Consiliul Baroului Brașov, întrunit în ședința din data de 07.02.2019, și-a reafirmat implicarea în demersurile având ca scop respectarea dreptului la apărare și recunoașterea reală, efectivă, a rolului avocaților de “parteneri indispensabili ai justiției”, demersuri ce includ asigurarea unei remunerații corecte profesionistului chemat să asigure asistența juridică în cauzele în care aceasta este obligatorie, potrivit legii, hotărând după cum urmează:
Susține demersurile inițiate de barourile Alba, Argeș, Buzău, Cluj, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Timiș, în legătură cu modalitatea de desfășurare a serviciilor de asistență judiciară în materie penală, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală;
În baza materialelor întocmite de Baroul Brașov în ultimii ani, cu ocazia repetatelor demersuri în această materie, urmează ca cele sesizate în comunicatul anterior menționat să fie completate și transmise UNBR în vederea pregătirii unei documentații cât mai cuprinzătoare, conținând punctele de vedere exprimate de Barouri;
Dând curs invitației adresată de Comisia pentru cercetarea abuzurilor combaterea corupției și petiții care, în colaborarea cu Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din cadrul Senatului României, decanul baroului va participa la audierea organizată în data de 12.02.2019 începând cu orele 12, audiere la care sunt invitați toți factorii de decizie cu atribuții în domeniul asistenței judiciare.
În funcție de rezultatele acestor demersuri și în urma consultării directe a corpului profesional, Baroul Brașov va iniția sau sprijini acțiuni organizate, în limitele și cu respectarea legii, având ca scop informarea corectă a cetățenilor dar și atenționarea autorităților cu privire la efectele finanțării incorecte a activității de asistență judiciară, în condițiile în care aceasta este obligatorie, potrivit legii.
Consiliul Baroul Brașov
prin Decan – av. Cristina Reveica Gheorghe