Baroul Brașov informează despre Proiectul național al U.N.B.R. organizat și desfășurat în colaborare cu Ministerul Educației si cu Ministerul Justiției, intitulat „FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA!” Campanie de responsabilitate socială

Baroul Brașov informează despre Proiectul național al U.N.B.R. organizat și desfășurat în colaborare cu Ministerul Educației si cu Ministerul Justiției, intitulat „FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA!” Campanie de responsabilitate socială

17 martie 2022

Baroul Brașov informează despre Proiectul național al U.N.B.R. organizat și desfășurat în colaborare cu Ministerul Educației și cu Ministerul Justiției, intitulat „FII AVOCAT ÎN ȘCOALA TA!” Campanie de responsabilitate socială.

 

La nivel local, Proiectul este implementat de către Baroul Brașov împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, între care a și fost încheiat, un protocol de colaborare instituțională în acest sens.

Proiectul se fundamentează pe participarea voluntară și neremunerată a avocaților selectați și constă în susținerea de către avocați a unor tematici sub forma a 5 module de câte o oră desfășurate în cadrul programei de dirigenție (sau a altor materii socio-umane), pentru întreaga perioadă.  Programul va fi variabil, în funcție de orarul școlar, raportat la clasele / unitățile școlare partenere – program de dimineață sau de după-amiază, iar tematicile vor fi abordate unitar, având la bază materialele puse la dispoziție de UNBR.

De asemenea, vă informăm că Baroul Brașov organizează, un concurs de afișe pe teme juridice, adresat elevilor și cadrelor didactice din județul Brașov, al cărui regulament și condiții de desfășurare poate fi vizualizat pe https://www.baroulbrasov.ro, precizează avocatul Adrian RUSU, coordonator de Proiect.

Sursa: https://www.brasovtv.com/index.php/eveniment/27593-fii-avocat-in-scoala-ta#gsc.tab=0