Comunicat. Întâlnire între reprezentanții UNBR și cei ai Ministerului Justiției, având drept scop indexarea cu rata inflației a onorariilor pentru asistența judiciară stabilite prin PROTOCOLUL privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică din oficiu

Comunicat. Întâlnire între reprezentanții UNBR și cei ai Ministerului Justiției, având drept scop indexarea cu rata inflației a onorariilor pentru asistența judiciară stabilite prin PROTOCOLUL privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică din oficiu

26 aprilie 2024

COMUNICAT

Miercuri, 24 Aprilie 2024, la sediul Ministerului Justiției a avut loc o întâlnire între reprezentanții Uniunii Naționale a Barourilor din România și cei ai Ministerului Justiției, având drept scop indexarea cu rata inflației a onorariilor pentru asistența judiciară stabilite prin PROTOCOLUL privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală semnat între Ministerul Justiției, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România, înregistrat sub nr. 2/4880/08.02.2024, 226/C/08.02.2024 și 8-DCAJ-08.02.2024, semnat de Ministerul Justiției, Ministerul Public – Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România.

În acord cu prevederile art. 84 alin. (11) din Legea nr. 51/1995 republicată și modificată și, respectiv, art. 12 alin. (1) din Protocol, reprezentanții părților semnatare au discutat modalitatea de raportare la perioada avută în vedere, precum și la indicatorul economic care urmează a se aplica. Forma finală a Actului adițional la Protocol va fi discutată și asumată cu celeritate în cadrul Comisiei Permanente a UNBR (care va fi convocată în ședință online), urmând a fi semnată și a intra în vigoare.

Uniunea Națională a Barourilor din România a fost reprezentată de Domnul Avocat Traian C. Briciu, Președinte UNBR și de Domnul Avocat Sergiu I. Stănilă, Vicepreședinte UNBR, Coordonatorul Departamentului de Coordonare a Asistenței Judiciare.