Decizia Comisiei Permanente a UNBR nr. 261 din 23 ianuarie 2025 prin care se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Registrului avocaților care desfășoară activități fiduciare și a Registrului avocaților care desfășoară servicii de stabilire temporară a sediului pentru societăți

Decizia Comisiei Permanente a UNBR nr. 261 din 23 ianuarie 2025 prin care se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Registrului avocaților care desfășoară activități fiduciare și a Registrului avocaților care desfășoară servicii de stabilire temporară a sediului pentru societăți

27 ianuarie 2025

UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA
COMISIA   PERMANENTĂ

  

D E C I Z I A   nr.   261
23 ianuarie 2025

În baza dispozițiilor art. 65 lit. a), c) d), ș), precum și ale art. 67 alin. (1) lit. a) și (3) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare,

Văzând Hotărârea Consiliului UNBR nr. 109/13-14 decembrie 2024, s-a mandatat Comisia Permanentă pentru aprobarea tuturor normelor interne ale Uniunii Naționale a Barourilor din România, date în aplicarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului;

În aplicarea normelor sectoriale ale UNBR date în aplicarea Legii nr. 129/2019 adoptate prin Decizia Comisiei Permanente nr. 260/23 ianuarie 2025, care, în art. art. 8 și 9 din Anexa nr. 1 – Reglementare sectorială în aplicarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului -, impune organizarea Registrului avocaților care desfășoară activități fiduciare și a Registrului avocaților care desfășoară servicii de stabilire temporară a sediului pentru societăți;

Comisia Permanentă, în ședința din data de 23 ianuarie 2025,

D E C I D E :

Art. 1 – (1) Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Registrului avocaților care desfășoară activități fiduciare și a Registrului avocaților care desfășoară servicii de stabilire temporară a sediului pentru societăți.
(2) Regulamentul prevăzut la alineatul precedent intră în vigoare la data de 03 martie 2025, dată de la care vor începe să funcționeze și Registrele.

Art. 2 – (1) Decizia Comisiei Permanente va fi supusă ratificării Consiliului UNBR.
(2) Prezenta hotărâre se comunică membrilor Consiliului UNBR și Barourilor și se afișează pe website-ul www.unbr.ro .
(3) Barourile vor aduce la cunoștința avocaților prezentele norme prin toate mijloacele de diseminare existente.

C O M I S I A    P E R M A N E N T Ă

 


Descarcă Decizia împreună cu Anexele fișier DOCX / PDF