COMUNICAT. Consiliul Baroului Brașov este decis să apere cu fermitate drepturile și interesele celor peste 600 de avocați ai săi, solicitând imperativ Guvernului României să nu adopte proiectul de act normativ în forma care ar conduce la discriminarea nejustificată a avocaților în raport cu alte categorii de contribuabili

COMUNICAT. Consiliul Baroului Brașov este decis să apere cu fermitate drepturile și interesele celor peste 600 de avocați ai săi, solicitând imperativ Guvernului României să nu adopte proiectul de act normativ în forma care ar conduce la discriminarea nejustificată a avocaților în raport cu alte categorii de contribuabili

14 august 2023

COMUNICAT

Consiliul Baroului Brașov, întrunit de urgență în ședința din data de 14.08.2023, este decis să apere cu fermitate drepturile și interesele celor peste 600 de avocați ai săi, solicitând imperativ Guvernului României să nu adopte proiectul de act normativ în forma care ar conduce la discriminarea nejustificată a avocaților în raport cu alte categorii de contribuabili.

Prin măsurile fiscale preconizate, Guvernul României desconsideră rolul avocatului de partener indispensabil al Justiției. O astfel de povară economică va avea un impact grav asupra membrilor corpului profesional, de natură să aducă perturbări esențiale în activitatea de apărare a drepturilor și libertăților, exercitată de avocați.

Ca urmare, Baroul Brașov dezavuează ferm propunerea legislativă fiscală prin care Guvernul României tinde să impună profesiilor liberale plata cotei C.A.S.S. în sistem real, neplafonat. Asemenea modificări nu sunt decât expresia unei flagrante inechități sociale, discriminând în mod nejustificat categorii de contribuabili aflate în situații similare. Excluderea avocaților și a profesiilor liberale din categoria persoanelor care plătesc contribuția CASS în funcție de plafonul aplicabil stabilit de lege, încalcă dispozițiile art. 16, art. 44, art. 45, art. 47 și art. 56 din Constituția României. Măsurile contravin Deciziei nr. 650/2022 pronunțată de Curtea Constituțională a României, precum și scopului propus prin reglementările comunitare, dintre care amintim Directiva nr. 77/249/CEE a Consiliului de facilitare a exercitării efective a libertății de a presta servicii de către avocați, Directiva nr. 98/5/CEE privind facilitarea exercitării în mod permanent a profesiei de avocat în alt stat membru decât cel în care a fost obținută calificarea, Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

Baroul Brașov, alături de celelalte barouri din România, va utiliza toate demersurile și remediile legale pentru a împiedica adoptarea unor asemenea dispoziții inechitabile și vădit discriminatorii, neexcluzând organizarea unor ample mișcări de protest, în cazul în care corpul profesional al avocaților le va solicita.

CONSILIUL BAROULUI BRAȘOV
prin Decan
avocat Cătălin Marius JOIȚA


Citește mai multe AICI