La 20 iunie 2015 a avut loc la Braşov conferinţa intitulată “25 de ani de avocatură independentă”, organizată de Baroul Braşov şi Centrul teritorial Braşov al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – INPPA.
În cadrul conferinţei au fost susţine teme de interes profesional de către: domnul av. dr. Gheorghe Florea, Preşedintele UNBR, domnul av. dr. Traian Briciu, Vicepreşedinte al UNBR, domnul av. dr. Petruţ Ciobanu, Vicepreşedinte al UNBR, doamna av. Anca Nicchi, decan al Baroului Harghita, domnul av. Laczkó-Dávid Géza, decanul Baroului Covasna, doamna judecător dr. Andreea Anamaria Chiş, magistrat la Curtea de Apel Cluj, lector universitar Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai Cluj Napoca, domnul judecător dr. Liviu-Gheorghe Zidaru, magistrat la Curtea de Apel Bucureşti, asistent universitar la Facultatea de Drept-Universitatea Bucureşti, Formator INM, domnul av. dr. Ioan Constantin Gliga, lector Facultatea de Drept- Universitatea Transilvania Braşov, lector INPPA- Centrul Teritorial Braşov.
Cei peste 200 de avocaţi participanţi din barourile Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş au dezbătut temele: „Apărarea apărării: vulnerabilităţi ale răspunderii avocatului pentru activitatea profesională de consultanţă juridică şi de reprezentare juridică”, „Dialogul interprofesional avocat – judecător. Principiul disponibilităţii armonizat cu rolul judecătorului în procesul civil”, „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei”, „Procedura de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii”, „Grupul infracţional şi spălarea de bani”.
Au fost analizate subiecte de interes actual pentru profesie , precum : secretul profesional, percheziţia sediului profesional al avocatului, dreptul la confidenţialitate garantat clientului, răspunderea avocatului în procesul civil, răspunderea avocatului pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare, principiul „iura novit curia”, incompatibilitatea judecătorului pentru antepronunţare, etc.
În cadrul conferinţei, domnul av. dr. Gheorghe Florea, Preşedintele UNBR a înmânat Baroului Braşov, prin doamna av. Cristina Gheorghe, decan al Baroului, o diplomă de excelenţă, „cu prilejul aniversarii Zilei Avocatului 2015, pentru efortul depus de Barou în promovarea valorilor profesiei de avocat, pentru realizările obţinute în activitatea de organizare a exercitării profesiei de avocat şi pentru perfecţionarea activităţii avocaţilor înscrişi în barou”.
Manifestarea de la Braşov se înscrie în ciclul evenimentelor programate de barouri pentru Aniversarea Zilei Avocatului 2015.