COMUNICAT. Marți, 31 mai 2022 a avut loc întrevederea delegației Uniunii Naționale a Barourilor din România compusă din domnul avocat Traian Briciu, Președintele UNBR și domnul avocat Daniel Fenechiu, Vicepreședinte UNBR cu delegația Reprezentanței Taipeiului la Bratislava, condusă de Șeful misiunii, domnul David Nan-Yang Lee

01 iunie 2022

COMUNICAT

Marți, 31 mai 2022 a avut loc întrevederea delegației Uniunii Naționale a Barourilor din România compusă din domnul avocat Traian Briciu, Președintele UNBR și domnul avocat Daniel Fenechiu, Vicepreședinte UNBR cu delegația Reprezentanței Taipeiului la Bratislava, condusă de Șeful misiunii, domnul David Nan-Yang Lee.

În cadrul întrevederii au fost prezentate acțiunile desfășurate până în acest moment de avocații români, prin barourile care au acordat sprijin juridic de urgență în prima etapă de la declanșarea conflictului armat în Ucraina.

La finalul întrevederii a fost semnat un acord de donație din partea Reprezentanței Taipeiului la Bratislava în valoare de 800.000 USD, pentru susținerea acțiunilor derulate de UNBR în sprijinul refugiaților din Ucraina.

Galerie foto: