Baroul Timiș: ÎNTÂLNIRE TRIMESTRIALĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, BAROUL TIMIȘ, I.N.E.C., IML TIMIȘOARA, CECCAR TIMIȘ, BIROUL LOCAL DE EXPERTIZE TEHNICE JUDICIARE TIMIȘ

Baroul Timiș: ÎNTÂLNIRE TRIMESTRIALĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, BAROUL TIMIȘ, I.N.E.C., IML TIMIȘOARA, CECCAR TIMIȘ, BIROUL LOCAL DE EXPERTIZE TEHNICE JUDICIARE TIMIȘ

16 octombrie 2018

Stimați Colegi,

Reprezentanții Baroului Timiș au fost invitați la a doua întâlnire profesională organizată de Tribunalul Timiș, la care vor participa de asemenea reprezentanți ai I.N.E.C., ai Institutului de Medicină Legală Timișoara, ai CECCAR Timiș, precum și ai Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare Timiș. În cadrul întâlnirii, vor fi abordate problemele ivite în relația de colaborare dintre corpurile profesionale de mai sus și se vor identifica cele mai bune soluții legale de rezolvare a acestora. De asemenea, se vor analiza efectele primei întâlniri profesionale organizată anul acesta și modul în care au fost implementate concluziile comune adoptate. Din partea Baroului Timiș vor participa membrii Consiliului Baroului Timiș și câte un reprezentant […citește mai mult]