Campania Apărarea Apărării 2020-2021

Campania Apărarea Apărării 2020-2021

10 decembrie 2021

Acțiunile UNBR la nivel intern și internațional: DOCX / PDF

#AparareaApararii
Acțiunile UNBR la nivel intern și internațional
17 Decembrie 2020 ÎCCJ l-a condamnat pe Robert Roșu la 5 ani de închisoare cu executare
18 Decembrie 2020 Președintele UNBR, Traian Briciu a convocat Comisia Permanentă și a pus în discuție impactul deciziei ÎCCJ în cazul Robert Roșu asupra profesiei de avocat și asupra dreptului la apărare (Minuta ședintei din 18 decembrie 2020)
18 Decembrie 2020 Prima poziție a UNBR față de condamnarea din 17 decembrie 2020: UNBR consideră inacceptabilă represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultațiile și susținerile făcute în calitate de reprezentant. Discrepanța radicală între cele două hotărâri judecătorești privindu-l pe avocatul Robert-Mihăiță Roșu arată slăbiciunile sistemului, cu consecințe grave asupra credibilității justiției
19 Decembrie 2020 Intervenția Președintelui UNBR, Traian Briciu, la Știrile TVR: “Creează o temere, o frică în exercitarea profesiei. Ieri au fost foarte mulți avocați care au solicitat sprijin pentru că realmente au spus că le e frică să mai susțină teze în legătură cu care, sigur, pe fond s-ar putea adeveri că au dreptate sau nu au dreptate”
21 Decembrie 2020 Protestul avocaților la nivel național pentru Apărarea Apărării #AparareaApararii: Protestul de astăzi este pentru apărarea justiției, a statului de drept, a cetățenilor și a tuturor avocaților
30 decembrie 2020 Retrospectiva UNBR 2020:  De la minutul 2.38  pot fi vizionate imagini cu protestele din țară și reacțiile barourilor
14 Ianuarie 2021 UNBR a inițiat o campanie de conștientizare a publicului și a factorilor de decizie la nivel național și european în privința acumulării unor probleme care au devenit sistemice în justiție și afectează exercițiul liber al profesiei de avocat, care încalcă egalitatea de arme, secretul profesional al avocatului și, prin toate acestea, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al cetățeanului.
19 Ianuarie 2021 Punctul de vedere al Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România privind cererea de „apărare a independenței autorității judecătorești în ansamblul său”, formulată la data de 21.12.2020 de Dragomir Florentina, Ilie Ioana Alina și Matei Ionuț Mihai, judecători în cadrul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Extras: În virtutea rolului său de apărare a profesiei de avocat, prin comunicatele din 18 și 21 decembrie 2020, UNBR a supus atenției societății și factorilor de decizie (inclusiv CSM) anumite anomalii din cadrul anchetei penale, care au atras proteste din partea avocaților și o poziție critica chiar din partea unor magistrați. Aceste aspecte ale anchetei, evidențiate în dosarul „Băneasa”, încalcă principii ale statului de drept, precum secretul profesional, egalitatea de arme, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al cetățeanului. În plus, discordanța radicală între cele două hotărâri judecătorești în acest caz este de natură a afecta încrederea în justiție.
28 ianuarie 2021 Demersurile profesiei de avocat pentru apărarea apărării sunt readuse în discuția membrilor Comisiei Permanente a UNBR și a membrilor Consiliului UNBR
– Au fost sesizate mai multe organizații internaționale: CCBE, UIA, IBA, organizații profesionale din alte țări.
– Cazul a figurat pe agenda celei de-a 49-a Conferințe a președinților organizațiilor profesionale ale avocaților europeni din 12 februarie 2021 la Viena.
– Președintele UNBR a exprimat poziția profesiei de avocat din România în cadrul Conferințe a președinților organizațiilor profesionale ale avocaților europeni din 12 februarie 2021 la Viena.
– UNBR anunță că va organiza o conferință-dezbatere online cu tema principală: „Probleme sistemice în justiție privind încălcarea drepturilor fundamentale. Audierea avocatului ca martor împotriva clientului”.
Consiliul UNBR a validat și ratificat atât poziția Comisiei Permanente cu privire la toate demersurile întreprinse în apărarea profesiei.
12 februarie 2021 Președintele UNBR, Traian Briciu a participat la Conferința președinților europeni de la Viena și a ținut un discurs despre independența profesiei de avocat În urma conferinței, reprezentanții organizațiilor profesionale ale avocaților din 27 de țări, reuniți la Viena cu ocazia celei de-a 49-a Conferințe a președinților europeni, au decis adoptarea unei rezoluții prin care fac apel către autoritățile române să respecte  drepturile avocaților și garanțiile independenței acestora. De asemenea,  invită familia juridică lărgită să trimită un semnal puternic că nu vor fi tolerate încălcarea principiilor statului de drept, a drepturilor fundamentale la apărare și la un proces echitabil.
