridică, sens în care legiuitorul asigură o protecție specială. Astfel, printre altele, contractul de asistenţă juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu mențiunea referitoare la onorariu, iar lipsa acestuia atrage nevalabilitatea contractului (art. 122 alin. 1 lit. d și alin. 2 din Statut). Mai mult decât atât, contractul de asistenţă juridică învestit cu formulă executorie, în condiţiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului (art. 124 alin. 1 din Statut raportat la art. 31 alin. 3 din Legea nr. 51/1995).

Onorariul stabilit în contractul de asistență juridică are natura prețului pentru serviciile prestate de către avocat clientului său, având la bază înțelegerea cu clientul. Nici o autoritate nu poate stabili onorariu, nu îl poate mări sau micșora. Această concluzie reiese din art. 128 alin. 1 din Statut care consacră regula , respectiv ”onorariile se stabilesc liber între avocat şi client, în limitele legii şi ale prezentului statut”. Această eventuală cenzură, de modificare sau înlocuire, nici nu ar fi posibilă din moment ce Statul profesiei de avocat prevede că ”este interzisă fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei, de către formele de exercitare a profesiei de avocat sau de către avocaţi” – art. 128 din Statut.

Din punct de vedere formal, ca regulă, onorariul se determină și se fixează în contractul de asistență juridică, la data încheierii acestuia, înainte de începerea muncii prestate de către avocat. Prin excepție, contractul de asistenţă juridică poate lua forma unei scrisori de angajament care să indice raporturile juridice dintre avocat şi destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocaţiale şi onorariul, semnată de avocat şi transmisă clientului. În cazul în care clientul semnează scrisoarea sub orice menţiune expresă de accept a conţinutului scrisorii, aceasta dobândeşte valoarea unui contract de asistenţă juridică (art. 121 alin. 3 din Statut).

Deși onorariul avocațial este rezultatul liberei negocieri dintre avocat și client, Statul profesiei de avocat oferă și criterii care ajută la stabilirea acestuia. Indicarea acestor criterii nu trebuie să conducă la ideea că avocatul ar trebui să justifice cuantumul acestuia. Astfel, onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului, iar elementele care pot determina cuantumul acestuia sunt prevăzute la art. 127 alin. 3 din Statut : a)timpul şi volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activităţii cerute de client; b)natura, noutatea şi dificultatea cazului; c)importanţa intereselor în cauză; d)împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigaţii suplimentare; e)notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experienţa, reputaţia şi specializarea avocatului; f)conlucrarea cu experţi sau alţi specialişti, impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului; g)avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat; h)situaţia financiară a clientului; i)constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante.

Cu privire la aceste criterii și elemente se poate observa că au un caracter subsecvent (regulii potrivit cu care onorariul se stabilește prin acordul părților) și orientativ. Elementele oferite de Statut, în ceea ce privește aprecierea lor, au un pronunțat caracter subiectiv, greu de cuantificat la cazul concret. Din această perspectivă, este indubitabil faptul că părțile (avocat și client) pot stabili, de comun acord, un onorariu al cărui cuantum să nu respecte elementele indicate, fără ca acest lucru să poate fi contestat în vreun fel (nu trebuie uitat faptul că în numeroase rânduri, alegerea avocatului are la baza încrederea clientului în capacitatea unui anumit avocat, alegerea fiind intuitu personae. Criteriile prevăzute în Statut nu pot standardiza valoare muncii avocatului, în consecință acestea sunt orientative.

Totuși, aceste criterii pot fi avute în vedere în situații de excepții, cum ar fi : se denunță contractul de asistență juridică de către avocat înainte de finalizarea serviciului profesional, iar clientul solicită restituirea în parte a onorariului deja achitat, părțile nu au stabilit un onorariu, dar avocatul a prestat serviciul profesional solicitat de client, iar clientul nu este de acord cu onorariu cerut de avocat, etc.

