Publicăm interviul acordat miercuri 7 decembrie 2016 de către domnul av. Mihai Baco, Decanul Baroului Alba și membru al Consiliului UNBR

Publicăm interviul acordat miercuri 7 decembrie 2016 de către domnul av. Mihai Baco, Decanul Baroului Alba și membru al Consiliului UNBR

12 decembrie 2016

Publicăm interviul acordat miercuri 7 decembrie 2016 dnei Alina MATEI, senior editor Juridice.ro de către domnul av. Mihai Baco, Decanul Baroului Alba și membru al Consiliului UNBR

Mihai Baco: Profesia de avocat este mult, mult mai respectată în Europa

Alina Matei: Multumesc, stimate domnule avocat Mihai Baco, pentru ca ati acceptat sa acordati un interviu pentru cititorii JURIDICE.ro. Felicitari pentru alegerea in functia de vicepresedinte al Uniunii Avocatilor Europeni!!! O stire exceptionala pentru Romania, pentru avocatura romana care a trecut, poate, prea repede in iuresul zilnic care se repeta. Daca era vorba de fotbal, ce mai vuiet se facea… Asadar, ce inseamna pentru dumneavoastra aceasta alegere?

Mihai Baco: Sau daca un avocat comitea vreo infractiune, cred ca era subiectul intregii mass-media. In schimb, ”intamplarile” de acest gen trec neobservate si nu suscita interes.

Revenind la intrebarea dumneavoastra, in afara faptului ca este un succes personal deosebit, cred ca aceasta alegere reprezinta o reusita a avocaturii romanesti, o recunoastere a rolului si valorii avocaturii romanesti in sistemul judiciar european.

Alina Matei: Cei 30 de ani de la infiintarea Uniunii Avocatilor Europeni au fost sarbatoriti la Alba Iulia, in cadrul celui de al XXX-lea Congres ce a avut loc vara aceasta la noi in tară (24-26 iunie 2016). Cu acest prilej spuneati: “Succesul acestui congres aniversar al UAE organizat in orasul nostru este asadar o confirmare a faptului ca avocatura din România se bucura de apreciere la nivel european si vine ca un argument neconstestabil in sprijinul ideii de permanenta conlucrare profesionala.” Care a fost feedback-ul dupa organizarea Congresului la Alba Iulia?

Mihai Baco: Congresul aniversar al UAE, organizat la Alba Iulia de catre Baroul Alba in parteneriat cu UNBR, a avut un succes deosebit, extrem de apreciat, avand parte doar de cuvinte laudative din partea participantilor, a organismelor judiciare europene si a reprezentantilor profesiilor juridice din tara si Europa. Faptul ca acest eveniment a fost postat timp de doua luni pe site-urile Consiliului EUROPEI, a Curtii Europene de Justitie si al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni spune mult .

De altfel, la intalnirea avuta la Luxembourg cu conducerea CJUE si a Tribunalului European, in mai multe randuri sefii acestor institutii judiciare de cea mai inalta elita au mentionat reusita acestui eveniment, adresand felicitari organizatorilor.

Prin modul in care am organizat acest eveniment, am demonstrat avocatilor si magistratilor europeni ca suntem capabili sa organizam evenimente la cele mai inalte cote de profesionalism si, totodata, sa schimbam unora parerea nu tocmai prietenoasa avuta fata de Romania.

S-a exprimat parerea unanima ca acest Congres a fost unul dintre cele mai reusite manifestari de acest gen, din istoria de 30 de ani a UAE, atat din punct de vedere al temelor prezentate, al participantilor la dezbateri, precum si al actiunilor de socializare.

Alina Matei: Se tinde spre o transformare a avocatului national intr-un avocat european? Sau mai degraba spre o armonizare a profesiei si asigurarea unui cadru de exercitare cat mai previzibil? Cum poate Uniunea Avocatilor Europeni sa fie o unitate de masură in conditiile tehnologizării sau a barierelor aparute, poate, de unde nici nu se asteapta avocatii?