7 aprilie 2021 A apărut motivarea ÎCCJ în g4media.ro (EXCLUSIV Motivarea Înaltei Curți în dosarul Ferma Băneasa)
7 aprilie 2021 UNBR.ro: La 7 aprilie 2021 CCR a decis: “este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept, la data pronunțării”
7 aprilie 2021 Președintele UNBR a convocat sedința extraordinară a Comisiei Permanente a UNBR  în data de 9 aprilie 2021 pentru a analiza implicațiile hotărârii judecătorești din dosarul Băneasa asupra exercitării profesiei de avocat
9 Aprilie 2021 Comisiei Permanentă a UNBR a transmis că: Hotărârea în dosarul Băneasa reprezintă un precedent periculos pentru viitorul profesiei de avocat, dar și pentru dreptul la apărare al cetățeanului și pentru statul de drept. Motivarea hotărârii confirmă temerile justificate exprimate de avocați în privința unor concepții care reprezintă, dincolo de ansamblul probatoriu al speței, atacuri asupra profesiei de avocat
10 aprilie 2021 UNBR a publicat analiza făcută de către membrii Comisiei Permanente din 9 aprilie 2021 și planul de acțiune pentru viitor
Participanții la întâlnire au semnalat următoarele probleme: (…)
• Identificarea avocatului cu faptele clientului, aducându-se drept probe diverse declarații de martor cu privire la simple întâlniri cu acesta, sau participarea alături de acesta la întâlniri, procese, reprezentări, care prin ele însele nu presupun ab initio că avocatul este concordant cu scopurile clientului;
• Audierea avocaților ca martori în propriile dosare pentru a-și justifica raționamentele juridice și pentru a spune cum și de ce și-au apărat clienții reprezintă o nesocotire flagrantă a secretului profesional;
• Audierea judecătorilor ca martori împotriva propriilor hotărâri pentru a recunoaște că sunt greșite reprezintă încălcarea principiului autorității de lucru judecat. Condamnarea avocatului pentru că a folosit aceste hotărâri definitive în demersurile sale profesionale indică și o discriminare între avocați și judecători; (…)
11 aprilie 2021 Comisia Permanentă a UNBR a declarat că: „Decizia instanței în dosarul Ferma Băneasa nu vizează cazul unui anume avocat, ci afectează profesia de avocat, apărarea cetățeanului, justiția și statul de drept”
12 aprilie 2021 UNBR a lansat sondajul Apărarea Apărării prin care a consultat avocații cu privire la măsurile ce se impun ca urmare a vulnerabilităților apărute în exercițiul liber al profesiei de avocat.
14 aprilie 2021 Uniunea Națională a Barourilor din România și barourile din România a solicitat respectarea standardelor recunoscute național și internațional privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat
Extras:
(…)demersul de față are ca obiectiv convocarea dialogului interprofesional pentru conștientizarea tuturor factorilor implicați cu privire la urmările pe care le-ar putea avea renegarea drepturilor și a rolului avocatului, prin identificarea acestuia cu clientul său, prin impunerea avocatului unor sarcini care nu sunt specifice menirii sale, încălcării secretului profesional precum și repercusiunile  nesocotirii autorității de lucru judecat. Consecințele se răsfrâng nu numai asupra profesiei de avocat, ci asupra sistemului de justiție și mai ales asupra cetățeanului, care este privat de dreptul la apărare și de dreptul la un proces echitabil.
14 aprilie 2021 Pe pagina UNBR dedicată Apărării Apărării se regăsesc pozițiile publice ale tuturor barourilor din țară, protestele organizate la nivelul acestora și felul în care solidaritatea avocaților a fost reflectată în mass-media.
