Hotărârea CJUE din 9.10.2014 in cauza În cauza C‑268/13 „Elena Petru împotriva Casei Județene de Asigurări de Sănătate Sibiu,Casei Naționale de Asigurări de Sănătate” 

Cererea de decizie preliminară fost formulată în cadrul unui litigiu, aflat pe rolul Tribunalului Sibiu,  între doamna Elena Petru, pe de o parte, și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu, precum și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe de altă parte, având ca obiect rambursarea costurilor cu titlu de daune interese pentru tratamentul spitalicesc acordat în Germania. Această cerere privește interpretarea articolului 22 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității.

Întrebarea preliminară este următoarea: „Dacă, raportat la prevederile articolului 22 alineatul (2) al doilea paragraf din [Regulamentul nr. 1408/71], imposibilitatea de acordare a tratamentului în țara de reședință se interpretează în mod absolut sau în mod rezonabil, respectiv dacă situația în care, deși intervenția chirurgicală poate fi efectuată în țara de reședință în timp util și corespunzător din punct de vedere tehnic, în sensul că există specialiștii necesari și chiar și același nivel al cunoștințelor de specialitate, totuși lipsa medicamentelor și a materialelor medicale de primă necesitate echivalează cu o situație în care tratamentul medical necesar nu poate fi acordat în sensul prevederilor articolului menționat?”

În hotărârea pronunţată la data de 9 octombrie 2014, CJUE arată că dreptul UE impune două condiții care, dacă sunt îndeplinite, este  obligatorie acordarea de către instituția competentă a unei autorizaţii prealabile pentru rambursarea cheltuielilor medicale: două condiții a căror îndeplinire face obligatorie eliberarea de către instituția competentă a autorizației prealabile solicitate în temeiul alineatului (1) litera (c) punctul (i) al aceluiași articol. Prima condiție impune ca tratamentul despre care este vorba să se numere printre prestațiile prevăzute de legislația statului membru pe teritoriul căruia are reședința asiguratul social.

A doua condiție impune ca tratamentul pe care acesta din urmă intenționează să îl primească în alt stat membru decât statul al cărui rezident este să nu poată, ținând seama de starea sa actuală de sănătate și de evoluția probabilă a bolii sale, să îi fie acordat în intervalul de timp necesar în mod normal pentru a obține tratamentul despre care este vorba în statul membru al cărui rezident este.

În ceea ce privește a doua condiție, Curtea a statuat că autorizația necesară nu poate fi refuzată în cazul în care aceeași sau la fel de eficace tratamentul nu poate fi primită în timp util în statul membru de reședință a persoanei în cauză. Pentru a determina dacă aceasta este situația, instituția competentă trebuie să țină seama de toate circumstanțele fiecărui caz specific. Prin urmare, o lipsă de medicamente și de consumabile medicale de bază și a infrastructurii pot face imposibil ca același tratament la fel de eficient să fie furnizat în timp util în statul membru de reședință.

Curtea a concluzionat că autorizarea rambursarea cheltuielilor medicale efectuate în un alt stat membru nu poate fi refuzată în cazul în care acesta este din cauza lipsei de medicamente și consumabile medicale de bază și de infrastructură care tratamentul spitalicesc în cauză nu poate fi furnizate în timp util în statul membru de reședință al persoanei asigurate. întrebarea dacă acest lucru este imposibil trebuie să fie determinată prin referire la toți spital unități din acest stat membru, care sunt capabile de a furniza tratamentul în cauză și în funcție de perioada în care tratamentul ar putea fi primit în timp util.