În ceea ce privește forma de fixare a onorariului, art. 129 din Statut prevede că acestea pot fi a)onorarii orare; b)onorarii fixe (forfetare); c)onorarii de succes; d)onorarii formate din combinarea primelor trei categorii. Totodată, este interzis avocatului să îşi fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis (convenţie încheiată între avocat şi clientul său înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare) și este interzis să perceapă onorariile reprezentând dobândirea, sub orice formă, a unor aporturi din afacere (activitatea juridică realizată de către avocat).

Cu privire la onorariile avocațiale, atât Legea cât și Statul instituie o procedură de contestare. Potrivit art. 32 din Legea nr. 51/1995 contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile se soluţionează de decanul baroului, prin decizia acestuia poate fi atacată la consiliul baroului. Consiliul baroului se pronunță prin hotărâre este definitivă. În completarea acestui text legal, art. 132 din Statut prevede că aceste contestații și reclamații se pot formula de oricare dintre părți (deci atât avocat cât și client); contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile se soluţionează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părţilor.

În procedura de soluționare, decanul va face aplicarea principiului medierii şi va încerca conciliere  părţilor. Din punct de vedere procedural, decizia va fi emisă în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei sau a reclamaţiei, aceasta putând fi atacată la consiliul baroului de partea interesată. Consiliul baroului hotărăşte cu privire la legalitatea şi temeinicia deciziei decanului fără participarea la vot a acestuia, iar părţile interesate pot fi invitate pentru a da lămuriri şi explicaţii. Consiliul baroului se pronunţă în termen de cel mult 30 de zile de la data sesizării, prin hotărâre motivată, care va fi comunicată în cel mult 15 zile de la data pronunţării.

În privința sensului sintagmei ”contestații și reclamații privind onorariile” aceasta trebuie interpretată cu luarea în considerare a textelor legale mai sus-menționate.

Această procedură de contestare sau de reclamare nu va putea pune în discuție și nici cenzura onorariul avocațial stabilit de comun acord cu clientul. Acest cuantum nu este cenzurabil în cazul în care există un contract de asistență juridică valabil încheiat care prevede un onorariu în forma prevăzută de lege, contract în baza căruia avocatul si-a îndeplinit serviciul profesional la care s-a angajat. În acest  caz, criteriile și elementele orientative amintite în prezentul material nu sunt aplicabile. Această concluzie se impune având în vedere faptul să se dă prioritate libertății contractuale, contractul de asistență juridică fiind un contract special (natură juridică mixtă de antrepriză și mandat). Cu privire la această ipoteză este aplicabil și art. 1270 NCC care prevede : ”contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege”. În sprijinul acestei soluții poate fi adus și un argument textual în sensul că art. 32 din Legea nr. 51/1995 menționează sintagma ”contestații și reclamații privind onorariile”, nu privind ”cuantumul ori stabilirea onorariilor”. Expresia folosită de lege ne duce cu ideea că textul legal se referă la executarea/neexecutarea contractului de asistență în raport cu onorariul stabilit.

Luând în considerare acest aspect, în această procedură de contestare ori reclamare a onorariului, decanului baroului poate constata, de exemplu, următoarele: faptul că nu se datorează un onorariu de succes având în vedere faptul că avocatul nu a atins ”succesul” la care s-a angajat, faptul că se impune o restituire parțială de onorariu deja achitat în cazul în care contractul de asistență juridică a fost denunțat unilateral, înainte de finalizarea acestuia, faptul că un onorariu nu este datorat deoarece este interzis de lege (de exemplu în cazul unui quota litis), faptul că onorariul avocațial restant nu trebuie achitat având în vedere faptul că avocatul nu a prestat serviciile la care s-a angajat (de exemplu nu s-a prezentat la termenele de judecată) ori alte asemenea situații similare. Se poate observa că, în toate aceste cazuri, în această procedură de contestare nu se pune în discuție cuantumul onorariului stabilit în contract, ci eventual faptul executării ori neexecutării obligației de plată a onorariului în raport cu derularea contractului de asistență juridică.