16 aprilie 2021 Promovarea „Rolul avocatului în apărarea statului de drept”, broșură editată de UNBR cu prilejul Zilei Europene a Avocaților 2018, ca urmare a propunerii Consiliului Barourilor și a Societăților de Drept din Europa (CCBE) de a fi inițiate în cadrul membrilor CCBE dezbateri profesionale pe tema „De ce sunt importanți avocații: Apărând apărătorii Statului de Drept”
19 aprilie 2021 Traian Briciu, Președintele UNBR a vorbit în emisiunea Avocatului Dumneavoastră despre consecințele condamnării lui Robert Roșu asupra exercitării libere a profesiei de avocat, alături de Ion Dragne, decanul Baroului București. Video
22 aprilie 2021 Întâlnirea membrilor Comisie Permanente a UNBR Apărarea Apărării a fost pe ordinea de zi
23 aprilie 2021 Publicarea Rezoluției adoptate la a 49-a Conferință a președinților europeni privind respectarea statului de drept și a independenței avocaților în România
26 aprilie 2021 Minuta ședinței CP din 22 aprilie 2021 Participanții la ședință au afirmat că la 14 aprilie, avocații din barouri au construit un moment de solidaritate. Plecând de la acesta, s-a arătat că este necesar ca acțiunile viitoare ale profesiei să se bazeze pe analiza științifică a tezelor juridice din considerentele hotărârii din dosarul Băneasa prin raportare la exigențele dreptului la apărare așa cum se desprind din Constituția României, CEDO și jurisprudența europeană. Participanții la ședință au fost informați de către președintele UNBR cu privire la Rezoluția adoptată de reprezentanții organizațiilor profesionale ale avocaților din 27 de țări, reuniți la Viena cu ocazia celei de-a 49-a Conferințe a președinților europeni, prin care fac apel către autoritățile române să respecte  drepturile avocaților și garanțiile independenței acestora.
27 aprilie 2021 În urma solicitărilor UNBR către CCBE, în Raportul întocmit de CCBE privind statul de drept (2021), care a fost transmis Comisiei Europene, au fost detaliate presiunile cu care se confruntă avocații din România. Extras din Raportul CCBE către Comisia Europeană privind ingerințele asupra exercitării profesiei de avocat în România: Uniunea Națională a Barourilor din România a raportat îngrijorările față de încălcarea gravă a drepturilor avocaților din România. Uniunea Națională a Barourilor din România, prin mai multe cazuri larg mediatizate, a dezvăluit practici în cadrul procedurilor penale care încalcă exercitarea liberă a profesiei de avocat și principiile statului de drept. Aceste practicile se referă în special la[1]:
• Identificarea avocaților cu clienții lor și, prin extensie, cu afilierile politice ale clienților lor sau cu infracțiunile de care aceștia sunt acuzați;
• Acuzarea avocaților pentru “delicte de opinie”, pentru raționamentele juridice pe care le-au avut în vedere în susținerea intereselor clientului și pentru demersuri făcute în exercițiul normal al profesiei;
• Încălcarea secretului profesional prin convocarea avocaților la audieri în calitate de martori, în dosare îndreptate împotriva clienților lor și prin percheziții abuzive la sediile profesionale, de unde sunt ridicate documente en gros, chiar dacă nu au legătură cu ancheta;
• Încălcarea principiului egalității de arme prin practica devenită sistemică a transmiterii dosarului cauzei la unitatea de parchet în vederea analizării posibilității exercitării căii de atac, precum și în vederea motivării căii de atac, în condițiile în care acest drept nu este recunoscut în egală măsură și apărării și fără garanții  privind păstrarea integrității probelor din dosar;
• Acuzarea avocaților care au folosit în exercițiul profesiei în fața autorităților hotărâri judecătorești definitive și irevocabile considerate greșite de către procurori;
• Practica motivării cu întârziere a hotărârilor judecătorești, astfel încât persoana condamnată nu poate exercita căile de atac prevăzute de lege într-un termen rezonabil și este împiedicată a se adresa instanțelor internaționale;
Potrivit UNBR, aceste practici care au devenit sau tind să devină sistemice afectează exercițiul liber al profesiei de avocat, încalcă egalitatea de arme, secretul profesional și, prin toate acestea, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al cetățeanului.
29 aprilie 2021 Președintele UNBR a transmis un memoriu către CSM: Extras: „Denunțăm faptul că o serie de activități obișnuite de reprezentare și consiliere exercitate de avocat pot fi calificate ca infracțiuni, iar anumite aspecte de deontologie profesională pot fi transferate în spațiul răspunderii penale (…)”
29 aprilie 2021 Newsletter UNBR#13: UNBR în apărarea profesiei de avocat și a statului de drept. Toate articolele și informațiile le puteți citi în cel mai recent newsletter UNBR Info
10 Mai 2021 Președintele UNBR, Traian Briciu a vorbit la TVR despre dreptul la un proces echitabil și despre exercitarea liberă a profesiei de avocat Video
15 mai 2021 Consiliul UNBR a adoptat Hotărârea 152 privind apărarea profesiei
29 mai 2021 Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul București au organizat: Conferința-dezbatere „Vulnerabilități actuale ale profesiei de avocat: cauze și remedii” în cadrul căreia au fost analizate cele mai recente și acute probleme din profesie, împreună cu Avocatul Poporului, membrii ai CSM, membri ai societății civile etc. Scopul evenimentului a fost acela de a crea un hub de comunicare în interiorul sistemul judiciar pentru a identifica și a găsi soluții la problemele care amenință echilibrul egalității de arme între apărare și acuzare.
