Avocații sunt exceptați de la restricțiile privind accesul în instituții

Avocații sunt exceptați de la restricțiile privind accesul în instituții

23 octombrie 2021

Avocații sunt exceptați de la restricțiile privind accesul în instituții

Hotărârea Guvernului privind noile restricții anti-covid a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 1013/22.X.2021 și va intra în vigoare de luni, 25 octombrie.

La articolul 12 din actul normativ se prevede că avocații sunt exceptați de la noile măsuri restrictive care privesc accesul în instituții.

Uniunea Națională a Barourilor din România salută măsura guvernamentală întrucât este fundamental ca avocații să-și poată îndeplini la timp și în mod corespunzător obligațiile profesionale și să poată asigura continuitatea actului de justiție.

HG 1130 pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Extras

Art. 12 alin. (4) Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4) este permis accesul avocaților pentru exercitarea activităților prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare.