CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
(Dezlegarea unor chestiuni de drept în materia aplicării legii penale mai favorabile)

(Decizia Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 16 Iunie 2014, Dosar nr. 15/1/2014/HP/P, publicată în Monitorul Oficial nr. 0525 din 15.07.2014)
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, în care se punea întrebarea dacă în interpretarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza în care este vorba despre o hotărâre de condamnare cu aplicarea art. 3201 din Codul de procedură penală anterior, se reduce pedeapsa la maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, maxim ce se va reduce cu 1/3 ca urmare a judecării cauzei prin aplicarea principiului recunoaşterii vinovăţiei.
Curtea a stabilit că în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală anterior, reţinută condamnatului şi valorificată în pedeapsa concretă.
Art. 6, alin 1 Noul Cod Penal
Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală anterior
Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.

În motivaţie se arată că, potrivit art. 187 din Codul penal, prin “pedeapsă” prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege, care incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Aşadar, operează o singură reducere a pedepsei, fără posibilitatea aplicării succesive a dispoziţiilor privind recunoaşterea infracţiunii, în sensul reducerii cu încă o treime a maximului special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.
Cauza specială de reducere a pedepsei – art. 3201 din Codul de procedură penală anterior – se aplică numai în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri definitive (în situaţii tranzitorii), şi nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile în faza executării. Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice – unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării.
(Textul integral al Deciziei ICCJ nr. 14 din 16 Iunie 2014 AICI)