Mihai Baco: Noi suntem inca un pic deficitari in ceea ce priveste practica in legislatia europeana, in conditiile in care suntem printre ultimii veniti in Uniunea Europeana. Nu putem pretinde sa avem acelasi nivel de pregatire si experienta in aceasta materie, cu avocatii din tarile europene vechi, care au o practica de zeci de ani in spate.

Exista o tendinta de creare a avocatului european, si nu de transformare a avocatului national intr-unul european. Acest lucru este grefat si pe noile functii juridice la nivel european, si aici fac referire la crearea functiei Procurorului European. Deci, avocatul national nu va fi niciodata, sper eu, ”inghitit” de avocatul european.

Totusi, faptul ca exista o tendinta de „globalizare” a avocaturii de marile firme de avocaturaeste o realitate de care trebuie sa se tina cont.

Cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc, a reiesit ca sunt probleme la nivel european, prin aceasta supertehnologizare a informatiei si a aparitiei avocaturii pe internet, existand firme de avocatura in Franta si Belgia care acorda consultanta juridica prin acest sistem, dezavuat, de altfel, de organizatiile profesionale nationale.

Si, apropo de asigurarea unui cadru cat mai previzibil de exercitare a profesiei de avocat la nivel european, a fost extrem de bine primita la nivelul Ordinelor si a Consililor Nationale al Avocatilor din tarile membre ale U.E si, in special, Italia, Decizia nr. 15/2015 a I.C.C.J., prin care s-a admis R.I.L. si s-a reinstaurat legalitatea in profesarea avocaturii doar de avocati organizati in entitati profesionale prevazute de Legea nr. 51/1995.

Si aceasta intrucat au existat valuri de intrare in Baroul Constitutional de cetateni straini, prin simpla inscriere si plata unor taxe si fara sustinerea vreunui examen care apoi profesau ca avocati in tarile de origine, fiind inscrisi in Baroul constitutional din Romania, ceea ce, conform legislatiei europene, le dadea dreptul sa profeseze pe teritoriul U.E., creand mari probleme in aceste tari.

De altfel, eram singura tara din U.E. in care existau doua Uniuni de avocati, demonstrand astfel ca Romania este tara tuturor posibilitatilor.

Alina Matei: Accesul la justitie in Europa desi, aparent, nu ar trebui sa constituie o problema, in realitate de foarte multe ori ingerintele cu care se confrunta avocatii fac ca exercitarea profesiei sa fie dificila. Care este standardul UAE in aceasta chestiune sensibila?

Mihai Baco: Accesul la justitie in Europa este mult mai facil in Europa decat in Romania, iar profesia de avocat este mult, mult mai respectata. Aici discutam de traditie, de cultura juridica. Este adevarat ca si implicarea sociala a avocatilor din celelalte tari europene este un pic mai diferita decat la noi.

Nu acelasi lucru il putem spune despre noi, unde nivelul taxelor judiciare sunt absolut impovaratoare, ceea ce ingradeste accesul la justitie, multi cetateni fiind nevoiti sa renunte la drepturile litigioase, intrucat veniturile pe care le realizeaza nu le permite achitarea acestora.

Alina Matei: In ce lumina ar trebui vazută astazi Uniunea Avocatilor Europeni? Veti spune, probabil: depinde de privitor. Sau precum Sf. Augustin ”Pentru niste ochi bolnavi lumina este nesuferita, ea care este atat de draga ochilor sanatosi”. Am în vedere un avocat din Baroul Alba, al carui Decan sunteti, sau de la Valencia, de exemplu.

Mihai Baco: Pentru a va raspunde la aceasta intrebare, va trebui sa va reamintesc care este misiunea UAE;

– Promovarea practicii profesionale, a legislatiei in cadrul Uniunii Europene, precum si educatia si formarea continua a avocatilor;

– Sprijinirea dreptului de stabilire si a libertatii de a presta servicii de avocati in Uniunea Europeana;

– Promovarea exercitarii dreptului comunitar si a legislatiei secundare din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale;

– Promovarea dezvoltarii contactelor intre avocatii europeni si cu institutiile europene.

Aceste principii, instituite in urma cu 30 ani, raman valabile si astazi si doresc sa subliniez ca aceasta colaborare si conlucrare exista cu adevarat. Avocatii romani care au participat la Congresul de la Alba Iulia, si au fost peste 300, pot confirma acest lucru.

