• Consiliul Concurenţei a supus consultării publice proiectul Regulamentului privind procedura de constatare şi sancţionare a practicilor de concurenţă neloială

Ca urmare a adoptării a OG nr. 12 din 31.07.2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei Consiliul Concurenţei  a propus spre consultare publică un nou  Regulament privind procedura de constatare şi sancţionare a practicilor de concurenţă neloială.

OG nr. 12/2014 a adus schimbări esenţiale constând într-o reconsiderare a  atribuţiilor Consiliului Concurenţei în acest domeniu, cât şi în ceea ce priveşte procedurile de sesizare a practicilor neloiale  şi de soluţionare a acestora, condiţiile noi privind admisibilitatea sesizărilor.

Ca atare,  proiectul de Regulament aduce clarificări importante şi detaliate cu privire la noile proceduri, dar şi interpretări  ale noilor condiţii de admisibilitate a sesizărilor referitoare la interesul legitim sau anumite elemente de fapt care pot fi luate în considerare la evaluarea efectelor unei practici de concurenţă neloială cum ar fi: aptitudinea faptelor sesizate de a constitui o practică de concurenţă neloială; piaţa pe care a fost săvârşită practica de concurenţă neloială în vederea stabilirii importanţei sectorului economic în ansamblul economiei naţionale; dimensiunea pieţei afectate –locală/naţională; durata posibilei practici de concurenţă neloială; număr de întreprinderi implicate; număr de consumatori potenţial afectaţi.

Alte elemente de noutate clarificate pe larg în cadrul proiectului de Regulament se referă la:

• Asigurarea transparenţei  procedurilor concomitent cu asigurarea confidenţialităţii datelor şi informaţiilor în ceea ce priveşte dosarul cauzei,
• Constituirea unei comisii permanente în domeniul concurenţei neloiale ,
• Norme procedurale privind identificarea şi sancţionarea practicilor de concurenţă neloială din oficiu,
• Introducerea formularului de sesizare;
• Aplicarea sancţiunilor procedurale de către inspectorii de concurenţă;
• Introducerea posibilităţii adoptării pe perioada derulării cercetării aprofundate a deciziei de încetare a practicii de concurenţă neloială;
• Monitorizarea deciziilor adoptate prin care s-au dispus măsuri pe o perioadă de până la 2 ani.
• Sesizarea organelor de urmărire penală doar în cazul în care pe parcursul derulării cercetării aprofundate declanşată pot fi identificate aspecte de natură penală;

Ceea ce rămâne totuşi neclar este aria de competenţă materială a Consiliului Concurenţei în funcţie de obiectul cauzei. Potrivit Art. 3² din OG nr.12/2014, Consiliul Concurenţei este obligat să stabilească prin Regulament “procedura de soluţionare a sesizărilor cu privire la practicile de concurenţă neloială”. Însă, o primă condiţie de admisibilitate a unei asemenea sesizări se referă la competenţa Consiliului Concurenţei de a le soluţiona sesizarea,  în funcţie de obiectul acesteia.

Conform Art. 6 pct. A) din Proiectul de Regulament,  “În scopul intervenţiei Consiliului Concurenţei, o sesizare poate avea ca obiect doar o pretinsă încălcare a art. 2 alin. 2 din Legea nr. 11/1991”,referitor la practicile interzise n.n. Acest lucru este foarte clar!

Nu este însă clară delimitarea practicilor neloiale prevăzute la acest articol de practicile neloiale prevăzute de alte legi speciale,  ce cad în competenţa altor autorităţi publice.  Aceste neclarităţi legislative prefigurează conflicte de competenţă pentru evitarea cărora ar trebui făcute clarificări măcar prin Regulament.

Astfel, potrivit art. 2, alin.2 din noua reglementare sunt reţinute expres doar două practici interzise, respectiv denigrarea concurenţei şi deturnarea clientelei. Ordonanţa lasă totuşi o arie foarte largă de apreciere a formelor concurenţei neloiale  prin introducerea dispoziţiei “orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă”.

În acelaşi timp,  Art. 2¹ , nou introdus,  stabileşte că sancţionarea unor fapte de concurenţă neloială prin publicitate înşelătoare sau comparativă, încălcarea drepturilor de proprietate industrială etc sunt în competenţa autorităţilor stabilite prin legile speciale.

