Vineri, 29 iunie 2018, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, o delegație a Uniunii Naționale a Barourilor din România, compusă din domnul avocat Radu Ștef, consilier și membru al Comisiei Permanente a U.N.B.R. , domnul avocat Mirel Ionescu din Baroul Cluj, consilier U.N.B.R., domnul avocat Valeriu Petru Bancea din Baroul Satu Mare, consilier U.N.B.R., doamna avocat Nora Lanțoș, decanul Baroului Bistrița-Năsăud și consilier U.N.B.R. , domnul avocat Ioan Blăjan, decanul Baroului Maramureș și consilier U.N.B.R. , domnul avocat George Bogdan Ilea, decanul Baroului Sălaj și consilier U.N.B.R. și domnul avocat Dan Mihai Șuta, decanul Baroului Satu Mare, consilier U.N.B.R., a vizitat satul Bădăcin din comuna Pericei, județul Sălaj, unde a trăit și a activat, pentru cauza unității naționale, marele avocat, om politic și patriot român IULIU MANIU, făuritorul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Cu această ocazie, membrii delegației au fost primiți de preotul Cristian Borza, parohul Parohiei Bădăcin a Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma. În fața casei memoriale Iuliu Maniu și a bustului marelui avocat și om politic IULIU MANIU, a avut loc un scurt dar emoționant ceremonial, în cadrul căruia s-a intonat Imnul Național al României, s-au cântat cântece patriotice și s-au depus coroane de flori, evocându-se personalitatea și activitatea patriotului român, artizanul recunoscut al Unirii de la 1 Decembrie 1918. A fost vizitat șantierul casei memoriale, mormintele unora dintre membrii familiei Maniu, aflate în apropiere, într-un minunat cadru natural, precum și muzeul dedicat avocatului Iuliu Maniu, situat în interiorul bisericii greco-catolice din Bădăcin.
Părintele paroh Cristian Borza, dedicat în totalitate proiectului de reabilitare, fiind motorul și sufletul acestuia, i-a informat pe delegați despre stadiul lucrărilor de reabilitare a casei memoriale Iuliu Maniu, aflat în prezent în plin șantier, lucrările avansând cu greutate din cauza lipsei de bani și a forței de muncă adecvate complexității lucrărilor. Părintele a subliniat contribuția financiară a unor barouri din țară la sprijinirea și realizarea proiectului.
A fost un demers firesc, plin de sentiment și trăire românească, determinat de spiritul Anului Centenar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, momentul astral întru devenire al poporului român, pe care avocații români înțeleg să-l onoreze și prin astfel de acțiuni.