Pe această procedură considerăm că nu pot fi reduse ori majorate onorariile avocațiale deja stabilite în contract. De altfel, o astfel de majorare/diminuare a onorariilor, dacă am accepta că se poate face, ar rămâne la un arbitrariu decanului deoarece nici legea, nici statutul nu prevede cote minimale sau maximale la care să te raportezi. Aceasta nu însemnă că nu s-ar putea constata că este necesar a se reduce onorariul stabilit proporțional cu activitatea desfășurată de către avocat (de exemplu se stabilește un onorariu de 2000 de lei pentru reprezentare în primă instanță și în apel, iar avocatul se prezintă numai la fond, iar în apel nu – în acest caz se poate constata că trebuie returnat o parte din onorariu, dar nu se intervine pe cuantumul total stabilit de părți).

Nu trebuie uitat faptul că potrivit art. 451 alin. 2 NCPC instanța de judecată poate să reducă motivat onorariile avocaților prin raportare la valoarea, complexitatea cauzei și munca depusă, în această diminuare are efect numai în planul acordării / neacordării cheltuielilor de judecată, însă nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. Se poate observa că dacă nici instanța de judecată nu poate suplini ori modifica acordul părților, cu atât mai puțin decanul baroului va putea interveni pe contract, în acest sens.

În ceea ce privește decizia decanului cu privire la soluționarea contestațiilor și a reclamațiilor privind onorariile, este important de stabilit natura acesteia și efectele pe care le produce. Trebuie plecat de la mențiunea legiuitorului care prevede în art. 132 alin. 2 din Statut că soluționarea ”se face prin aplicarea principiului medierii şi prin încercarea de conciliere a părţilor”. Așadar, decanul nu este cel care tranșează un litigiu, care judecă o cauză, ci este cel care trebuie să conducă părțile spre o soluționare amiabilă a litigiului. În nici un caz, prin decizia pronunțată nu se poate invalida contractul de asistență juridică, nu se poate anula sau rezilia/rezoluționa ori modifica. Aceasta nu înseamnă că un client dintr-un contract de asistență juridică devine unul captiv din punct de vedere al cuantumului onorariului, dar acest aspect de trebuie cenzurat de un alt organ, respectiv instanța judecătorească competentă. În completarea acestei concluzii, menționăm faptul că reglementarea modelului de contract de asistenţă juridică în Anexa I a Statutului profesiei de avocat nu atrage calificarea acestuia ca fiind un contract de adeziune. Drept urmare, prevederile contractului de asistenţă nu se vor interpreta împotriva celui care le‑a propus (neaplicarea art. 1269 alin. 2 NCC), iar părţile vor putea modifica durata termenului de prescripţie sau cursul prescripţiei pentru acţiuni care derivă din contractul de asistenţă juridică.

În acest sens, un contract de asistență juridică poate face obiectul unui acțiuni în rezoluțiune în tot sau în parte, în fața instanței judecătorești, conform textelor legale generale aplicabile rezoluțiunii, respectiv art. 1549 alin. 1 și 2 NCC, art. 1550 NCC și art. 1554 NCC raportate la art. 1872, 1873 NCC – texte legale speciale referitoare la rezoluțiunea contractului de antrepriză.

Procedura de soluționare a contestaților și reclamațiilor privind onorariile, așa cum este reglementată de către art. 32 din Legea nr. 51/1995 și art. 132 din Statut este o procedură prealabilă facultativă care nu exclude și nici nu condiționează procedura judiciară amintită. În cazul în care decizia decanului baroului rămâne definitivă (ori prin necontestare la consiliul baroului, ori prin respingerea contestație) va trebui respectată de către avocat, iar caz contrar acesta poate fi pasibil de sancționare disciplinară pentru nerespectarea unei hotărâri a organelor de conducere.

Lect. univ. dr. Claudiu Constantin DINU