Art.77¹ alin.(6) teza finală din Codul fiscal sunt constituționale în măsura în care legea nu-l obligă pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plății impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-și putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate

Art.77¹ alin.(6) teza finală din Codul fiscal sunt constituționale în măsura în care legea nu-l obligă pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plății impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-și putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate

31 ianuarie 2015

noutati

 
noutati

  • Art.77¹ alin.(6) teza finală din Codul fiscal sunt constituționale în măsura în care legea nu-l obligă pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plății impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-și putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate
  • *Decizia nr. 662 din 11 Noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Publicată în Monitorul Oficial nr. 0047 din 20.01.2015

    Cu privire la această excepţie, Curtea s-a pronunţat în sensul că “Art.77¹ alin.(6) teza finală din Codul fiscal sunt constituționale în măsura în care legea nu-l obligă pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plății impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-și putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate”.

    Textele de lege au următorul cuprins:

     „(6) Impozitul prevăzut la alin.(1) și (3) se va calcula și se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat și încasat se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situațiile prevăzute la alin.(1) și (3), se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin.(1) și (3) se calculează și se încasează de către organul fiscal competent. Instanțele judecătorești care pronunță hotărâri judecătorești definitive și irevocabile comunică organului fiscal competent hotărârea și documentația aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin.(1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.

    În motivarea deciziei,  Curtea a arătat  că, în situația în care contribuabilul nu declară operațiunea și nuplătește impozitul datorat potrivit art.771 alin.(6) din Codul fiscal, adjudecatarul — dobânditorul imobilului care a făcut obiectul transferului proprietății, pentru a putea dispune de bunul dobândit prin înscrierea în cartea funciară, este nevoit să promoveze noi acțiuni pentru aputea dispune de acest drept.

    Or, legiuitorul nu poate impune condiții nerezonabile pentru persoanele care au dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil în baza unui act de adjudecare încheiat înurma parcurgerii procedurii executării silite.

    Curtea a reţinut că îÎn acest mod este înfrânt justul echilibru care trebuie să existe întreinteresele generale și cele individuale. Or, statul are nu doar obligația negativă de a nu adoptamăsuri care să afecteze proprietatea, ci și obligația pozitivă, de a asigura, cu alte cuvinte, dea garanta dreptul de proprietate privată. Prin urmare, textul constituțional al art.44 determină,pe lângă obligația negativă a legiuitorului de a nu interveni printr-o dispoziție legislativă destabilire a unei condiții excesive, în sensul de a împiedica titularul dreptului de proprietate dea se bucura de plenitudinea dreptului său, și o obligație pozitivă a acestuia de a asiguravalorificarea acestui drept și de a proteja titularul dreptului de proprietate. În prezenta cauză,Curtea a constatat că, din contră, legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația negativă de a nu intervene în dreptul de proprietate privată. În consecință, Curtea reține că prin nerespectareaprincipiului proporționalității s-a afectat însăși substanța dreptului de proprietate, măsuraneputând fi calificată ca una de stabilire a conținutului și limitelor dreptului de proprietate, însensul art.44 alin.(1) din Constituție.