Prin decizia nr. 23-DP-2024 din 07.05.2024, Președintele UNBR av. dr. Traian Briciu a convocat ședința Comisiei Permanente pentru zilele de vineri, 17 mai 2024 și sâmbătă, 18 mai 2024, de la ora 10.00, la Suceava, cu următoarea ordine de zi:
1. Aprobarea proceselor verbale al ședințelor Comisiei Permanente din 28 martie 2024 (fizic), 15 aprilie 2024 (videoconferință), 20 aprilie 2024 (videoconferință cu decanii) și 27 aprilie 2024 (videoconferință);
2. Măsuri organizatorice privind Congresul Avocaților 2024;
3. Validarea examenului de primire în profesia de avocat, sesiunea aprilie 2024;
4. Modificarea/completarea Regulamentului privind examenul de primire în profesia de avocat;
5. Raport privind activitatea grupurilor/departamentelor de lucru ale Consiliului UNBR. Informare privind stadiul proiectelor de lege cu impact asupra profesiei de avocat;
6. Demersuri întreprinse în urma analizei informațiilor apărute în spațiul public cu privire la o pretinsă breșă de securitate a platformei IFEP. Măsuri viitoare;
7. Aplicarea noilor prevederi ale art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995; Propuneri privind soluționarea contestațiilor/plângerilor/solicitărilor în materia nedemnității profesionale aflate pe rolul UNBR;
8. Lucrări curente;
9. Diverse.