29 mai 2021 Traian Briciu, Președintele UNBR la Conferința-dezbatere „Vulnerabilități actuale ale profesiei de avocat: cauze și remedii” : „„Din motive diferite (interne, internationale, unele ce tin de vremurile sub care traim), un lucru este clar: intre aparare si acuzare s-a creat o mare diferenta, iar aceasta diferenta este in dauna apararii. Or, in realitate, fie ca suntem judecatori, fie ca suntem procurori, fie avocati sau alte categorii de juristi, pana la urma toti trebuie sa tindem catre ceea ce se numeste ‘justitie’, iar justitia tinde catre adevar. (…)„Acuzarea e din ce în ce mai ranforsată de mijloace, de tehnologii, de metode, de legi. Apărarea a devenit din ce în ce mai vitregită de mijloacele de care ar trebui să dispună… Declinul apărării intervine într-o perioada în care drepturile și libertățile par a fi ajuns la maximum de dezvoltare. Civilizația începe să obosească de libertate. Și atunci în depărtare apar norii negri ai autoritarismului”.
25 iunie 2021 UNBR a supus dezbaterii subiectul Apărarea Apărării în Congresul Avocaților 2021
25 iunie 2021 Congresul Avocaților a adoptat Rezoluția privind apărarea statului de drept și a egalității de arme între acuzare și apărare
Congresul Avocaților a solicitat autorităților publice din România luarea, de urgență, a următoarelor măsuri pentru protejarea statului de drept și pentru reechilibrarea balanței între acuzare și apărare, în vederea restabilirii ordinii de drept:
• Respectarea dreptului justițiabilului la apărare,
• Respectarea prezumției de nevinovăție, a contradictorialității și a principiului egalității de arme între acuzare și apărare,
• Respectarea imunității pledoariei și a opiniilor profesionale ale avocatului,
• Respectarea independenței avocatului și a libertății de exercitare a profesiei sale.
25 iunie 2021 Revista Avocatul a fost relansată în cadrul Congresului. Conține 19 articole de analiză despre vulnerabilitățile profesiei de avocat exprimate de Traian Briciu, Ion Dragne,  Claudiu Lucaci, Renate Weber, Victor Alistar, Bogdan Ilea, Nicoleta Popescu, Flavia Teodosiu, Sergiu Stănilă, Silvia Uscov, Danny Bârdan, Gheorghe Piperea, Mihnea Stoica, Dumitru Samiolă, Ion Ilie-Iordăchescu, Iosif Friedmann-Nicolescu, Mihai Tănăsescu, Vladimir Ciolacu).
22 octombrie 2021 UNBR și Baroul București au organizat Ziua Europeană a Avocaților 2021 alături de judecători și membrii ai societății civile. Tema a fost: Nu există justiție fără avocați independenți. Video
22 octombrie 2021 UNBR a tradus și a publicat Ghidul CCBE 2021 cu privire la independența profesiei de avocat și necesitatea adoptării unei Convenții Europene privind profesia de avocat, ca o măsură imperativă pentru garantarea independenței barourilor, a societăților de drept și a avocaților
23 noiembrie 2021 ÎCCJ a admis recursul în casație formulat de avocatul Robert Mihăiță Roșu, condamnat în dosarul ”Ferma Băneasa” și a dispus punerea imediată în libertate a acestuia. EXCLUSIV Motivarea Înaltei Curți în dosarul Ferma Băneasa
23 noiembrie 2021 UNBR a salutat decizia ÎCCJ de achitare a unui avocat condamnat pentru susținerile făcute în exercițiul normal al profesiei Extras: (…)UNBR nu va înceta să lupte pentru apărarea principiului potrivit căruia avocatul nu poate face obiectul unei sancțiuni pentru susținerile și consultațiile bazate pe interpretarea legii și a situației de fapt.  În absența unei atare garanții, dreptul la apărare este intimidat și lipsit de orice substanță prin supunerea avocatului amenințării cu tragerea la răspundere penală prin asocierea lui cu faptele imputate celui pe care îl reprezintă.