La prima vedere pare că legiuitorul a vrut să delimiteze competenţele în funcţie de obiectul protecţiei legale asigurate prin legea privind combaterea concurenţei neloiale şi, respectiv,  celelalte legi speciale. Însă este oare suficient acest criteriu având în vedere că printr-o publicitate comparativă referitoare la mărci, de exemplu, sunt denigrate mărci concurente,  fiind  afectate atât interesele întreprinderilor rivale, cât şi ale consumatorilor induşi în eroare? Avem şi o faptă prevăzută ca publicitate comparativă interzisă pentru denigrarea mărcii prevăzută de legea 158/2008 (care protejează comercianţii) şi o posibilă faptă de denigrare prevăzută de legea 11/1991 cu modificările ulterioare (care protejează întreprinderile)  şi poate şi o faptă prevăzută de Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii.

Sau a vrut legiuitorul să spună că dacă este vorba de o faptă săvârşită prin intermediul publicităţii,  competenţa Consiliului Concurenţei este automat exclusă?

Să luăm doar definiţiile faptelor prevăzute în OG nr. 12/2014 pentru  modificarea si completarea Legii nr. 11/1991 privind  combaterea concurentei neloiale şI în cea Legea158/ 2008 privind publicitatea comparativă şi înşelătoare:

Art. 2, alin 2 lit a)  din OG nr. 12/2014 : “ Sunt interzise practicile de concurenţă neloială, după cum urmeaza: denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspandirea de catre o intreprindere sau reprezentantul/angajatul sau de informaţii care nu corespund realităţii despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natura să îi lezeze interesele”;

Art. 6, lit. d) din Legea 158/2008 publicitatea înşelatoare şi publicitatea comparativă: “Publicitatea comparativă este considerată legală dacă îndeplineşte, în mod cumulativ, următoarele condiţii: d)nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii, activităţi ori situaţia unui concurent; (per a contrario, dacă nu este respectată această condiţie, avem de a face cu o contravenţie sancţionabilă cu amendă, potrivit legii speciale)

Pe de altă parte, dacă e să luăm doar criteriul domeniului de protecţie al legilor respective – “ protecţia întreprinderilor impotriva practicilor de concurenţă neloială” (Legea privind combaterea concurenţei neloiale)  sau “ protecţia comercianţilor impotriva publicităţii înşelătoare şi comparative” (Legea privind publicitatea comparativă şi înşelătoare)- apar alte confuzii legate de delimitarea sferei noţiunilor întreprindere şi comerciant.

Întreprindere: Articolul 1¹ lit f) din OG 12/2014:  intreprinderea este definita conform art. 2 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată; adică “ Prin întreprindere în sensul prezentei legi se înţelege orice operator economic angajat într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, independent de statutul său juridic şi de modul de finanţare, astfel cum este definită în jurisprudenţa Uniunii Europene”.

Comerciant: Art.3 lit. d) din Legea 158/2008: comerciant – persoana fizică sau juridică ce acţionează în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală ori liberală şi orice persoană care acţionează în numele şi pe seama comerciantului; (de menţionat că art Art. 6 alin 2 lit g din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil, noţiunea de comerciant subzistă în cazul legii privind publicitatea comparative şi înşelătoare, nefiind înlocuită cu cea de “profesionist”)

Elementele caracteristice ale noţiunii de întreprindere, respectiv comerciant, pot corespunde ambelor definiţii, se pot suprapune natural.

Aşadar, rămâne întrebarea cum facem deosebirea dintre întreprindere şi comerciant atâta vreme cât aceste noţiuni pot întâlni elementele definitorii din ambele definiţii? Cum stabilim competenţa atâta vreme cât o practică denigratoare săvârşită prin publicitate comparativă conţine şi toate elemente de fapt care pot fi luate în considerare la evaluarea efectelor unei practici de concurenţă neloială şi în acelaşi timp toate elementele constitutive ale unei contravenţii prevăzute în legea privind publicitatea comparativă şi înşelătoare? Sau concurenţa neloială prin mijlocirea publicităţii exclude automat competenţa Consiliului Concurenţei?

Considerăm ca aceste aspecte cu privire la competenţă trebuie clarificate în Regulament, pentru a se evita conflictele de competenţă care se prefigurează datorită ambiguităţii acestor aspecte.