Este adevarat ca suntem inca destul de timizi in a adera la acest gen de asociatii profesionale si, mai ales, de a participa la activitatile organizate de acestea.

Alina Matei: Relatiile Uniunii Avocatilor Europeni cu Uniunea Internatională a Avocatilor care sunt? Au crezuri si obiective comune, se suprapun?

Mihai Baco: Uniunea Avocatilor Europeni se afla in raporturi de colaborare cu Uniunea Internationala a Avocatilor, multi dintre membrii U.I.A. fiind si membrii al U.A.E. si invers. Deosebirea dintre cele doua asociatii profesionale este aceea ca U.A.E. se adreseaza doar avocatilor din Uniunea Europeana, pe cand U.I.A. are un spectru de cuprindere mult mai larg, putand face parte din aceasta asociatie profesionala avocati din intreaga lume.

In principal, si U.I.A., si U.A.E. au aceeasi misiune,cu particularitatile fiecareia, fara insa a-si face concurenta una alteia.

La acest moment, din partea ambelor entitati profesionale, se doreste initierea unor discutii pentru unificarea celor doua asociatii profesionale si sper ca acest lucru sa se realizeze in timpul mandatului meu.

Alina Matei: Ca parte a avocaturii romanesti, cum veti duce sau mai zis aduce in atentia UAE, vocea avocatilor romani, a expertizei lor?

Mihai Baco: Am intreg sprijinul UNBR in a face cunoscuta si apreciata avocatura romaneasca la nivel european. De altfel, U.A.E. are o deschidere deosebita in a primi noi membrii din Romania si pot sa afirm ca sunt multi avocati de renume, care vor sa activeze in cadrul acestei asociatii. De asemenea, imi doresc sa atrag cat mai multi avocati tineri in aceasta asociatie, pentru a lua contact cu avocatura europeana, cu legislatia europeana, cu instantele europene.

De altfel, la recenta Adunare Generala a UAE de la Luxembourg s-a hotarat crearea unor burse de studii pentru tinerii avocati, urmand ca la Sedinta Biroului UAE din 10 Februarie 2017 sa stabilim criteriile si modalitatile de acordare a acestor burse.

Alina Matei: Pe cand o noua manifestare de amploare de genul celei organizate de dumneavoastra la Alba Iulia sub egida UAE?

Mihai Baco: V-am spus de succesul de care s-a bucurat manifestarea organizata la Alba Iulia si, fara lipsa de modestie, doresc sa va aduc la cunostinta ca, in urma discutiilor purtate cu domnul K. LENAERTS – Presedintele CJUE, domnul J.L. Da CRUZ VILACA – Presedinte de camera la CJUE, domnul M. JAEGER –Presedintele Tribunalului European si domnul M. WATHELET – Prim Avocat General la CJUE, domniile lor si-au aratat disponibiltatea de a participa la manifestari ce vor fi organizate in viitor, cu conditia sa fie la nivelul celei de la Alba Iulia.

Am adus la cunostinta conducerii UNBR aceasta disponibilitate a ilustrilor reprezentanti ai justitiei europene, urmeaza sa gasim cadrul institutional ca impreuna cu conducerea celorlalte profesii juridice(CSM) sa putem organiza o asemenea manifestare.

Cred ca este important sa mentionez faptul ca personalitatile din lumea justitiei europene de care am amintit mai sus au profesat o buna perioada ca si avocati, dupa care au trecut in magistratura.

Alina Matei: Un mesaj, va rog, pentru cititorii JURIDICE.ro.

Mihai Baco: Aflandu-ne in prag de sarbatori, cititorilor dumneavoastra le doresc sa aiba parte de cat mai multi colindatori, Un Craciun fericit si Un An NOU 2017 mult, mult mai bun decat cel care se incheie si mult mai rau decat 2018!

Alina Matei: Multumesc pentru ca ati stat de vorba cu mine.

Mihai Baco: Mi-a facut o mare bucurie si placere si permiteti-mi sa va adresez dumneavoastra si intregului colectiv redactional aceleasi urari ca si pentru cititorii dumneavoastra.