6 decembrie 2021 Traian Briciu, Președintele UNBR a vorbit la TVR despre Apărarea Apărării, despre acțiunile interne și internaționale derulate în cadrul campaniei: ce înseamnă Apărarea Apărării, cine are dreptul la apărare, de ce achitarea colegului avocat Robert Roșu este o victorie a profesiei de avocat, ce este de făcut pentru ca avocatul să nu mai fie identificat cu clientul sau cu cauza clientului și pentru a preveni abuzurile și confuziile majore cu privire la rolul avocatului și la importanța dreptului la apărare? Înregistrarea video
#AparareaApararii
Acțiunile UNBR la nivel internațional

Uniunea Națională a Barourilor din România a semnalat în 2020 și în 2021 amenințările asupra exercitării libere profesiei de avocat celor mai puternice organisme de la nivel european și internațional: CCBE, UIA, ABA, Federația Barourilor Europene etc.   Mai jos pot fi regăsite răspunsurile pe care UNBR și profesia de avocat le-au primit din partea acestora.  

12 februarie 2021 Reprezentanții organizațiilor profesionale ale avocaților din 27 de țări, reuniți la Viena cu ocazia celei de-a 49-a Conferințe a președinților europeni au adoptat o rezoluție prin care fac apel către autoritățile române să respecte  drepturile avocaților și garanțiile independenței acestora.   Discursul Președintelui UNBR poate fi accesat AICI
18 Februarie 2021 Uniunea Internațională a avocaților – UIA adoptă o Declarație, la Paris, cu titlul: Robert Roșu continuă să fie persecutat pentru simpla exercitare a profesiei sale
25 februarie 2021 Uniunea Internațională a avocaților – UIA În scrisoarea de răspuns adresată președintelui UNBR, Traian Briciu, președintele UIA – Jorge MARTI MORENO – susține că autoritatea administrativă de urmărire penală și autoritatea judecătorească din România au încălcat principiile de bază referitoare la rolul baroului, cunoscute sub numele de Principiile de la Havana, adoptate de al 8-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și tratamentul deținuților. Aceste principii sunt foarte clare în ceea ce privește drepturile și obligațiile avocaților, care în acest caz nu par a fi respectate, ceea ce a dus la o condamnare total arbitrară. În plus, amânarea sine die a motivării scrise întărește poziția de sprijin față de autoritățile profesionale române în solicitarea privind eliberarea imediată a avocatului.
5 martie 2021 Președintele Asociației Barourilor Americane (ABA), Patricia Lee Refo a spus că: “ABA este preocupată cu privire la situații ce denotă grave încălcări ale drepturilor avocaților în România. Mai multe cauze larg mediatizate au evidențiat practicile din cadrul urmăririi penale efectuată în România care încalcă independența profesiei de avocat și principiile statului de drept. Aceste practici încalcă principiul  tradițional al egalității de arme între acuzare și apărare și subminează principiul confidențialității comunicărilor dintre avocat și client. Prin urmare, aceste practici amenință dreptul unui inculpat la un proces echitabil”.
27 aprilie 2021 Presiunile cu care se confruntă avocații din România au fost detaliate în Raportul întocmit de CCBE privind statul de drept (2021), care a fost transmis Comisiei Europene
8 mai 2021 Federația Barourilor Europene a adoptat o rezoluție prin care solicită autorităților române respectarea drepturilor avocaților, a independenței acestora și a statului de drept
19 iunie 2021 Asociația Lawyers for Lawyers a scris Președintelui României: „Îngrijorarea noastră provine din faptul că dl Roșu a fost găsit vinovat și condamnat la cinci ani de închisoare ca urmare a identificării cu clientul său[3], iar anumite nereguli procedurale, cum ar fi aceea de a fi chemați avocații ca martori în proces[4], sunt alarmante”.
25 iunie 2021 Susțineri în cadrul Congresului Avocaților 2021
CONGRES 2021 | Margarete von Galen, Președinte Consiliul Barourilor și Societăților de Drept din Europa: Între 2010 și 2020 peste 2500 de avocați au fost uciși, arestați sau amenințați în cadrul exercitării legale a profesiei
Patricia Lee Refo, Președintele American Bar Association: Printre îngrijorările noastre se află un model de încălcări a drepturilor avocaților în România
Jorge Martí Moreno, Președinte Uniunea Internațională a Avocaților: Fără avocați liberi și independenți nu poate fi garantat dreptul de acces la justiție
Președintele Baroului Federal German, Ulrich Wessels: Sarcina avocatului nu este de a justifica și apăra o anumită faptă, ci de a asista un om
Dominique Attias, Președinte Federația Barourilor Europene (FBE): Existența unui barou care să asigure protecția avocaților este fundamentală, fiind un element cheie al funcționării moderne a justiției