La 24 iunie a.c. a avut loc la Constanța conferința internațională cu tema „Perspectivele profesiei de avocat în contextul evoluției tehnologice, sociale și economice”
În luările de cuvânt din deschiderea conferinței, invitații Baroului Constanța au urat La mulți ani tuturor avocaților români și au transmis felicitări organizatorilor evenimentului.
Luările de cuvânt din deschiderea conferinței au relevat că profesia de avocat pare să fi trecut prin schimbări de paradigmă mai mult în ultimii 20 de ani decât în ultimii 200 de ani, că în profesie este nevoie de echilibru, că orice modificare tehnologică, deși inevitabilă, nu trebuie respinsă, ci asimilată de profesie pentru a fi folosită ca un instrument ce poate facilita activitatea avocaților.
Au fost prezentate câteva aspecte privind specializarea avocatului, ce presupune aceasta, care sunt rigorile dar și avantajele unui astfel de demers. Au fost evocate avantajele pregătirii profesionale a avocaților pe domenii-nișă, raportat și la zona geografică în care avocatul își exercită profesia de avocat.
Participanții la conferință au fost informați că în ziua precedentă – 23 iunie – Barourile Constanța, Odessa și Chișinău au semnat un memorandum de înfrățire prin care cele trei barouri s-au angajat reciproc să pună în comun resurse și efort pentru valorificarea bunelor practici, pentru colaborare și schimb de experiență intre avocații barourilor înfrățite.
Domnul avocat Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța și membru al Comisiei Permanente a UNBR, a decernat premiul „Avocat Ion Theodorescu Valahu”, acordat prima dată în 2019. În acest an premiul a fost acordat doamnei avocat Cristina Cristea. În luarea sa de cuvânt, răsplătită cu standing ovation, laureata, cu puterea a 40 de ani de activitate desfășurată numai ca avocat, a apreciat că avocatul trebuie să rămână produsul a două circumstanțe concordante – educația primită în sânul familiei și știința de carte, precum și că niciun proces de digitalizare a societății nu ar trebui să schimbe structural fundamentul crezului avocatului.
În prezența membrilor Consiliului Baroului Constanța și în fața întregii audiențe a conferinței a avut loc depunerea jurământului de către avocații care au promovat examenul de admitere în profesie în sesiunea aprilie 2023.
La finalul festivității de deschidere a conferinței a avut loc decernarea premiului Fundației Europrof a Baroului Constanța tinerilor avocați care au obținut cele mai bune rezultate la examenul de admitere în profesia de avocat și, respectiv, la examenul de absolvire a INPPA.
În cadrul conferinței au fost prezentate următoarele teme, în limba franceză și limba română, participanții la conferință beneficiind de traducere simultană:
– Les avocats et la retraite – Vincent Maurel;
– Les avocat et les reseaux sociaux– Frédéric Santini;
– Les avocat et la defence de l’enfant Lawyers– Isabelle Clanet dit Lamanit;
– Despre instituția ”avocatului specializat” și experiența germană în această privință – Prof. univ. dr. Dan Oancea;
– Amenințări legislative actuale de eroziune a secretului profesional al avocatului – av. Alexandru Țurcan, decanul Baroului Chișinău.
– Sistemul de asistență juridică garantată de stat în Republica Moldova – av. Sergiu Chiruță, coordonatorul Oficiului Teritorial Chișinău al Consiliului Național de Asistență juridică Garantată de Stat din Republica Moldova
– Provocări ale apărării mediului prin mijloace juridico-penale, în contextul creșterii fenomenului infracțional – Prof. univ. dr. Draghici Vasile
– Probleme de drept din jurisprudența penală – Prof. univ. dr. HOTCA Mihai Adrian.
La conferință au participat:
– domnul avocat Briciu Traian – Președinte al UNBR;
– domnul avocat Zamfirescu Calin – Președinte de onoare al UNBR;
– domnul avocat Fenechiu Daniel – Vicepreședinte al UNBR;
– domnul avocat Sergiu Stanila – Vicepreședinte al UNBR;
– domnul avocat Liviu Mihai – Vicepreședinte UNBR
– domnul avocat Oancea Dan – Director al INPPA
– doamna Anca Nicchi – membru al Comisiei Permanente a UNBR
– domnul avocat Alexandru Suciu – membru al Comisiei Permanente a UNBR
– doamna avocat Alexandru Maricica – decanul Baroului Călărași
– domnul avocat Florin Andreicuț – decanul Baroului Maramureș
– domnul avocat Dragoș Nicu – decanul Baroului Dolj
– domnul avocat Adrian Stancu – decanul Baroului Bihor
– doamna avocat Mariana Drăgănoiu – membru al Consiliului UNBR
– doamna avocat Julia Zorkoczy – membru al Consiliului UNBR
– doamna avocat Carmina Cocioabă – membru al Consiliului UNBR
– domnul avocat George Moloman – membru al Consiliului UNBR
– domnul avocat Antonio Iordan – membru al Consiliului UNBR
– doamna avocat Isabelle Clanet dit Lamanit – decanul Baroului Haut-de-Seine
– domnul avocat Vincent Maurel – fost decan al Baroului Haut-de-Seine
– domnul avocat Frédéric Santini – avocat în Baroul Haut-de-Seine
– domnul avocat Dorin Popescu, Președintele Uniunii Avocaților din R.Moldova
– domnul avocat Alexandru Țurcan, decanul Baroului Chișinău
– domnul avocat Adrian Tăbîrță, Președintele Comisiei de licențiere UARM
– domnul avocat Sergiu Chiruța, coordonator al Oficiului Teritorial Chișinău al CNAJGS.md
– doamna avocat Dzhaburiya Olena – Decanul Baroului Odessa
– doamna avocat Golovchenko Olga – delegatul Baroului Odessa in Consiliul National al Barourilor din Ucraina;
– doamna avocat Bakayanova Nana- secretarul Comisiei de Disciplina a Baroului Odessa
– domnul Semenov Vadim – președintele Comitetului de apărare a avocaților, Baroul Odessa
La conferință au fost prezenți peste 200 de avocați din Baroul Constanța, care au apreciat în mod deosebit luările de cuvânt și prezentările vorbitorilor.