13.08.2023
Consiliul Baroului Ilfov, întrunit în ședință extraordinară la data de 13.08.2023 – organ profesional care grupează și reprezintă interesele a peste 150 de avocați cu drept de exercitare a profesiei, constată cu regret că după o perioadă de dialog instituțional și mai multe memorii și puncte de vedere transmise de Uniunea Națională a Barourilor din România și de Uniunea Profesiilor Liberale din România, informațiile care vin din zona guvernamentală confirmă ipoteza că Guvernul României își menține poziția de a impune profesiile liberale cu CASS în sistem real, neplafonat, păstrând astfel discriminarea nejustificată în raport cu alte categorii de contribuabili.
Impunerea unui CASS în sistem real, neplafonat, majorează nejustificat sarcina fiscală a avocaților și, practic, sancționează performanța în profesie, fără însă a oferi nimic suplimentar în sfera contraprestațiilor sistemului național de sănătate.
Informăm și pe aceasta cale, atât Guvernul României, cât și opinia publică despre decizia noastră fermă de a uza de toate demersurile și remediile legale împotriva reglementării impunerii avocaților cu CASS în sistem real, neplafonat, neexcluzând ample acțiuni de protest și chiar o grevă generală.
Un astfel de protest și o eventuală grevă generală vor avea ca argumente și alte probleme cu care se confruntă avocații și la care instituțiile statului au rămas indiferente până la acest moment.
Baroul Ilfov va apăra cu fermitate drepturile și interesele avocaților și își exprimă speranța că rațiunea și pragmatismul vor prevala în deciziile Guvernului României!
Consiliul Baroului Ilfov
Citește mai multe AICI