Baroul Sibiu

Avocat Vasile LUNCEAN

Baroul Sibiu

Chiar dacă problemele pe care le ridicăm, soluţiile propuse sau sugerate, pot duce, în unele cazuri, la rezolvarea problemelor cauzelor respective într-un termen relativ mai îndelungat decât cel practicat în prezent, nu trebuie totuşi să uităm :”respectarea dezideratului impus de art. 6 C.pr.civ., anume judecarea procesului într-un termen optim şi previzibil, însă de o manieră care asigură inclusiv respectarea principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare, principii fundamentale ce nu pot fi sacrificate în favoarea principiului celerităţii” .

Astfel, în problema calificării greşite a unei căi de atac într-un proces civil, cu consecinţa calificării corecte a căii de atac de către instanţa  ierarhică de control judiciar, se face referire, în practica judiciară, la articolul 84 din Codul de procedură civilă anterior celui actual ( care prevede : „ Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită”) şi la art. 22 alin. 4 din actualul Cod de procedură civilă (care prevede:”Judecătorul dă sau stabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă”) .

Vrem să arătăm în primul rând că articolul 84 din Codul de procedură civilă anterior se referă evident la ipoteza în care calea de atac exercitată este corect calificată în conţinutul ei, dar poartă o denumire greşită, iar articolul 22 alin. 4 din actualul Cod de procedură civilă se referă la fapte şi acte în general, includerea căii de atac în noţiunea de „act” făcându-se pe cale de interpretare, corectă teoretic, dar credem, neavută în vedere în mod specific de legiuitor, ca putând avea referire şi la o hotărâre judecătorească.

În sfârşit, chiar admiţându-se interpretarea pe care instanţele (şi menţionăm că se pun frecvent probleme de „calificări” sau „recalificări” ale căilor de atac – apel sau recurs – în practica instanţelor judecătoreşti învestite cu căi de atac) o dau textelor sus-indicate, rămâne discutabilă modalitatea „calificării” directe, aşa cum procedează de obicei instanţele, referitor la căile de atac cu care sunt sesizate.

Probleme deosebite nu se pun, iar textele indicate mai sus pot fi aplicate în ipoteza în care hotărârea atacată indică o cale de atac şi termenul acesteia în mod corect, dar părţile care atacă hotărârea le indică greşit, ca titulară.

Problema dificilă apare în situaţia în care instanţa care pronunţă hotărârea atacabilă indică o cale de atac greşită şi partea care atacă hotărârea nu numai că foloseşte denumirea căii de atac indicate de instanţa respectivă, dar se conformează trăsăturilor evident distincte între, să zicem apelul pe de o parte şi recursul pe de altă parte. Aceasta este ipoteza în care, în mod frecvent, se pune problema corectei „calificări” sau a „recalificării” căii de atac exercitate şi nu prima ipoteză indicată mai sus şi care permite aplicarea, chiar dacă puţin forţată, a textelor indicate mai sus.

Articolul 425 („Conţinutul hotărârii”) din actualul Cod de procedură civilă prevede: „În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de tac ori este definitivă… Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta şi instanţa la care se va depune cererea pentru exercitarea căii de atac”. Deci, instanţa are obligaţia ca, în dispozitivul hotărârii să indice care este calea de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârii respective.

Metoda simplificată în care instanţele de control judiciar ierarhic „califică” sau „recalifică” calea de atac indicată în hotărârea atacată, ca fiind apelul şi nu recursul indicat în hotărârea atacată, sau ca fiind recursul şi nu apelul indicat în hotărârea atacată, este, i-am spune, întrebuinţând un eufemism, ca fiind cel puţin „inconvenabilă”, dacă nu nelegală, deoarece : „ 1. Cât timp nu se modifică dispozitivul hotărârii, prin înlăturarea menţiunii greşite şi înlocuirea acesteia cu o menţiune corectă, „calificarea” sau „recalificarea”căii de atac nu se poate face direct, deoarece rămân în picioare, în mod contradictoriu, faţă în faţă, hotărârea nemodificată şi care prevede calea de atac greşită şi hotărârea (sau încheierea interlocutorie) instanţei ierarhice de control judiciar care „recalifică” cu totul altfel calea de atac; 2. Care sunt regulile care se vor aplica respectivei căi de atac „recalificate”? Apelul este devolutiv, cu reguli total diferite faţă de calea de atac a recursului, care recurs este supus unui sistem restrictiv al motivelor (nulităţilor); 3. Partea care a atacat hotărârea şi partea care eventual nu  atacat-o, au înţeles prima să exercite acea cale de atac indicată de instanţă şi partea adversă nu a atacat hotărârea cu calea de atac prevăzută de instanţă. Deşi nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, totuşi nu se poate cere părţilor ca să cunoască mai bine legea decât însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea. Unii avocaţi, ca practicieni ai dreptului, folosesc cala indicată de instanţă, dar intitulează calea de atac „apel (recurs)”; dar trăsăturile celor două căi de atac sunt total diferite. Oricum, ca să dăm doar un exemplu, dacă se prevede în hotărâre calea de atac a recursului, partea care n-a atacat hotărârea, la apelul celeilalte părţi (adică la recursul considerat de către instanţa care-l judecă drept un apel) în baza art. 293 cod procedură civilă anterior sau în baza art. 472 cod procedură civilă actual (apelul incident), dar trăsăturile acestei aderări la apelul celeilalte părţi ( apel rezultat din „recalificarea „ recursului) are trăsături restrictive faţă de apelul incident :” Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la aliniatul 1 rămâne fără efect”). Se mai pune întrebarea : care este termenul în care se poate adera la recursul declarat şi motivat corect în raport cu dispozitivul hotărârii atacate, dar „calificat” sau „recalificat” de instanţa ierarhică de control  judiciar ca apel?

Pe de altă parte, recursul incident este reglementat în art. 491 din actualul Cod de procedură civilă, care prevede : ”Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art.488 rămân aplicabile. Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător”.

Pentru toate considerentele indicate mai sus , credem că ar fi necesar ca legiuitorul să intervină cu o reglementare amănunţită pentru ipoteza în care instanţa de judecată judecă o cale de atac consideră că aceasta ar trebui „calificată” sau „recalificată”, faţă fie de denumirea greşită dată de parte, fie de denumirea şi redactarea în conformitate cu dispozitivul hotărârii atacate dar greşite în raport cu legea.

Nu poate fi lăsată în continuarea numai în sarcina practicii judecătoreşti rezolvarea acestor probleme . Orice rezolvare , chiar poate cu efectul unei oarecare întârzieri a rezolvării cauzelor civile în căile de atac, este preferabilă incertitudinii şi imperfecţiuni care sunt esenţialmente dăunătoare legalităţii şi echităţii desfăşurării procesului civil.

 *

*   *