Baroul București: Hotărârea nr.2 privind procedura alegerii delegatilor la Congres

Baroul București: Hotărârea nr.2 privind procedura alegerii delegatilor la Congres

05 februarie 2018

HOTĂRÂRE

Având în vedere necesitatea alegerii delegaților Baroului București la Congresul Avocaților ce va avea loc în perioada 20-21 aprilie 2018,
Ținând cont de faptul că prin H.C.B.B. nr. 1/23.01.2018 a fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Baroului București în ziua de luni, 5 martie 2018, ora 15.00, în Sala Mare a Palatului din București, având ca punct pe ordinea de zi „Alegerea delegaților Baroului București la Congresul Avocaților din 20-21 aprilie 2018“,
În temeiul dispozițiilor art. 52 alin. (2) lit c), art. 53, art. 56 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, și ale art. 67, art. 73 alin (6) și art. 81 alin. (5) si (6) din Statutul profesiei de avocat, republicat,

CONSILIUL BAROULUI BUCUREȘTI
HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se stabilesc etapele alegerii delegaților Baroului București la Congresul Avocaților din 20-21 aprilie 2018, astfel:
1) Depunerea candidaturilor
1.1. Depunerea candidaturilor se va face la Cancelaria Baroului București, et. V, camera 503, în perioada 05-19.02.2018.
1.2. Cererea de înscriere a candidaturii se va depune personal de catre candidat sau prin împuternicire avocațială la Cancelaria Baroului și va fi însoțită de declarația-tip pe proprie răspundere, anexă la prezenta hotărâre, declarație ce va fi completată personal de candidat și atestată de avocat, în situația depunerii prin împuternicit.
1.3. Candidații nu pot face parte din nicio comisie care are atribuții în procedura electorală.
2) Comisia de validare a candidaturilor pentru calitatea de delegat al Baroului București la Congresul Avocaților (Comisia de Validare) […citește mai mult]