Uniunea Națională a Barourilor din România a transmis Senatului amendamentele la proiectul de lege care prevede reglementarea în mod autonom a profesiei de responsabil cu protecția datelor personale (DPO – Data Protection Officer sau ofițer cu protecția datelor).
Deși Regulamentul GDPR, cel care a schimbat paradigma protecției datelor cu caracter personal, în care responsabilitatea actorilor este mai bine încadrată și, prin urmare, mai strictă, prevede necesitatea delegării unui persoane care să aibă responsabilitatea datelor personale, proiectul de lege (B653/2020) își propune să reglementeze această activitate ca o profesie autonomă în care DPO îndeplinește anumite particularități de studii și expertiză.
În expunerea de motive a Proiectului de lege, persoana care poate îndeplini calitatea/profesia de responsabil cu protecția datelor trebuie să dețină cunoștințe juridice și tehnice, mai exact să fie un jurist specializat în tehnologie. În amendamentele transmise, am subliniat că orice avocat poate îndeplini aceste criterii. Ca parte a îndeplinirii misiunilor legale care presupun reprezentare și consultanță, avocaților li se cere zilnic să proceseze date despre clienții lor, personalul biroului, propria activitate în firmă etc. În plus, în statele europene această activitate este îndeplinită în mod firesc și de către avocați.
Pe de altă parte, apreciem că nu este cazul să se creeze prin lege o nouă profesie juridică, sugerată de formula „jurist specializat în tehnologie”, în condițiile în care în țările europene aceasta este numai o ocupație.
Analiza pe care am realizat-o, o puteți parcurge integral în adresa pe care am transmis-o Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului.